Îmi plac blogurile pentru că spun povești. Sunt acele povești pe care le aduni în timp, cu suișuri și coborâșuri, cu texte bune și texte mai puțin bune.

Îmi plac blogurile pentru că păstrează viu un sentiment sau un moment pe care autorul l-a trăit și a simțit nevoia să scrie despre el.

Îmi plac blogurile pentru că învăț o grămadă de lucruri din ele. Eu le prefer pe cele personale, pentru că cele ”nișate” mă atrag destul de greu, eu fiind un cititor care-i curios cum au făcut alții în Z situații.

Pentru că indiferent câtă lipsă de chef ai, inspirația vine de multe ori recitind articole vechi și amintinudu-ți cât de naiv erai pe atunci.

Pentru că poți să vezi cum și în ce fel s-a dezvoltat persoana care scrie. Sunt convinsă că fiecare bloggăr care și-a păstrat texte de la începuturi, mustăcește de rușine și de drag de fiecare dată când citește gogomăniile pe care le-a scris.

Pentru că spun lucrurilor pe nume, iar dacă nu o fac îi poți trage de urechi.

Pentru că îți poți răsturna frustrarea într-un text care poate ajuta pe altcineva care-i într-o sitație similară cu a ta.

Pentru că mereu poți să adaugi gânduri ulterioare, să corectezi greșeli, să ții lumea la curent.

Sunt vii, dinamice.

Adună oameni la un loc, generează păreri și schimbă uneori mentalități.

Sunt sincere sau încearcă să fie. Sau așa mi-ar place să fie. Dar în general, blogurile unde mă învât eu sunt sincere.

Îmi plac blogurile și îmi place persoanele din spatele lor.

Mi-ar place să am și eu nițel mai mult curaj să scriu fără nici o jenă, doar nu-l am. Nu vreau să-l am pentru că mi-e teamă că problema-i la mine. Voi scrie cândva mai mult. De fapt voi scrie când va fi cazul, momentan vă spun doar atât: îmi place blogurile. 🙂