📚 De Ziua Națională a Lecturii
Un comunicat de presă postat de către Ministerul Educației pe site-ul oficial în data de 10 Februarie 2022 anunță că începând de anul acesta data de 15 Februarie devine oficial Ziua Națională a Lecturii.
Am decis, în calitate de ministru al Educației, ca marți, 15 februarie 2022, în toate școlile, programul să se modifice astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11:00 și la ora 14:00, învățătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prezent, activități de lectură la care să participe toți preșcolarii și elevii. Sursa edu.ro
Faptul că sub 10% dintre români cumpără cel puțin o carte pe an nu este ceva suprinzător. Iar acest efort de a sincroniza lectura în toate școlile din România este de apreciat. Problema este că se întâmplă oficial la nivel național 3 ore/an. În fine, să nu zici că sunt vreun gică contra, zic să aplaudăm împreună această inițiativă.
Nu mi-am făcut încă lista de lecturi pentru anul acesta. Mi-am pus un țel timid pe Goodreads. Am pus pe pauză toată dragostea de lectură. Pur și simplu. Asta nu înseamnă că ea nu mai există și uneori îmi dă un cot în coaste.
De Ziua Națională a Lecturii
Drept urmare, m-am pierdut vreo 30 de minute pe Libris și m-au mâncat degetele să-mi comand câteva cărți. Mă abțin cu multă grație și greutate deopotrivă. Vine un moment în viața unei fete în care se abține de la orice doar pentru a-și lua canapeaua mult visată. Și dressingul ăla gândit cu multă bătaie de cap. Cu toate acestea, uitatul și întocmitul listelor este încă pe gratis.
Așadar, de Ziua Națională a Lecturii să ne scăldăm ochii cu câteva prospături editoriale.
Iernile sufletului – Kathrine May
Nu chiar o prospătură editorială, dar o carte pe care am pus ochii de ceva timp. Pare așa genul de carte care mi s-ar potrivi pentru starea curentă de spirit.
Uneori este de ajuns un derapaj de la cursul obisnuit al vietii ca sa ai un sentiment de dislocare si singuratate. O boala neasteptata, pierderea cuiva drag, o despartire, probleme la job. Cand sotul sau s-a imbolnavit, iar ea a fost nevoita sa renunte la o slujba foarte solicitanta, Katherine May s-a trezit aruncata intr-un ocean de incertitudine si izolare.
Cartea aceasta e marturia felului in care a reusit sa depaseasca momentele grele si a invatat sa le priveasca mai degraba ca pe niste sanse de a se dezvolta. Transformarile incredibile prin care natura trece in timpul iernii pentru a supravietui frigului i-au slujit autoarei drept surse de inspiratie, dandu-i puterea de a continua. Folosind exemple din literatura, mitologie sau lumea naturala, Iernile sufletului aduna o serie de lectii inspiratoare despre puterea eliberatoare a odihnei si a retragerii.
Mai multe detalii aici: Iernile sufletului – Kathrine May
Când corpul spune nu – Gabor Mate
Disponibilă la precomandă, iar cu livrarea începând din 17 februarie, această carte mi se pare foarte interesantă. Am citit De ce nu fac zebrele ulcer RM Sapolski. A fost o lectură foarte cuprinzătoare și documentată despre stres, efectele lui și cum le putem contracara. Mă aștept într-un fel ca Mate să vină cu o altfel de abordare și mi-ar plăcea să găsesc informații noi.
Cand corpul spune nu. Costul stresului ascuns este un studiu aprofundat, revelator, plin de informatii utile despre stres si influenta lui asupra sanatatii noastre psihice si fizice.Nu exista oameni care sa nu fi trecut prin episoade de stres acut, fie el provocat de fenomene exterioare, fie produs din cauze interioare. Boala secolului al XXI-lea ne-a facut pe toti sa simtim macar de cateva ori in viata ca am ajuns la capatul puterilor, determinandu-ne sa luam masuri urgente ca sa restabilim echilibrul.
Detalii aici: Când corpul spune nu – Gabor Mate
Paradisuri pierdute – Éric-Emmanuel Schmitt
Un roman istoric care își propune oarecum să descifreze istoria lumii. O abordare complexă care implică din multe domenii de viață. Autorul a adunat informații istorice, științifice, religioase, medicale, sociologice, filozofice, tehnice Sună promițător.
Paradisuri pierdute este începutul acestei aventuri unice, al cărei protagonist e Noam. Născut acum 8000 de ani, într-un sat lacustru, în sânul unei naturi paradiziace, el este silit să se revolte împotriva alor săi când o întâlnește pe fascinanta Noura, grație căreia se descoperă pe sine. Noam înfruntă și o calamitate palpabilă: Potopul. Revărsarea apelor îl impinge pe Noam în istorie și îi hotărăște destinul.
Detalii aici: Paradisuri pierdute – Éric-Emmanuel Schmitt
Tu ce ai mai citit în ultima vreme? Să ne recitim cu bine! 🙂