💃 Îngrijirea tenului, produse pe care am început să le folosesc
Una dintre dorințele de la început de an a fost să fiu mai atentă la nevoile mele. Poate este un clișeu. Multe dintre noi ne neglijăm din aparentă lipsă de timp, bani și de prea multe ori chef. Săptămâna aceasta am avut o serie de articole nu foarte sexy în Cronica de Sănătate, astăzi vreau să vorbim despre îngrijirea tenului.
De câteva zile am în baie câteva produse care promit că mă vor ajuta să îmi păstrez tenul tânăr și curat. Poate acum, mai mult ca niciodată, simt nevoia să le folosesc. Purtatul măștii, statul prea mult în casă, poate o stare psihică nu foarte drăguță, au făcut ca tenul meu să fie ceva mai pretențios. Până acum era suficient să folosesc un produs de curățare și o cremă hidratantă. Însă după turele de noapte în care, evident, nu am dormit, am început să am tot mai multe riduri fine, puncte negre și coșuri.
M-am panicat pentru că am observat efectiv cum fața mea începe să îmbătrânească. Prematur, evident. Așa că am început să mă documentez, să întreb și să acționez. Ce-i drept, m-am descotorosit de vreo 300 de lei, însă simt că este o investiție, nu o pierdere.
Curățarea, pilon de bază în îngrijirea tenului
Nu sunt dermatolog, însă urmăresc câțiva medici care au un conținut super educativ în acest sens. Într-un fel mi se pare de la sine înțeles că primul pas pentru un ten sănătos este curățarea. Astfel, am în baie 2 produse.
Apa Micelară La Roche Posay
Am testat în vara anului 2019 gama La Roche Posay Toleriane – am scris aici despre. De atunci, am știu că produsele de la acest brand mi se potrivesc. Am un ten normal sensibil cu tendințe de uscare iarna.
Apa Micelară de La Roche Posay o folosesc de câțiva ani, însă se termină destul de greu pentru că nu mă machiez foarte des. Astfel, o folosesc de obicei seara dacă m-am machiat peste zi.
Gel de spălare hidratant CeraVe pentru piele normal-uscată
Folosesc acest produs de câteva luni și îmi place foarte mult pentru că e blând cu tenul și îl curăță în profunzime. De două sau trei ori pe săptămână îl folosesc împreună cu dispozitivul Foreo Mini Luna 2 (l-am primit cadou de ziua mea). Împreună fac treabă foarte bună, lasă tenul curat fără să îl usuce.
Gel de Curățare Hidratant de la CeraVe
Rutina de dimineață
Adevărul este că nu se poate numi încă rutină. Am achiziționat următoarele produse destul de recent, așa că încă nu le pot denumi prietene. Cu toate acestea, sunt promițătoare și cred că ne vom înțelege chiar bine.
Dimineața mă spăl pe față cu gelul de curățare, apoi tamponez ușor fața – să rămână totuși umedă. Aplic Acidul Hialuronic de la Revox și las să intre bine în piele. Cantitatea pe care o aplic este echivalentul unui bob de mazăre, adică maximum 2 picături.
Acidul Hialuronic este intens hidratant și reduce liniile fine
Macromolecula de acid hialuronic este regăsită în țesuturi și are rol de hidratare și menținere a apei la nivelul țesuturilor. Aceasta restaurează bariera hidrolipidică a pielii și oferă luminozitate și hidratare. Se recomandă folosirea acestui produs pentru tenul uscat, cu linii fine și riduri. Se poate folosi zilnic, împreună cu crema hidratantă și obligatoriu factor de protecție solară.
Am ales brandul Revox pentru că nu conține alcool sau parfum și sunt produse cu o concentrație ceva mai mică în acizi. Când am comparat produsele, principalul ”oponent” a fost The Ordinary. Adevărul adevărat este că inițial optasem pentru produsele Hello-Body. Le-am tot văzut pe internet, am citit ingredientele lor și aproape că pusesem comandă. M-a convins prietena mea, Adelina, că mai bine mă orientez spre The Ordinary sau Revox. Au un preț mai bun și până învăț cum să jonglez cu ele, Revox sunt cele mai sigure pentru mine acum.
După acidul hialuronic, aplic crema hidratantă. Am optat pentru gama Toleriane Sensitive de La Roche Posay. Așa cum ziceam și mai sus, cred că pentru mine e cea mai potrivită în acest moment. Ambalajul are aproximativ 30 mL de cremă, dar este suficientă pentru aproape o lună și jumătate.
Pentru ca îngrijirea tenului să fie eficientă, factorul de protecție solară nu trebuie să lipsească din rutina zilnică
Tot prin prea-mărita putere de cunoaștere într-ale produsele pentru îngrijirea tenului pe care prietena mea o posedă, am descoperit un super SPF cu factor de protecție 50. Totodată, acest produs acoperă roșeața și acționează ca un fel de BB-cream. Produsul este de la Altruist și arată așa:
În fotografia de mai jos am încercat să vă arat cum se vede pe piele. În partea stângă nu sunt dată decât cu cremă hidratantă. În partea dreaptă este SPF50 de la Altruist. Pielea s-a uniformizat, nu este lucioasă (în poză pare, dar în realitate nu este). Practic, îți lasă pielea mătăsoasă și catifelată.
Un alt SPF50 pe care îl am și pe care l-am folosit până acum este cel de la Avene. Îmi place cum acționează, însă nu este foarte hidratant. De asemenea, dacă nu ești super atentă de fiecare dată la cantitate, îți lasă pielea foarte albă. De zici că tocmai te-ai gletuit.
Și diferența între Altruist și Avene:
Rutina de seară
Mai puteți? Mai avem puțin și gata. Seara de obicei mă demachiez (dacă este cazul) și mă spăl cu gelul de curățare. Apoi, peste tenul curat și uscat aplic Acidul Salicilic de la Revox. Acesta este un exfoliant excelent pentru piele și ajută porii să elimine murdăria. În timp, specialiștii spun că tenul va rămâne curat și previne dezvoltarea coșurilor și a punctelor negre.
După ce a intrat bine în piele, aplic Vitamina C tot de la Revox. Am văzut la Dr. Dana Bratu un experiment foarte interesant pe care vi-l las și vouă aici:
După ce intră și vitamina C bine în piele, aplic crema hidratantă și încerc să mă culc cât mai devreme. Somnul este unul din cele mă sănătoase tratamente atât pentru corp, cât și pentru suflet.
M-am străduit să fac fotografii frumoase pentru acest articol 😊. Așadar, dacă ești la început de drum în ceea ce privește rutina tenului, sper ca acest articol să îți fie de ajutor. Toate produsele de aici sunt pentru ten normal-uscat. Până acum îmi place rutina mea, dar voi reveni cu păreri peste ceva timp. Cred că îngrijirea tenului este foarte importantă și deloc de neglijat. Tu cum ai grijă de tenul tău? Aștept să povestim în comentarii
Să ne recitim cu bine! 🌺
Lavinia Suta
Și eu folosesc apă micelara La Roche Posay, e una dintre preferatele mele. Având un ten mixt cu tendințe acneice, folosesc gelul de curățare de la Bioderma, din gama Sebium. Acid hialuronic am acum de la Revolution Skincare, mai am in rutina loțiune cu acid salicilic de la Cosrx și Metroruboril AZ de la Isispharma. Pentru că am acizi în rutina, folosesc SPF 50, de la un brand asiatic (dar cred că mă voi orienta spre branduri europene după ce îl termin pe acesta). Sunt destul de mulțumită de această rutină, ii priește pielii mele. Totuși, mai am câteva urme de la coșuri care nu se duc și mă voi duce la dermatolog ca să văd cum pot scăpa de ele…
O duminică frumoasă!
Teodora
Sună chiar bine! Cred că asta e cel mai important – ca tenul să se simtă bine! ❤️️