Lupta mută

Îmi aduc aminte de profesoara care mă medita la germană. Studiam curente literare care se revoltau împotriva sistemului și a societății vremii. Ne explica singura metodă prin care se puteau revolta scriitorii – cu penița în mână. Și acum o văd gesticulând și mimând acel gest.

Spunea că lupta e mută, fără alianțe, înfrângeri sau victorii. E o luptă de care nu poți scăpa și pe care o vei duce toată viața. Sub aceste sentimente se ascunde lupta cu tine însuți, competiția pentru a fi azi mai bun decât ieri, dar mai slab decât mâine.

Nu sunt scriitoare. Sunt departe de a fi una. Însă simt o nevoie acută de-a mă revolta. Există atâta nedreptate pe lumea această și nimeni nu face ceva să oprească acest lucru. Nedreptate a fost din totdeauna, acest lucru mi-e clar. Doar prin ignoranța celor care au puterea de-a disemina răul de bine și insolența celor care sunt mici, mai este suportabilă.

Sunt acele momente în care stai de unul singur și îți trec o mie de gânduri pe secundă prin minte.

Te gândești la părinții care muncesc prea mult și-și neglijează copii. Te gândești la acele căsnicii de fațadă. La el cum își caută iubiri de-o noapte și la ea care se afundă în muncă.

Te gândești la elevii și studenții care nu primesc educația meritată și la dascălii pe care îi doare în cot de misiunea lor, care-și bat joc de spiritele tinere, naive, însetate de cunoaștere.

Toți medicii care n-au chemare pentru medicină și la toți cei care și-au plătit examenele pentru o diplomă. Îți trec prin minte sufletele care trăiesc de azi pe mâine. Amărâții care muncesc pe rupte pentru o bucată de pâine și la cei care nu mai știu cum să își cheltuie banii.

Nu poți să ignori întrega propagandă de spălare a creierului și nici mamuții care fac în așa fel pentru a dezinforma în masă.

Ridici privirea spre clădirile istorice, îți privești bunicii în ochi și nu poți să nu observi tristețea și frunțile brăzdate de riduri adânci. Te uiți la mâinile mamei care te-a strâns la piept de fiecare dată când ți-a fost greu și la privirea înțelegătoare a tatălui.

Te uiți la tine în oglindă. Te privești atent. Simți cum toate aceste gânduri își accelerează ritmul, pulsul începe să crească, respriația se accelerează. Strângi pumnul pentru că știi că poți mai mult. Simți cum în sufletul tău se naște un sentiment atât de puternic încât nu-l poți controla.

Simți prin toți porii cum se naște o revoltă în tine.

Îți dorești să te lupți cu acei părinți care stau în căsnicii destrămate, cu cei care își chinuie copii. Ai vrea să pui la punct dascălii, medicii și pe toți cei care nu își fac munca decât în bătaie de joc. Ți-ai dori să dai de pământ cu sistemul, cu politicienii, cu toți șefii care nu-și respectă angajații, cu toți cei care fură și joacă murdar. Ai vrea să termini cu tot egoismul și prostia, să vindeci lipsa de educație și să aduci speranța în sufletele celor care mai au o șansă.

Închizi ochii pentru că nu vrei să spargi oglinda. Ai vrea să dispară reflexia ta, râul care s-a creat între tine și realitate. Strângi din dinți ca să nu urli. Pulsul revine încet la normal, respirația e sacadată și desfaci ușor pumnul. Simți că îți vine să plângi, dar nu poți. Deschizi ochii și te cuprinde un nou sentiment. Resemnarea.

Realizezi că orice ai face, oricât de mult ți-ai dori, nevestele vor fi în continuare înșelate, copii vor suferi de dorul părinților, suflete vor muri de foame și vieți vor rămâne răvășite. Mediile vor continua să mintă și să producă informații eronate, politicieni vor continua să fure, familii se vor destrăma, iar inimile tinere se vor frâge. Fie vor deveni puternice, fie se vor pierde în mulțime. Sisteme nu se vor schimba în grabă, oamenii vor rămâne la fel de egoiști și needucați. Te așezi pe scaun și te izolezi într-o carte pentru că vrei să alungi toate aceste sentimente.

Furia, revolta, durerea pe care o simți vor trece liniștite pe lângă tine și tu te vei întoarce în bula ta de ignoranță. Pentru că nu, nu ești insolent. Dacă ai fi fost, nu ți-ai fi dorit să spargi acea oglindă.