Cetatea Colț, castelul uitat din Carpați

Am petrecut prima zi a anului cum îmi place cel mai mult – hoinărind. Fii în zona Hațegului, nu puteam sta în casă fără a vedea măcar un pic din tot ce are acest areal de oferit. Așadar, după nu foarte multe insistențe ale omului, în prima zi a lui 2018 am pornit spre Castelul din Carpați, un loc uitat de lume, dar rămas în filele istoriei și literaturii.

Cetatea Colț, așa cum este cunoscută drept obiectiv turistic, se află pe o stâncă și se scaldă falnic în lumina soarelui. Vizavi de ea, mult mai jos amplasată se află mănăstirea Colț. Ambele datează de peste 600 de ani și sunt mărturii ale unor vremuri în care România nu era așa cum o știm astăzi.

Am ales să urcăm din Suseni. Măicuța care ne-a îndrumat spre drumul ce avea să ducă la ruinele cetății a mărturisit că urcarea durează în jur de 30 de minute. O nimica toată, m-am gândit. Lucrul care m-a uimit a fost că ești nevoit să mergi aproape prin curtea oamenilor. Există o pancartă între două case care indică drumul și un fel de parcare naturală unde poți lăsa mașina.

Am pornit pe drumul care avea să se transforme curând într-o potecă. Din când în când, pe pietre sau copaci găseam marcaje ale treseului ce urma să ne ducă la Cetatea Colț. La un moment dat acestea au dispărut.

Ne-am trezit în mijlocul pădurii adormite de iarna fără gram de zăpadă. N-a fost complicat să ne dăm seama că trebuie să urcăm acea pantă destul de abruptă. Am regăsit drumul după 100 de metri. Ulterior ne-am dat seama că e și el greșit.

Priveliștea mi-a tăiat respiratia

Eram entuziasmată. Aproape că uitasem de mica rătăceală de mai devreme. Am ajuns la ruine și am dat de o pancartă care descria frumos ceea ce urma să văd. Cetatea Colț ctitorită de familia Cândea în secolul al XIV-lea, devenit ulterior cnezatul Kendefi, stătea mândră în vârf de stâncă.

De sus vedeam un drum ce șerpuia printre munți. Acel drum merge spre Râușor. Îndepărtare, printre crestele munților, se deschidea un peisaj care ar lăsa și cel mai insensibil om fără cuvinte. Am încercat să fotografiez acel vârf de munte acoperit de zăpadă. Nu mi-a ieșit.

 

Apoi am început să explorez cetatea în sine. Pereții înalți, groși ascund povești numai de ei știute. La un moment dat am intrat într-o cameră ce nu mai avea acoperiș. De fapt, întreaga cetate este o ruină, însă acea cameră avea o fereastră care dădea spre o zonă vegheată de munți. O splendoare.

Desigur, atât în cetate cât și în jurul ei am găsit conserve, mucuri de țigară, urme de foc de tabără. Cineva și-a făcut de cap acolo și a avut grijă să se facă remarcat.

Se zvonește că acest loc i-a rămas lui Jules Verne în suflet și că l-a vizitat, inspirându-se pentru romanul Castelul din Carpați. Citez din enciclopedia virtuală:

”În cartea Pe urmele lui Jules Verne în România, Simion Săveanu, autorul acesteia, emite ipoteza că între 1882 și 1884 Jules Verne ar fi fost în relații intime cu o anume Luiza Müller, originară din Transilvania, mai precis din Homorod. La îndemnul ei, ar fi făcut o călătorie incognito cu o navă pe Dunăre până la Giurgiu, apoi cu trenul la București și apoi la Brașov și, în final, la Homorod. Cu această ocazie ar fi cutreierat prin regiune mai multe săptămâni și ar fi vizitat Castelul Colț, care a devenit sursă de inspirație pentru romanul Castelul din Carpați.” sursa

Dacă e adevărat sau nu, acestea rămân bârfe ale literaturii. Ce rămâne sunt ruinele unui momenument care, deși este în cea mai proastă stare conform acestui articol, atrage din ce în ce mai mulți turiști.

Cetatea Colt: istorie care stă să se prăbușească

La propriu. Noi am avut nebunia să mergem acolo, să ne urcăm pe unde s-a putut. La întoarcere ne-am și pierdut pentru că drumul nu este marcat. Am avut noroc că ne place aventură. Mă rog, mai mult omului decât mie și am ieșit la liman fără oase rupte sau alte incidente.

Experiența a fost frumoasă. Cu siguranță este nevoie de o investiție majoră în acel loc și ar merita din plin. Te duce în altă lume ca o mașină a timpului. Însă la fel ca oriunde este nevoie de implicare și dorința de a face mai mult. Între timp, vă las cu poze frumoase și cu îndemnul să mergeți și să vizitați acest loc.

Cu cât se vorbește mai mult despre el, cu atât mai bine. Poate ajunge și la urechile celor care pot schimba ceva. Cel puțin așa sper.