Intuiția. Capacitatea conștiinței de a descoperi spontan, pe cale rațională, esența, sensul unei probleme, al unui obiect. O descoperire neașteptată, bruscă a unui adevăr.

Intuiția m-a scos de multe ori din probleme, însă mi-a și creat o mulțime de încurcături. Tot ea m-a ajutat să par o persoană puternică, sigură pe mine. Sunt consternată când realizez că de fapt sunt destul de puțini oameni care se bazează pe intuiție. Unii sunt pentru gândirea rațională., echilibrată. Alții sunt pentru lucrurile lăsate la voia întâmplării. Cred că intuiția este undeva la mijloc.

Mă întreb însă, dacă intuiția este același lucru cu instinctul. Instinctele sunt complexe înnăscute, necondiționate, specifice fiecărei specii pentru asigurarea supraviețuirii.

Intuim sau mergem după instinct? Sau le lăsăm pe toate baltă și lăsăm doar conștientul la suprafață? 😀

Am impresia că de multe ori știi exact ce ți se va întâmpla, dar refuzi să crezi. E ceva acolo. Habar n-am ce.

Intuiția, dar și instinctul sunt niște daruri pe care le avem și pentru care trebuie doar să ciulim urechile și să le ascultăm. E acel sentiment când știi că tipul de pe banda din dreapta se va băga în fața ta. Sau când știi că după colț vei întâlni persoana la care te gândești. Sau când știi dacă o idee este bună sau.

La examene, de cele mai multe ori, intuiția m-a ajutat. Dar de și mai multe ori am ignorat-o și mi-a pus creierul și logica în funcțiune. Au funcționat, dar parcă nu la fel de eficient.

Cred că cel mai fericit caz în care aceste două funcții au mers mână în mână a fost atunci când au încercat să-mi fure portofelul. Dar și în cazul primei mele iubiri, care, mă rog, s-a terminat dezastruos, aș spune din cauza celor două. Tot răul spre bine, nu?

La voi cum e treaba cu astea două, nu de alta, dar eu-s în ceață și parcă m-ar ajuta câteva povești 🙂