Hoțul de cărți
Autor: Markus Zusak
Anul apariției: 2005
Titlu origial: The Book Thief
Limbă originală: engleză
Nota mea: 5/5
Ecranizare: da, The Book Thief
Hoțul de cărți
Am auzit pentru prima dată de Hoțul de cărți pe vremea când Andreea o citea și scria recenzie despre ea. Mi-am propus să o citesc pentru că îmi plăceau cuvintele așternute cu grijă despre ea, însă nu s-a ivit. Cu toate acestea, am pus piciorul în prag de Paște și am descărcat-o de pe internet în timp ce încercam mă abțin de la mâncare.
Primele 50 de pagini le-am citit dintr-o suflare într-o după-amiază de mai, iar următoarele au venit de la sine. Paginile care m-au ținut cu sufletul la gură au fost ultimele 100, atunci când nu mă puteam opri din citit.
Liesel Meminger este un copil pe care însăși moartea o admiră. Veți rămâne surprinși lecturând primele pagini și constatând cine este de fapt naratorul acestui roman. Hans Hubermann este omul care o readuce pe Liesel pe linia de plutire, iar Rosa este întruchiparea unei mame care deși-și iubește enorm copilul, fie el și adoptat, nu va ști niciodată să o arate cu adevărat.
Max Vandenburg este evreul care-i schimbă viața lui Liesel și care o încurajează să scrie. Așa cum spune și fetița la un moment dat el ”i-a dat ochi să vadă”.
Dacă ar fi să trag o paralelă între carte și film, vă spun că ați rata o lectură cu adevărat bună dacă ați viziona filmul fără a citi antecedent cartea.
Deși mi s-a părut un film destul de bun, lipsesc o groază de detalii care fac povestea frumoasă, profundă. Unele momente mărunțele sunt chiar modificate, însă era de așteptat pentru că fiecare regizor vrea să-și pună amprenta asupra lucrării sale.
Apoi a venit 9 noiembrie, Kristallnacht. Noaptea de cristal. A fost incidentul care i-a distrus pe atât de mulți dintre camarazii săi evrei, dar pentru Max Vanderburg s-a dovedit a fi momentul eliberării. (pagina 206)
Acțiunea debutează în anul 1938 cu Liesel, fratele ei și mama acestora care călătoresc spre München.
Copiii vor fi dați unei asistente sociale care urmează să-i plaseze la o familie. Fratele lui Liesel moare pe drum de ceea ce se dovedește a fi o tuse suspectă (cel mai probabil tuberculoză, fiind foarte răspândită în acea perioadă). La înmormântarea fratelui, Liesel fură prima carte Manualul Groparului, carte pe care tatăl Hans i-o va citi și pe care însăși Liesel o va citit, fiind prima ei carte lecturată.
Deși Liesel era analfabetă este scoasă la tablă pentru a-și scrie numele în prima zi de școală. Colegii ei vor râde, dar ea-și va face dreptate punându-l pe unul dintre ei la punct. Îi va administra un Watschen veritabil a la sora Maria.
Rudy Steier este un alt personaj care mi-a rămas în suflet. Acesta este un băiat de vărsta lui Liesel, ușor diferit de restul băieților de vârsta lui. De ce? Nu vă spun, vă las pe voi să descoperiți exact ce și cum.
Momentul în care am simțit sufletul că mi se strânge a fost atunci când Hans o duce pe Liesel în pivniță și-i dezvăluie surpriza pe care o pregătise: un dicționare uriaș, pe perete doar al ei. Astfel, fata învață să citească și să scrie. Fură cărți pentru a-și alimenta setea de cunoaștere. Soția primarului, victima lui Liesel, știe că are un hoț de cărți în biblioteca ei. Cu toate acestea, o lasă pe fată să sustragă volumele dorite.
Hoțul de cărți este aceea poveste pe care trebuie să o citești pentru a-ți aduce aminte că a fi om înseamnă mai mult decât să ai un job, un apartament drăguț și mâncare bună. Este despre a ști să iubești sincer și necondiționat, despre sacrificiu și emoții, viață și moarte.
