Duminică dimineața, ora 2:27 – mi-ar fi somn, dacă gândurile despre Febra lalelelor, cel mai recent film a lui Justin Chadwick, mi-ar da pace. Încă nu mi-e clar dacă mi-a plăcut sau nu fimul, însă pun pariu că îl vom vedea cu cel puțin un premiu Oscar pentru cele mai bune costume.

Am văzut filmul la Cinema City și am plătit 17 lei pe bilet cu reducere de student. Nu m-am abținut de la popcorn și bine am făcut. Cred că înnebuneam fără ceva de ronțăit.

Atentie: Acest articol contine spoilere (multe)

Nici nu știu de unde să încep. Așteptările mele pentru această peliculă au fost mari și total altele decât cele reale. Nu voi numi sentimentul care mă încearcă ”dezamăgire”, merg mai mult ideea unei alte viziuni.

Acțiunea se petrece între anii 1631 și 1644, pe vremea când în Amsterdam mania lalelelor lua amploare. Filmul conturează o frescă a societății olandeze din secolul al XVII-lea, pe când Olanda era in it’s golden age. Piața neagră a bulbilor de lalea era în floare, ascunsă între pereții tavernelor. ”Petrolul” acelor vremuri îi tenta deopotrivă pe cei bogați, cât și pe cei săraci.

Mirajul lalelelor avea să se stingă odată cu interzicerea comerțului cu bulbi. Deși acesta nu face conflictul principal al peliculei, este un punct interesant de discuție. Nu prea am înțeles mare lucru din acea nebunie, decât că populația era efectiv hipnotizată de idea că s-ar putea îmbogăți peste noapte.

Aș fi vrut să mi se arate mai mult, să înțeleg mai bine de unde a pornit, de ce și care a fost impactul real. În fine, să zicem că am capul mare și pricep mai greu.

Contrastul iubirilor într-o lume plină de reguli

Dacă este să întoarcem privirea către personajele din Febra lalelelor, vom observa că există un triunghi amoros și un cuplu, care, într-un final, atinge idealul unei familii. Dar să le luăm pe rând.

Triunghiul amoros

Sophia Sandvoort (Alicia Vikander) este orfana care a crescut la mănăstire. Pioasă, pură, naivă, aceasta este vândută unui negustor bogat, dar mult mai învârstă decât ea, Cornelis Sandvoort (Christoph Waltz) pentru a-i fi nevastă. Timp de 3 ani, aceasta încearcă să rămână însărcinată, simțindu-se datoare favorului făcut de către soțul ei. Nu reușește, deși strădania este chiar subliniată în film.

În peisaj apare tânărul artist Jan Van Loos (Dane DeHaan), invitat de către Cornelis să le picteze portretul. Jan se îndrăgostește iremediabil de frumoasa Sophia, iar sentimentele sunt reciproce. Deși inițial, tânara se opune acestei iubiri cerându-i soțului un alt pictor, într-un final renunță și se lasă purtată de val. Servitoarea Sophiei, Maria, cea care este și naratorul filmului, realiează că stăpâna ei își înșeală soțul. Cu toate acestea, o acoperă, ba chiar o încurajează indirect.

Prinsă într-o căsnicie în care, deși își respectă soțul, nu-l iubește, Sophia descoperă adevărata iubire alături de Jan.

Pelicula abundă în scene de sex și surprinde intimitatea atât între tinerii vremii, cât și între cuplurile precum Sophia-Cornelis.

Cuplul ”sănătos”

Maria și Willem fac parte din clasa de jos a societății. Ea, slugă a familiei Sandvoort, el, vânzător de pește, sunt acel cuplu care trăiește o iubire nebună. Totul ia o întorsătură nefavorabilă, în momentul în care Willem câștigă o sumă foarte mare de pe urma vânzării unui bulb foarte rar de lalea și aleargă pentru a împărtăși vestea cu iubita lui.

Atât de întortocheat este Febra Lalelelor încât Willem o vede pe Sophie îmbrăcată cu mantia Mariei. Aceasta se îndrepta spre casa pictorului. O urmărește și o vede sărutându-se cu el, însă, cum ne-cum, nu-i vede fața. Așa că va presupune că femeie cu pricina este Maria care îl înșeală, reușește să piardă banii, iar după o încăierare într-o tavernă este trimis în marină. Aici logica mea și-a pierdut sensul, dar trecem peste.

Cel mai ciudat plan auzit vreodată

Părăsită și tristă, Maria îi spune Sophiei că este însărcinată și o roagă/obligă sub forma șantajului să o ajute. Așadar, Sophia gândește un plan: vor spune că stăpâna este de fapt gravidă și vor crește copilul în casă, iar aceasta își va înscena moartea la naștere pentru a fi liberă.

Planul prinde contur, copilul se naște, Sophia moare, însă Jan pierde o afacere importantă. Ajutată de către un medic (nu prea am înțeles ce fel de medic, dar bănuiesc că ginecolog) și de o femeie (moașa?), Sophia scapă de povara căsniciei cu un om pe care nu-l iubește, însă se simte atât de vinovată încât dorește să se întoarcă și să mărturisească totul.

În fine, renunță la plan, îți aruncă mantia în râu și fuge pe plajă. Între timp, în casa lui Cornelis apare Willem, iar Maria îi spune că este tată. Bineînțeles după câteva perechi de palme, căci omul dispăruse din senin. Acesta îi spune că a văzut-o cu pictorul, ea neagă relatând că este de fapt vorba despre Sophia. Cornelis aude întreaga discuție, decide să plece în Indii și lasă casa cuplului Brok.

Febra lalelelor se termină cu Sophia călugăriță, Jan pictor al catedralei din mănăstire, Cornelis cu o nouă familie fericită și cu familia Brok numeroasă și recunoscătoare.

Concluziile mele despre Febra Lalelelor

Am ieșit atât de nervoasă de a film, încât aș fi vrut să bat pe cineva. Nu știu ce m-a supărat mai tare – faptul că firul logic devine la un moment dat atât de haotic sau că finalul a stricat întreaga peliculă.

Deși m-a contrariat decizia Sophiei de a deveni călugăriță, o înțeleg. Ființa ei n-a fost destul de puternică să îți asume planul care a frânt inima unui om. Sau poate a fost mai puternică de atât, încât căința pentru păcatele ei să o fi devenit mai puternică decât iubirea pentru Jan.

Nu știu dacă să o etichetez ca fiind o egoistă. În fond, Sophia a rupt triunghiul amoros în ambele părți. Păcălindu-l pe Cornelis că a fost răpusă de molimă, dar lăsându-i impresia (voit sau nu) lui Jan că s-a sinucis, she is raising above. Se desprinde cumva de aceste păcate și alege să rămână singură.

Sunt confuză în legătură cu această decizie și încerc să mă pun în locul ei. Nu reușesc, căci dacă aș fi îndrăznit să fac o asemenea nebunie – să înscenez o sarcină și propria-mi moarte din iubire pentru altul, apăi fie aș fi mers până la capăt, fie nu aș fi făcut-o deloc.

Un film de văzut în 2017

A fost enervant de bun filmul din punct de vedere tehnic, al decorului și al actorilor. Logica lui m-a depășit, însă îl recomand tuturir celor interesați de epoci de mult apuse. Am mai spus-o și mai sus – costumele sunt ge-ni-ale!

Filmul rulează la Cinema City în Timișoara și peste tot în țară.

În rest, aștept păreri. Poate mai adaug ceva nou pe zi. S-a făcut 3:27. Febra lalelelor mi-a dat și mie o febră fictiv-neuronală. Vouă cum vi s-a părut? 🙂