Despre 2015

Mi-am propus să nu vorbesc despre 2015, însă nu mă lasă sufletul să nu scriu un rezumat al anului pe care urmează să-l încheiem. Sunt cumva nostalgică și simt că unele amintiri pe care le-am adunat le-aș putea pierde și nu-mi doresc. Recunosc că dorința de a scrie despre 2015 s-a trezit recitind rezumatul lui 2014 pe care eu l-am asemănat cu faimoasa curbă a lui Gauss.

Luna ianuarie a debutat în forță cu două lucruri care m-au lovit ca un tren: prima sesiune și faptul că am luat decizia să pun punct primei mele relații serioase. Despre sesiune pot spune că mi-a mâncat o grămadă de fire de păr și de neuroni, că am picat primul meu examen și că aproape că mi s-a furat portofelul. Dar cum sunt vigilentă, m-am prins și l-am pocnit pe tip. La propriu. Pățania o găsiți de citit aici. Am simțit luna ianuarie foarte obositoare și m-am îndoit de multe decizii pe care le-am luat atunci. Am mers înainte cu gândul că tot răul spre mine.

Deși nu am făcut nici un to do list, îmi propuneam atunci să merg la kangoo. Am rămas cu propusul până în ziua de azi. Tot în ianuarie am participat la primul meu Schimb de Cărți. A fost chiar înainte de examenul la anatomie. A fost primul și ultimul până azi când scriu acest articol. M-am chinuit să citesc Întoarcerea Huliganului. Spun că m-am chinuit pentru că eram între examene și mai de lectură nu aveam timp, însă era necesar să îmi relaxez cumva creierul.

Februarie a zburat aproape pe nesimțite. Am învățat pentru restanță, am mers la examene la cealaltă facultate și am văzut Electra. Prima carte pe care nu am putut să o citesc deși îmi doream pentru că doar lucruri bune am auzit despre ea a fost Marți cu Morrie. Deși eram într-o stare destul de nasoală, nici acum nu aș citi cartea respectivă. M-am apucat de ea, am citit-o până aproape de final, dar nu. Genul acesta de cărți nu sunt pentru mine.

Ținta principală a lunii februarie a fost să-mi ocup mintea cu ceva și să nu am timp liber. Ei bine, această țintă am cam extins-o pe tot parcursului anului. Tot în februarie am primit o mașină de la părinții mei, dăruită cu gândul de a-mi ușura ziua și de a economisi timp. Spun și aici un mare mulțumesc!, pentru că fără botoasa mea nu m-aș descurca la fel de ușor. E neagră, nici prea mare, nici prea mică, dar e voinică și vorbește italiană.

Filmul De ce eu? și concertul trupei Vunk din cadrul turneului Înconjurul lumii au fost cap de afiș în martie al meu. Tot atunci am călcat din nou pe pavajul superbului Sibiu și am dansat pentru nume mari din lumea etniei germane. Spectacolul a fost difuzat la TVR 1 și mi se pare că încă mai este online pe TVR+. L-am găsit, îl puteți viziona aici începând cu minutul 31:44. Acum mi-am amintit că aveam breton pe atunci, dar pe cuvânt că nu mai știu când m-am tuns. Pe 4 martie blogul a împlinit 3 ani, dar nu am serbat nici cum. De ce? Nu am avut chef nici măcar să scriu.

inconjurul_lumii_mele_vunk2

Aprilie mi-a adus o vizită în Germania, una în care am funcționat la foc automat și în care la întoarcere am vorbit în somn pe autocar explicând despre cum au autocarele diagrame pe android și iOS (nu au, dar așa vorbeam eu în somn). Cu această ocazie am fost și la Allianz Arena deși nu m-a încântat inițial ideea deloc. Mi-am mușcat limba și am zis că nu voi mai spune niciodată nu la un obiectiv turistic. Mi-a plăcut mult, mult.

Tot în aprilie am plâns după McDreamy când evil Shonda l-a scos din serial. Știu că eram la o nuntă și citeam comentarii și twitt-uri despre acest subiect, fiind la rându-mi extrem de indignată. Din punct de vedere literar am recuperat un gol din adolescența timpurie și am citit Iliada lui Homer și m-am apucat de Jane Eyre, pe care am terminat-o o lună mai târziu. Da știu, sunt o leneșă.

11149250_924694890885857_6758614863799203275_n1

După aproape un an de zile de ”copt”, am decis să venise momentul să-mi duc blogul la un rang mai înalt. Zis și făcut. Am tras-o pe Alexandra de mânecă și am început să lucrăm la Zgomotul Gândului 2.0. A fost prima mea investiție serioasă pe care am făcut-o. Cum am spus și atunci, nu regret absolut deloc. Pe cuvânt că mi-e greu să-mi amintesc ce s-a întâmplat în mai, în afara faptului că ai mei și-au serbat zilele de naștere, iar tati a împlinit jumătate de secol.

Aaaaaa, Doamne… cum să uit așa ceva. În mai am aflat că Andreea, prietena mea,  se mărită și că mă vrea – bine, i-am indus această dorință 😀 – domnișoară de onoare. Și tot în mai am pierdut o persoană dragă din viața mea. Nu eram rude, dar îl aveam ca model pe acel venerabil domn. Să vă odihniți în pace, Herr Singer!

Cum mai e și viața asta…

Iunie e luna pe care trebuie să o trec în calendarul blogului pentru că atunci s-a întâmplat minunea de casă nouă și de înfățișare nouă. M-am bucurat enorm, dar am și muncit mult să aranjez toate articolele. Tot în iunie am citit Celebritate, Calul de război, m-am reapucat de Stâlpii pământului  și mi-am propus să merg la o mărire de examen după ce am devenit integralistă. Evident, am luat aceeași notă.

Pe 01.06.2015 Lexie a mea a împlinit un an. Am serbat cu multă joacă și iubire. Nici acum nu realizez cu adevărat câtă iubire există în cățelul meu și cât de loială și devotată este. Sunt sigură că viața mea ar fi mult mai goală fără această bezmetică pufoasă.

Când mi-a venit și mie rândul să intru în clubul 20-ilor, au avut grijă prietenii mei dragi să mă surprindă. Adelina a venit din Târgu Jiu special să ne distrăm de ziua mea, iar BR-ul m-a cinstit cu tort. Seara am petrecut în Molly Malone, iar a doua zi am pus țara la cale: să mergem toți la mare. Tot în iulie am fost încă odată în Germania, de această dată la Reutlingen. Am scris despre excursie aici.

Practica de vară am făcut-o la Casa Austria, unde am cunoscut o serie de medici dedicați și profesioniști, dispuși să mă învețe pe mine, neica nimeni, de-ale medicinei. Mult mi-au văzut ochii, însă nici măcar 1% din câte mai am de văzut. A fost impresionant și m-a convins că totuși nu mi-am ratat drumul întrutotul, ba chiar aproape deloc. Ce-o mai fi, vom vedea.

August a fost luna vacanțelor – una la munte, una la mare, una la bunici și între ele o zugrăveală zdravănă în familie. Vă invit să citiți Jurnalul de Mare că despre munte vă spun acum, pe scurt: am fost cu cortul lângă Gărâna 2 nopți și 3 zile. Pot să marchez această excursie ca fiind prima când am plecat cu mașina mea singură, fără ai mei. Mi-a plăcut la nebunie să conduc la drum lung și pe serpentine.

Bineînțeles că mama a stat cu inima la gură cât timp am fost plecată, dar hei, am și eu nevoie de libertatea mea. Am ”mâncat” Cântecul păsărilor, care a devenit una din cărțile mele preferate. E genială și o recomand tuturor celor care vor să citească despre dragoste și război, despre sentimentele amestecate cu o realitate dură. Imediat după, m-am apucat de Quasar pe care am citit-o repede și care mi-a ridicat câteva semne de întrebare. Aproape că am uitat – august a fost luna în care m-am roșcățit și pe cuvânt că e una din cele mai bune alegeri făcute în 2015.

jurnal_de_mare_2_zg_gd

Pe lângă faptul că septembrie a fost luna în care am scris cele mai multe articole, 22 la număr, a fost și luna în care mi-am îndeplinit o dorință veche. Am participat la ediția a X-a Plai și a fost o experiență foarte diferită. Mi-a plăcut. Am fost acolo cu BR-ul, dar și în calitate de blogger.

Din nou, nu a fost cea mai memorabilă lună din an, dar a trecut repede și cu bine. Memoriile unei gheișe mi-a luat cel mai mult să o citesc pentru că am avut versiunea în limba engleză și nu m-am chinuit foarte mult să o caut pe cea în română din simplul motiv că vreau să-mi cultiv partea lingvistică și să nu uit chiar așa de tare. Ultima pagină am citit-o în noiembrie, așadar am alocat două luni acestei povești.

Cum era de așteptat, am ratat și anul acesta Webstock pentru că am rămas să nu-mi las a doua familie de izbeliște la cel mai important spectacol din ultimii câțiva ani. M-am resemnat ușor, pentru că am mers la Cluj unde m-am întâlnit cu Timea și am participat la conferința Avon.

E frumos la Cluj, sunt frumoși și clujenii, dar parcă nu-i ca acasă. Cu mare, mare bucurie am vizitat expoziția The Human Body, expoziție pe care nici nu visam să o văd. Sfârșitul lui octombrie m-a răvășit complet. Tragedia din Colectiv m-a amuțit și cumva am intrat într-o stare prăpăstioasă din care nici acum nu cred că mi-am revenit. Am fost foarte tristă, încă sunt. Frustrarea că nu pot înțelege ”ce” și ”de ce” s-a întâmplat mă bântuie și acum.

avon_conference_party

Și pentru că supărările vin una peste alta, în noiembrie Grigore s-a îmbolnăvit. Medicul a spus că are râie, însă eu cred că a fost altceva. După cinci săptămâni de tratament, micuțul meu și-a revenit și acum e vesel, însă pe mine m-a secat de puteri penultima luna din an. Am organizat evenimentul Fii propriul tău make-up artist în care am investit multă muncă și în care m-am implicat emoțional foarte  mult. Poate prea mult. A fost frumos, a fost reușit, iar lumea a plecat mulțumită de acolo – zic eu.

Tot în noiembrie am participat la conferința de Malpraxis, prima pe această temă la noi în oraș organizată de studenți și la un workshop de noduri și suturi. Apoi am încercat să mă adun, însă micile probleme cotidiene începeau să mă sufoce.

În decembrie am fost aglomerată rău și pe fugă mai mereu. Mi-am bușit și mașina, dar am scăpat de alte nebunii practicând ”mica înțelegere”, am luat și o amendă de la poliția locală, mi-am terminat bugetul și am intrat în panică, dar așa cum se întâmplă mereu, lucrurile s-au așesat încet și sigur și am noroc că oamenii din jurul meu mă înțeleg și mă iau așa cum sunt – cu bune, cu rele, cu nebune.

Acum încep să mă stresez din cauza sesiunii și am o tonă de învățat, dar în același timp îmi e o lene de mă doare la cinci metri-n spate. De Crăciun am fost la bunici și am dormit excesiv, am mâncat excesiv și n-am avut gânduri aproape deloc.

Nu sunt fericită, dar sunt liniștită că acest an urât – din punctul meu de vedere – se termină cu bine. Poate exagerez când spun urât, hai să-i zicem nefericit. A fost un an al pașilor mărunți, al muncii și mai puțin al sufletului, dar a trecut și acum nu pot decât să zâmbesc și să sper că în 2016 voi fi un pic mai altfel. 😀