Autor: Alain Gavriluțiu
Editura: Herg Benet Publishers
Anul apariției: 2014
Limba originală: română
Nota mea: 3/5

Cărăușul de păcate este genul de carte scrisă din fragmente de gânduri atent construite, dar puse la un loc fără noimă. Ceea ce poate că sună la început destul de ambiguu și de rău, nu este chiar așa.

Timpul în care acțiunea se desfășoară este scurt. Totul se petrece într-o singură zi, într-un spital insalubru, ”sub orice critică” din aglomeratul București. Oamenii din decor, cei care nu sunt prezentați decât fugitiv par a fi ursuzi, fără cei șapte ani de acasă, lipsiți de orice formă de fericire. Decorul este destul de sumbru. Mi-a creat impresia că autorul prezintă realitatea hiperbolizând-o într-o direcție abstractă.

Marcus, tânărul infestat cu HIV, Luca, homosexualul renegat de societate și Lucia, infirmiera cu prea multe temeri formează un trio aproape perfect, care împarte cu succes aceleași valori și același nivel intelectual. Toate dialogurile lor au un sens profund. Aș spune că totul este prea profund pentru decorul deja prezentat și pentru condiția personajelor.

Aș cataloga Cărăușul de păcate drept o lectură interesantă, însă deloc ușoară. E presărată cu de toate și în mod special mi-a atras atenția critica schițată în raport cu societatea românească de astăzi.

Nu știu dacă vă convinge recenzia mea, dar am selectat câteva citate care mi-au ridica un mare semn de întrebare și care mi-au rămas întipărite în minte:

[su_quote cite=”Alain Gavriluțiu, Cărăușul de păcate, pagina 34″]”Arta, atunci când este explozie emoțională loială credințelor autorului său, vorbește cu fiecare receptor în parte, se confundă cu oricine este dispus să-i accepte camelionismul, se camuflează înntre straturile experienței primitorului ei.”[/su_quote] –

[su_quote cite=”Alain Gavriluțiu, Cărăușul de păcate, pagina 118″]”Dumnezeu a creat femeia în mod voit mai armonioasă decât bărbatul. Pentru EL, femeia a fost un joc, o ironie subtilă care să supună la infinit fizica (puterea, dimensiunile) artei (formele, curbele, inspirația, umplerea carnală a configurației spațiale). Și cu o ultimă manifestare a geniului total al divinității, a înarmat opera de artă și a legat-o pentru eternitate de inspirație”[/su_quote].

[su_quote cite=”Alain Gavriluțiu, Cărăușul de păcate, pagina 192″]”Noaptea e groaznică. Nu absența luminii o face atât de detestabilă, cât singurătatea pe care o generează. (…) Noaptea este vremea insomniacilor care, întinși pe spate într-un pat, privesc tavanul cu ochii mari și dureroși, având fața îmbăiată în luminile reci, fără viață, ale neoanelor de afară.” [/su_quote]

Sunt absolut convinsă că nu toată lumea va rezona cu aceste povești adunate la un loc. Fără să-mi doresc a jigni pe cineva, puțini au frenezia intelectuală pentru a se lăsa cuprinși de zgomotul produs de gândul autorului. Mi-a fost greu să înțeleg și mă văd nevoită să recitesc rândurile cărții în speranța de-al înțelege mai bine. A reprezentat o provocare această lectură, iar mie-mi plac provocările.

Nu în ultimul rând, țin să menționez că lucrarea este documentată în ceea ce privește medicina, dar și filosofia. Nu e pentru suflet, ci e pentru intelect și se recomandă celor care au impresia că știu prea multe. Asta dacă vor accepta lectura 😀 .