Fă rai din ce ai
Am repetat această frază de cel puțin două ori pe zi în ultimele câteva luni. O citisem undeva în oraș, scrisă pe un perete din Piața Unirii și mi-a rămas ca un tatuaj. De felul meu nu-s prea optimistă, pentru că mereu pun răul înainte. Ok, facem asta, dar ce ar putea să se întâmple cel mai rău? Mereu pornesc așa.
Știu că nu-i sănătos deloc, dar prefer să cântăresc opțiunile înainte să mă arunc. Nu-s deloc balanță, ci sunt un rac tipic, poate cu trei pași în loc de doi înapoi. Lumea zice că sunt super optimistă, așa la o primă vedere.
De fapt îți ia destul de mult timp să te prinzi că doar par pozitivă. Adică nu par, încerc să mă educ să fiu. Pur și simplu mi s-au întâmplat destule chestii nasoale, care m-au învățat că a pune răul înainte, e ca și cum ai feri pădurea. Parcă era și o vorbă.
Dar.
Fă rai din ce ai.
Am început să înțeleg că viața dacă vrea să ți-o tragă urât (și îmi cer scuze pentru expresie, dar mai frumos de atât nu-mi iese acum), ți-o trage, oricât de mult te-ai păzi tu. Această pază de sine, aduce din start o limită. Un fel de autolimitare impusă aiurea. Iar eu urăsc limitele. Mereu am încercat să mi le depășesc și uneori am dus asta la extrem. Poate și de aici fazele nasoale.
”Fă rai din ce ai…” e chestia pe care mi-o spun atunci când simt că sunt nefericită sau prea prinsă în problemele cotidiene. Ați zice că la 20 de ani nu ar trebui să am nici un gând. Din păcate stau prost la capitolul a nu pune la suflet. Mă cam frământă multe chestii mărunte și atunci mă irit și devin nefericită.
Modestia și nefericirea sunt pentru proști. Așa mi-a spus cineva. Mă rog, era doar faza cu modestia, că nefericirea am adăugat-o ex-burtis. Refuz să mai fiu nefericită și vreau să îmi fac rai din ce am. Așa că vă zic și vouă – fă rai din ce ai.
Funcționează?