Fetelor le plac florile și cărțile (cel puțin mie)

M-am tot gândit la un fapt pe care mult fete îl trăiesc din ce în ce mai des. Nu că ar fi vreo mare tragedie, dar băieții/bărbații nu ne mai oferă flori, decât la ocazii speciale, însă și atunci nu ne putem considera toate norocoase.

Da, nouă fetelor, ne place să primim flori (și cărți) fără nici o ocazie, pentru că așa ne faceți să ne simțim speciale. Cu toate acestea, avem și câteva condiții. Mă rog, mai mult eu, deși tind să cred că aceste reguli se aplică la nivel universal.

În primul rând, nu ne oferiți flori la primele întâlniri, mai ales dacă abia ne-am cunoscut. Nu că nu este frumos gestul și nu îl vom aprecia (măcar într-o mică măsură), însă ne vom panica. De ce? Pentru că 1. dacă am fost singure mai mult timp și ne dorim o relație, ne place ca lucrurile să o ia încet, pentru că suntem sătule de aventuri și de singurătate și 2. s-ar putea să ne impresioneze floarea mai mult decât o faceți voi, ori noi suntem curioase să vă cunoaștem.

Am să vă povestesc o întîmplare de acest gen, pe care am trăit-o cu un tip acum vreo trei ani. Îl cunoscusem la o petrecere, îmi părea drăguț. Am început să vorbim prin mesaje, pe Facebook, apoi am hotărât să ne întâlnim la o cafea. Tipul mă aștepta cu un trandafir roșu. M-a surprins gestul lui, el fiind singurul băiat care la prima întâlnire m-a așteptat cu o floare. Nu îl cunoșteam mai deloc și deși am apreciat gestul, nu am mai vrut o a doua întâlnire. Recunosc, nu a fost doar din cauza trandafirului roșu, dar a contat destul de mult.

Apoi, dacă vreți să nu pățiți ca băiatul cu care m-am întâlnit eu sau dacă vreți să cumpărați o floare/un buchet de flori, evitați clișeele – adică trandafirii roșii. Eu una, nu îi mai suport. Da, știu, sunt florile îndrăgostiților, însă mie una îmi place să văd că cel care mă curtează are imaginație și este original.

Adorăm să vă uitați în ochii noștri în timp ce ne oferiți floarea și să ne zâmbiți. Credeți-mă, dacă ne place de voi, ne vom topi și cu siguranță veți observa asta. Puteți să ne spuneți lucrurile pe care le simțiți, pentru că atunci suntem cele mai pregătite să le ascultăm – sau pe-aproape.

Și nu în ultimul rând, atunci când ne oferiți floarea, spuneți-ne motivul, pentru că altfel, în capul nostru se pot ridica multe semne de întrebare. Dacă relația este stabilă și ne oferiți o floare așa random, putem crede că ați făcut o prostie și vreți să vă iertăm sau că vreți ceva de la noi sau, sau, sau…

Știm că suntem complicate, însă chiar puteți să ne dați de capăt și să ne faceți fericite de să nu ne încăpem în piele. Trebuie doar să vreți și să ascultați ce vă spunem, chiar dacă uneori nu suntem directe. Ne plac jocurile. Și florile. Și ciocolată. Și dacă vouă nu vă plac florile, noi, adică eu, mă mulțumesc și cu o carte. Și nu cred că sunt singura. Și atât.