🍿Escrocul de pe Tinder (Netflix) – scurtă recenzie
Escrocul de pe Tinder zis și The Tinder Swindler este genul acela de documentar care efectiv nu-ți vine să crezi că există. Nu pentru că lumea nu ar fi plină de escroci, însă cei sentimentali sunt cei mai răi. Te prinzi greu de natura lor, riști foarte ușor să pici în capcană și, poate ce mai aiurea, este că repercusiunile nu sunt doar emoționale, ci și materiale.
Dacă încă nu ai văzut Escrocul de pe Tinder, fă bine și pune-te la curent
Fie că folosești sau nu Tinder sau orice aplicație matrimonială, Escrocul de pe Tinder este un fel de semnal de alarmă. Cădem uneori foarte ușor pradă dorinței de a găsi persoana potrivită și de a fi fericiți. Și cel mai mare păcat este că avem o super putere bine împământenită în creier de a ne minți singuri.
Posing as a wealthy, jet-setting diamond mogul, he wooed women online then conned them out of millions of dollars. Now some victims plan for payback. sursa imdb
De ce? Sunt mai multe motive care țin de psihologie. Las acest articol aici pentru mai multe aspecte din această zonă: adevărul.ro // Claudia Postelniescu Escrocul de pe Tinder.
Dacă ești familiarizat cu întâlnirile, s-ar putea ca lucrurile care sunt prezentate în documentar să nu ți se pară chiar atât de șocante. Până la urmă cine ești tu să te împotrivești norocului de a cunoaște un partener care arată și în viața reală ca pe net, care pare stabil financiar – poate chiar prea binecuvântat – și care mai este și pe aceeași undă cu tine.
Trailerul oficial.
Lucrurile sunt parcă prea roz, nu? Ceva e putred.
Depinde de experiența ta anterioară. Ei bine, nu toți partenerii cunoscuți online sunt Simon Leviev. Cunosc multe cupluri care și-au întemeiat o familie și se potrivesc mănușă după ce s-au cunoscut online.
Poate este o perspectivă nihilistă, însă ce-i prea bun de la început musai să ridice semne de întrebare. Iar acest lucru nu este pentru că sunt prăpăstioasă sau negativistă. Ci pur și simplu pentru că suntem oameni și suntem formați din imperfecțiuni.
Mi-a plăcut mult reacția lui Ayleen Charlotte și felul în care a gestionat toată situația. Ai nevoie de foarte multă încredere în tine și curaj să faci ce a făcut ea. Cecilie Fjellhøy mi s-a părut de asemenea super curajoasă pentru că în primul rând s-a luptat cu sentimentele și emoțiile ei. Pernilla Sjöholm, deși aparent mai puțin implicată, dă dovadă de multă asumare. Toate trei sunt de fapt asumate.
Documentarul are un final care cu siguranță va părea frustrant. Cum adică rămân așa lucrurile și nimeni nu face dreptate cu adevărat? Și cred că aici fiecare are dreptul să se gândească și să-și tragă propriile concluzii.
Sigur că este discutabil. Cu siguranță problema este un mare, însă ce putem face noi să schimbăm lucrurile? Putem să-i oprim pe acești escroci? Nu cred.
Ei bine, ne rămâne de făcut să lucrăm la conștientizare. Să spunem lucrurilor pe nume, să învățăm și să deschidem bine de tot ochii. Să înțelegem că aparențele pot înșela foarte tare și mereu să rămânem măcar puțin în alertă.
Să ne recitim cu bine! 🍿