Uneori ai nevoie să faci un pas înapoi, să te retragi. Ai nevoie de-o gură de aer, de un strop de singurătate. Dar nu pentru a-i demonstra celui de lângă tine “ce s-ar face fără tine”, ci pentru că tu ai nevoie să te regăseşti. Să-ţi tragi sufletul şi să te analizezi. Cine eşti de fapt?

Mereu am fost de părere că trebuie să fii aşa cum eşti, aşa cum alegi să fii. Nu mi-am imaginat niciodată o graniţă sau vreo limitare. Nu am vrut să cred că dacă cineva te place cu adevărat, te ia aşa cum eşti. Cu bune şi cu rele, dar cine te iubeşte, cui îi pasă de tine, va vrea să înlăture acel rău din viaţa ta.

Chiar dacă tu i te opui categoric la început. Chiar dacă ţi se pare că trebuie să alegi şi ţi se pare atât de nedrept acest lucru.

Dar nu e bine să fii egoist. Nu te gândi doar la libertatea ta, gândeşte-te la libertatea voastră – împreună. Uneori a fi în doi cere unele compromisuri. Cere unele pe care tu trebuie să le schimbi la tine. Nu pentru că ţi se cer, ci pentru a fii tu un om mai bun.

Lama are întotdeauna două tăişuri. Vezi să nu te schimbi prea tare şi prea radical, să nu te modelezi după idealul celulalt. Va ajunge să te urască, să te dispreţuiască pentru că el nu s-a îndrăgostit de tine cea fabricată pentru a fii ideală.

Dă-i o şansă noii tale persoane. Sau persoanei vechi un pic editate. Lasă de la tine, dacă nu vrei să trăieşti precum un pusnic. Dar nu lasă pe nimeni să schimbe ceea ce eşti tu cu adevărat. In esenţă. Căci în aparenţă poţi fi oricum.