Despre infrastructura rutieră autohtonă

Așa cum am declarat ieri pe Facebook, continuu seria articolelor inspirate din cele mai recente călătorii autohtone. Iar pentru că atunci când călătorești deplasarea în sine poate fi o aventură. Infrastructura rutieră autohtonă este o adevărată provocare, dar peisajele sunt minunate. Doamne, ce țară frumoasă avem!

Cei 1600 de km cu mașina pe drumurile patriei

Am traversat țara de la vest la est și invers în drum spre Marea Neagră. În total în jur de 1600 de km cu mașina pe drumurile patriei. De la Timișoara la Constanța mănânci câteva pâini pe drum și uneori ți se sinucid și câțiva neuroni. Sunt sigură că discuția este veche, dar musai să fac câteva precizări.

Timișoara-Brașov: 414 km decenți

La dus, am decis să rupem distanța la Brașov. Așadar, în prima zi, duminică mai exact, am pornit în zori spre Kronstadt. Cei 414 km i-am parcurs în aproximativ 5 ore cu scurte opriri pe drum. Mai o cafea, mai un croissant și distanța s-a micșorat văzând cu ochii.

Pe această rută, singurul comentariu pe care îl am este poțiunea care leagă Margina de Șoimuș, adică 60 de km de drum foarte prost, plin de gropi, denivelări și serpetine. Nu ar fi chiar atât de tragic, însă noaptea porțiunea e horror. Marcajele rutiere lipsesc, iar indicatoarele se ascund prin copaci. Să nu mai zic de TIR-urile mari și grele care sunt nevoite să se chircească pe drumul șerpuit.

Mașina n-a fost prea fericită, dar a îndurat brav. Doar plecam în concediu, ce atâtea comentarii. Nevoie de autostradă? Cu siguranță! Îmbucurător este că se vede de undeva se sus că oamenii muncesc și că așa, cătinel, lucrurile se mișcă.

Valea Prahovei – moartea dulce a pasiunii 

Porțiunea Brașov-Constanța am parcurs-o într-o zi de luni. În mintea mea de șofer naiv era că Valea Prahovei este lejeră în timpul săptămânii. Aiurea. Vă spun eu, minciuni!

Am pierdut între Brașov și Comarnic aproximativ 2 ore și jumătate. Nu s-a mers încet, bară la bară, s-a stat efectiv.  A mai și turnat o ploaie zdravănă la Sinaia și nici poze frumoase n-am reușit să fac. În schimb, am mâncat mure și zmeurică bună de la stimabilii care o vindeau la geam.

Teoria mea este că dânșii, adică cei care vând zmeurica, fac în așa fel încât traficul să fie blocat în zona respectivă ca să își vândă și ei marfa.

Drumul a fost anevoios și pe autostrada Soarelui, mai ales în prima porțiune. Nu doar ploaia a făcut șofatul dificil, dar și denivelările subtile ale carosabilului.

Valea Oltului – natură în toată splendoarea

En fin, la întoarcere am ales ruta directă, scurtă și rapidă – Valea Oltului. Am făcut drumul est-vest dintr-o bucată și a durat undeva în jur de 13 ore cu tot cu opriri și ambuteiaje.

Apropo, musai, musai de văzut Valea Oltului toamna târziu. E minunată! Știu pentru că am fost pe acolo anul trecut prin octombrie.

În ciuda așteptărilor, ruta a fost destul de lejer, mai puțin ultimii 20 de km până la Sibiu. Am pierdut și acolo aproximativ 1 oră și câteva minute. Încurajator este că se văd îmbunătățiri ale drumului. Din nou, unele porțiuni sufereau de carența marcajelor rutiere, însă trecem cu vederea.

Cei mai stresanți sunt șoferii din București și pietonii de pe litoral

Cel mai tare m-a stresat șofatul în București și prin stațiunile de pe litoral. Capitala este efectiv o junglă cu reguli proprii, însă bine știute de șoferii obișnuiți. Nu și de trecători. Una peste alta, a fost bine. În stațiuni, turiștii au fost cei care mi-au scos vreo 3 fire albe. Înțeleg că ești în concediu, dar baș să te arunci pe trecere, nu mi se pare prea relaxant.

La un moment dat, cred că pe Valea Prahovei, m-am răcorit rostind câteva cuvinte la adresa infrastructurii rutiere din România. Da, se văd schimbări. Porțiunile de autostradă sunt o gură de aer de la stresul de a conduce prin comune și sate, dar încă sunt destul de puține.

Autostrada Soarelui. Duminica.

Să nu discutăm despre duminica, atunci când A2 este plină ochi de oameni care se grăbesc acasă. Spre București, adică. Mi-a stat de câteva ori inima în loc, iar dinții mi-au scrâșnit văzând șoferii inconștienți cum se bagă în depășiri. Și nu doar pe autostradă.

Cu toate acestea, cred că aș mai face drumul din nou. Cred că mașina este cel mai bun mod de a călători local în vacanță în ciuda aglomerației și a drumurilor care mai au nevoie de multe îmbunătățiri.

De ce nu am ales avionul sau trenul

Avionul a ieșit din discuție nu pentru că nu puteam pune bagaj de cală moca, ci pentru că mi-a fost teamă de legătura aeroport-stațiune. Cu siguranță ar fi fost cel mai comod, dar serios acum, n-aș si avut atâtea idei de articole și nu aș fi revăzut Brașovul.

Iar de tren nu s-a pus problema, pentru că locuri la cușetă nu mai erau când m-am trezit eu, iar statul pe posterior pe puțin 19 ore nu mă încântă. Aș fi mers gratuit (mulțam, guvernule), deci n-aș fi îmbogățit pe nimeni, decât pe mine cu o durere groaznică de spate și probabil încă o serie de neuroni care s-ar fi împușcat cu gloanțe mici.

În caz că sunteți curioși, buburuzoiul meu negru a rezistat eroic, n-a cârâit deloc și a consumat aproximativ 2 plinuri și jumătate, adică vreo 550 lei.

Concluzia călătoriei

Peisajele sunt minunate, drumurile capătă nota 6, iar OMV este cea mai șmecheră stație de alimentare. Și nu, nu m-au plătit să spun acest lucru. Au toalete curate, cei mai simpatici angajați și un magazin plin de ronțăieli pefecte pentru drum. 🙂

LinkedIn