La mine în zonă plutește o stare generală de lipsă a inspirației. Aș scrie despre atât de multe lucruri și cu toate acestea nu scriu mai nimic. Explicația logică ar fi că nu am timp (culmea!). Mă strofoc de zile mari împreună cu o foarte specială prietenă pentru un proiect – proiectul nostru, bebele nostru.

De 20 de ani încoace în multiculturalul oraș în care trăiesc există o organizație de tineri care vor să ducă tradiția germanilor din Banat mai departe într-un mod foarte special – prin dans. Am făcut cunoștiință cu aceștia pe când eram o bondoacă mică și am rămas legată sufletește.

Cumva simt că trebuie să fac și eu ceva pentru ca ”noi” să supraviețuim, pentru că am trăit atâtea momente frumoase și de neuitat, am cunoscut o grămadă mare de oameni de toate felurile, am călătorit împreună, am topit picături de Jaeger și am râs isteric de nenumărate ori. E un fel de a doua familie.

Așa că Anto și cu mine ne-am hotărât să oferim ceva înapoi. Deși ea este mai dedicată decât mine (pentru că de 11 ani e aici prezentă, eu făcând o pauză de vreo 3) ne simțim legate de oamenii de acolo, de locul și de tot ce ține de Banater Rosmarein – Jugendtrachtenverein.

Ieri am început proiectul ”Pagina de Facebook” și urmează să ne legăm și de site. Are nevoie de actualizări – muuuulte.

Pentru mulți cei pe care îi cunosc, Banater Rosmarein nu înseamnă nimic altceva decât niște țopăieli prostești și puierile. Pentru noi cei dinăuntru, înseamnă foarte mult.

Ca o veste bună, vă anunț că azi dansăm la Festivalul Inimilor de pe la ora 20. Să ne țineți pumnii să nu plouă.