Planificarea – un ”instrument” cheie pentru orice
Dacă ar fi să-mi ceară cineva părerea despre organizare la modul general, aș spune că în primul rând ai nevoie de o hârtie și un creion. Să te pui la masă și să treci toate ideile negru pe alb, apoi să le aranjezi în ordinea importanței lor sau a nivelului de dificultate în implementare sau orice alt criteriu de ierarhizare.
Un factor important, aș mai spune, este o cronologie a evenimentelor care să fie măsurabilă în rezultate. Pe scurt, să gândim ceva care are un început și un sfârșit în urma cărui putem măsura cifre. Pentru că da, doamnelor și domnilor, cifrele sunt magice și nu le poate combate nimeni atâta timp cât acestea sunt veridice și reale.
Dacă ar fi să rezum întrega poveste de mai sus într-un cuvânt, i-aș spune simplu: planificare.
Planificarea ca instrument
Planificarea asta e un instrument super util atunci când ai în minte să ajungi din punctul A în punctul B. Aici mă refer la orice distanță în timp, spațiu, like-uri, awareness sau orice altă unitate de măsură doriți.
Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, dar dacă ați pățit-o atunci știți despre ce vorbesc. Cei care sunt norocoși, care au făcut lucruri și au ieșit bine (nu foarte bine, ci bine) fără să planifice temeinic înainte sunt cei care sigur au mâncat ceva foarte puturos în copilăria lor.
Să o luăm altfel – sunt foarte puține lucruri care țin de tine. Orice meserie ai avea de la mamă la președinte de stat, trebuie să înțelegi că poți controla cu adevărat foarte puțin. Rezumând în câteva cuvinte, ceea ce poți controla sunt acțiunile tale.
Nu uita: poți controla doar lucrurile care țin strict de tine
Nu poți prezice cum va fi, însă te poți pregăti pentru evenimentele neașteptate. Am povestit la un moment dat cum îmi construiesc un plan. Plec de la cel mai rău scenariu și construiesc în așa fel încât să evit a se ajunge acolo ghidându-mă în același timp după scopul pe care vreau să-l ating.
Nu te convingi de ce spun mai sus dacă nu ai trecut printr-o situație de criză pe care să o diseci ulterior. E foarte important acest proces. Să înțelegi ce a mers prost, ce nu a funcționat cum ți-ai fi dorit și ce ai fi putut face mai bine este esențial pentru a evolua.
Prima ”criză” nu se uită niciodată
Degeaba, orice îmi veți spune, prima criză, primul haos nu se uită niciodată. Din el înveți cel mai mult, cel mai bine. Cu cât e mai puternic cu atât te destabilizează și te călește. En fin, nu vă mai plictisesc.
Vă mai zic atât planificarea este cheia în orice. Ea merge mână în mână cu echilibrul și o ușoară nebunie de a îndrăzni să bătătorești drumul necălcate de altcineva înainte.
Stabilești data, bugetul și scopul apoi te uiți la detalii – cine, unde, cum 🙂 Simplu, nu?
P.S. Acest articol este scris apelând la propria experiență. Dacă reușiți să faceți lucruri fără să le planficați, aștept în comentarii rețeta. După cum se paote observa sunt un mic control freak obsesiv 😛