Mă scuzați dacă v-am creat impresia unei stări depresive prin fotografiile fără culoare postate. Nu, nu sunt depresivă, ci sunt tristă. E o tristețe de fundal pe care nu o pot explica fără ca tu sau alt cititor să nu creadă că sunt ușor dereglată. În fond, îmi asum acest risc și dau o explicație campaniei mele nonculoare.

Faptul că putem vedea în culori este un privilegiu cu care natura ne-a înzestrat. Vedem milioane de nuanțe, însă de multe ori e ca și cum vedem monocrom. Oamenii au păreri înrădăcinate și prea mulți sunt convinși că doar ei au dreptate, că doar culoarea lor e bună, corectă, deținătoarea adevărului suprem.

Toată lumea taxează, pune etichete, judecă fără a înțelege întregul tablou. Nici măcar nu se străduiesc să vadă tot, darămite să înțeleagă. Începând de la titlurile scandaloase ale ziarelor care îndemnă la revoltă, până la discuțiile televizate pe teme politice, toate nu fac altceva decât să antreneze sentimentul de ură. Lucruri scoase din context, informații parțial difuzate și mai ales etichete, etichete, etichete la pachet cu și mai multă dezbinare.

Am renuntat la culori în social media ca o formă de protest

Protestez împotriva extremismului, a superlativului, a lui părerea mea e cea corectă, eu sunt de partea binelui suprem și îndemn spre nuanțe de gri, spre obiectivismul cu care poți să privești o situație. Am citit recent o carte scrisă de un fost consilier prezidenţial din vremea 2004-2007. Femeii i-a luat mai bine de 7 ani să se poată detașa de situație, să prezinte obiectiv, cu calm și mult sânge rece peripețiile funcției. O admir profund pentru acest lucru.

În fine, nonculoarea e forma mea de protest împotriva extremelor, a urii și a dezbinării care ne bântuie. Nu vreau să îndemn pe nimeni să mă urmeze, până la urmă fiecare face cum simte. Voi da culoare lucrurilor care o merită și care se califică pe scara valorilor etice, morale

Încă nu am curajul să pun aici toate gândurile referitoare la ce se întâmplă. Ooate într-o zi o voi face. Până atunci rămân la nonculoare. Mulțumesc!