European week of youth and culture 2014, Sardegnia

După un drum de mai bine de 1.500 km prin patru țări și vreo 200 km pe mare, am ajuns la destinația care se numește Sestu – orașul care în 2014 a găzduit cea de-a XV-a ediție a European Week of Youth and Culture 2014 sau Săptămâna europeană a Tineretului și Culturii.

Sardinia sau Sardegnia este un loc exotic, plin de culoare și de oameni care parcă nu aunici o grijă. Deși am ajuns în toiul nopții – undeva pe la 2 A.M. oamenii au fost drăguți, s-au trezit și ne-au oferit camerele care ni se cuveneau. Timp de cinci nopți am dormit într-o școală militară.

Am fost nouă fete în cameră – adică toate care am participat efectiv, am avut climă (!) și am împărțit patru toalete și tot atâtea dușuri cu fetele din Irlanda, Lituania și Ungaria. Pe cât de aiurea sună la un prim gând, pe atât de palpitant și de interesant a fost să vezi și să cunoști tabieturi feminine din țări atât de diferite. Concluzia: irlandezele stau mult în oglindă, lituaniencele sunt pe modul speed, iar unguroaicele mereu s-au întrecut cu noi. Nu, nu era bătaie pe dușuri, era o competiție între fete amuzantă  – mai ales când învingeai. Andreea și Oana știu exact despre ce vorbesc.

La capitolul cazare, privilegiate au fost Sorana și Brigi. Au avut cameră lângă baie și de două persoane – fără climă!Băieții
au fost un pic mai lejeri, dar aia e strict treaba lor.

Spectacolul de deschidere – Sestu

După nici cinci ore de somn într-un pat și nu în autocare sau pe feribot, ne-am trezit cu ochii umgflați și gemând după o cafea, pentru a ne călca costumele pentru seara care avea să vină. În fața noastră, programul săptămânii se deschidea cu primirea oficială și salutul autorităților și organizatorilor,  o defilare prin Sestu și un spectacol în fața primăriei.

A fost emoționant momentul în care fiecare țară și-a prezentant steagul și a coborât pe scările din sala de conferințe pe ritmurile imnului național. A urmat o defilare care mi-a părut lungă, dar a fost, cred, cea mai frumoasă pe care am trăit-o până acum – am pășit pe petale de flori, pe frunze de mentă, iar mirosul lor m-a făcut să plutesc și să cânt de fericire. Efectiv.

Spectacolul propriu-zis a început undeva în jurul orei 10 P.M. Fiind echipa care avea să preia steagul festivalului, am închis spectacolul invitaților, fiind urmați doar de gazde. Da, am mâncat cina în picioare – pentru că nu puteam sta jos din cauza jupoanelor. Deși au fost câteva emoții, lumea ne-a aplaudat și cred că s-au simțit cu adevărat bine în compania noastră.

European Week of Youth and Culture: Spiele ohne Grenzen și la mare – Cagliari

A doua dimineață am mers direct la mare. Ziua de joi nu a fost cu spectacol, doar cu Spiele ohne Grenzen (încerc o traducere) –  Jocuri fără granțe. Conceptul este gândit ca o întrecere fair-play cu jocuri care mai de care mai răsucite  între țările participante. Nu că ar fi motiv de laudă, dar Banater Rosmarein a prin un trimfător loc II .

Marea Tireniană este curată și liniștită, genul de mare care te cheamă și te vrăjește. Sau cel puțin așa am simțit eu. M-am bălăcit cam tot timpul și m-am ales cu arsuri pe umeri, fapt care nu m-a împiedicat nici pe mine, nici pe restul să venim și a doua zi.

Vineri dimineața ne-am întors la mare. Ne-am dat cu hidrobicicleta și am înotat în larg. Conform spuselor LUI, fundul apei se vedea chiar și la vreo 100 m în larg.

Spectacol la teatru – Selargius

După o nouă zi de prăjeală pe plajă, seara am avut spectacol. Selargius este o comună, nu foarte mare aproape de Sestu, dar care arată mai bine decât Lugojul nostru. Teatrul în care am dat spectacolul este nou, păstrând încă mirosul de vopsea proaspătă și de parchet de curând lustruit. Publicul nu a fost numeros, dar a știut să aplaude astfel încât să mascheze lipsa ochilor care ne priveau. Ca în fiecare noapte, și atunci ne culcasem destul de târziu și nu știu să fi dormit mai mult de patru ore.

European Week of Youth and Culture: Excursie la Macomer

Macomer este o localitate situată undeva în mijlocul insulei, cam la 130 km de locul în care eram cazați. Drumul până acolo a fost destul de lung – cam 2 h de mers cu autocarul. Din cauza lipsei brizei, care în Sestu și-a făcut treaba de minune, căldura din Macomer a devenit insuportabilă, iar aerul de nerespirat. Aici am fost întâmpinați cu suc proaspăt de portocale și am vizitat o expoziție cu produse tradiționale.

Am apucat, după prânz, să vizităm orașul. Arhitectura este impresionantă și se păstrează uniform pe întreaga insulă – sau cel puțin așa mi s-a părut mie. Casele sunt ușor îndesate în pământ, nu foarte înalte, lipite unele de altele pentru a păstra răcoarea – și credeți-mă, chiar este răcoare. Clădirile istorice sunt frumos îngrijite și renovate. Nu cred că am văzut vreo casa care stă să cadă. Străzile sunt înguste și pavate cu piatră cubică sau pur și simplu asfaltate.

Am mâncat din nou în picioare cina, dar nu ne-a deranjat. Băieții noștri au fost cavaleri și ne-au adus tăvile cu mâncare, evitând astfel să ne pătăm. Spectacolul în sine a fost un real succes. Scena – deși ușor cam slăbuță pentru avântul ansamblurilor de dans – s-a bucurat de diverse combinații de pași, valsuri, polci și chiar pași de step. Publicul numeros și foarte atent s-a lăsat purtat de mirajul pe care fiecare țară a încercat să-l creeze.

Drumul spre Sestu, pentru mine a fost foarte lung. Mă dureau îngrozitor picioarele și nu puteam să le întind. Într-un final am ajuns în jur de ora 4 A.M. dar nici atunci nu am dormit mai mult de 3 h.

Ultima zi și spectacolul de închidere

Dimineață am fost la cumpărături pentru drum și pentru cei de acasă. Nu puteam să nu le luăm nimic. Cu aproximativ 60 € am umplut un coș de mâncare pentru noi și de suveniruri pentru ei. Deși m-a durut sufletul, am renunțat să-mi iau clasicul jurnal. De fiecare dată când plec în altă țară, îmi achiziționez un jurnal. Acum însă nu am făcut-o, preferând să achiziționez o carte de conversație engleză-italiană și cu promisiunea LUI că îmi va aduce un jurnal tocmai din Cehia.

Spectacolul de final s-a desfășurat la biserica catolică San Gemiliano de lângă Sestu. A fost un moment emoționant atunci când am preluat steagul festivalului și când în cor am cântat imnul său.

Un pic haotic momentul de final, aproape că mi-au dat lacrimile când italienii s-au dat la o parte și ne-au lăsat pe noi să preluăm steagul Uniunii Europene, ce are cusut pe spate steagul fiecărei țări care a găzduit vreodată acest eveniment – România l-a organizat prima oară în 2004 și îl va organiza și în  2016.

Poze de la eveniment aici.

European Week of Youth and Culture: Evenimentul acesta m-a făcut să mă gândesc la faptul că oamenii vor să fie uniți, dar sunt dezbinați de vorbe. De ce poate exista acest festival încă din 1986? Toți își  iubesc țara-mamă, dar toată lumea respectă pe toată lumea și mai ales cultura pe care fiecare o promovează. Cred că astfel de evenimente ar trebui promovate cât mai mult, pentru că mesajul pe care îl transmit – cel puțin acest festival – este de neprețuit.