🔔 Clopotul de sticlă – Sylvia Plath (recenzie)

Autor: Sylvia Plath
Titlu original: The Bell Jar
Naționalitate: franceză
Anul primei publicări: 1966
Numă de pagini: 264
Editura: Polirom
Nota mea: 4/5

Clopotul de stică, acest roman al rătăcirii și regăsirii de sine, o are în prim plan pe Esther Greenwood.

Plasat în anii 50, în Statele Unite al Americii, spune povestea unei tinere care cade și se regăsește.

O descriere frumoasă și plastică care ascunde în spatele ei cea mai răspândită boală a secolului în care trăim – depresia.

Iată și semnificația titlului. Clopotul de sticlă este de fapt o metaforă pentru depresie. Narațiunea debutează cu tânăra Esther care este la New York pentru o lună cu o bursă ca editor al unei reviste. Primele semne ale suferinței ei apar subtil creionate încă de la început.

Mă vedeam stând în crăcana acestui smochin moartă de foame, numai pentru că nu mă puteam hotărî care dintre smochine să o aleg. O voiam pe fiecare dintre ele, dar dacă alegeam una, însemna să le pierd pe toate celelalte, și, cum stăteam acolo, nefiind în stare să mă hotărăsc, smochinele începeau să se zbârcească și se înnegreau și, una câte una, cădeau la pământ, buf, lângă picioarele mele. pagina 87

Pentru mine, acest citat a fost chintesența romanului. Pe parcursul lecturii, autoarea oferă anumite metafore vizuale care descriu întru tocmai lumea interioară a lui Esther. Iar acesta este unul dintre ele. Fiind construită ca un personaj complex, aflăm despre Esther că a fost mereu o elevă și o studentă bună. Că tatăl ei a murit, iar ea împreună cu fratele și mama ei locuiesc împreună.

Fiica unei mame care n-a văzut și n-a auzit-o niciodată cu adevărat,

Esther începe să aibă, odată întoarsă de la New York, tot mai multe gânduri sinucigașe. Sătulă de toată durerea și suferința pe care le poartă, se simte ca sub un clopot de sticlă.

Ideea de clopot mă duce cu gândul la turla unei biserici. Zgomotul produs de clopot este puternic, cu ecou și răsunet pe o distanță mare. Apoi, la ideea de biserică și de convenție socială. Iar sticla, un material transparent, te lasă să privești înăuntru prin fereastră de exemplu și este pe cât ocrotitor, pe atât de fragil.

Însă ideea de sticlă combinată cu clopotul și semnificația celor două puse în context,

mă duce mai departe cu gândul că toate aceste convenții care ne îngrădesc pot fi sparte. Că de fapt depresia lui Esther nu este decât strigătul de ajutor al unei generații prinse într-o epocă în care femeile depindeau de bărbați și nu valorau nimic fără un soț. Deși acest lucru s-a perpetuat secole la rând, anii 1900 au venit la pachet cu conștientizare și schimbarea de mentalitate feminină colectivă.

Femeia nu își mai dorea doar să facă copii și să deservească bărbatul. Își dorea să-și pună în valoare mintea și ideile, să se facă auzită și luată în serios.

Problema era că uram ideea de a servi bărbatul în orice fel. Voiam să-mi dictez propriile scrisori palpitante. Pe deasupra, micile simboluri de stenografie din cartea pe care mi-o arătase mama păreau la fel de sinistre ca fie t timpul și d distanța totală. Lista mea se lungea. pagina 86

Deși era o studentă eminentă, mama lui Esther insistase mereu ca aceasta să învețe și o meserie practică, stenografia, invalidând practic toată munca intelectuală a fiicei de până atunci.

Mă simțeam ca un cal de curse într-o lume fără piste de hipodrom sau ca un campion la fotbal studențesc îmbrăcat în costum și dus pe Wall Street, cu toate zilele de glorie adunate într-o cupă aurie, mititică, pusă pe șemineu, cu o dată gravată pe ea ca data de pe piatra funerară.

Întoarsă din New York unde gustase altfel viața, într-un mod mult mai liber și fără inhibiții,

Esther rămâne peste vara acasă nefiind acceptată la o bursă. Își propune să scrie o carte, dar eșuează. Semnele depresiei clinice erau deja instalate. Fata nu mai iese din casă, nu se spălă, nu doarme, nu vorbește cu nimeni.

În încercarea de a ieși de sub acest clopot de sticlă, Esther merge la un psihiatru care îi administrează șocuri electrice. Experiența traumatizantă nu face decât să-i adâncească depresia. Aflăm mai târziu că această tehnică a fost aplicată greșit.

Într-un final, Esther încearcă să își pună capăt zilelor, dar supraviețuiește. Ajunge într-un sanatoriu unde încet, dar sigur își revine. Ajutată de doctorița Nolan, Esther își dorește să se redescopere, să se caute și să își trăiască viața

M-a frapat Joan, personajul care apare spre finalul cărții

Cred că acest personaj, reprezintă exact genul oamenilor care suferă de depresie, dar sunt perfect funcționali. Pare că sunt în regulă, iar într-o zi te șochează. Cei care se ascund atât de bine, disimulează, adună în ei atâta durere până când într-o pur și simplu nu o mai pot duce.

Tema sexualității

Romanul abordează tema sexualității într-un mod delicat. Aflăm din relatări lui Esther cât de puțin știau tinerii din secolul XX despre relațiile intime. Esther este decepționată de ideea de puritate înainte de căsătorie. Este dezamăgită de prietenul ei Buddy și de ideea că bărbații pot întreține relații intime cu partenere multiple și nu suferă aceleași consecința ca femeile.

Cu toate acestea, în partea de regăsire, Esther își pune o diafragmă ca protecție anticoncepțională. Refuză să-și abandoneze corpul și încearcă să fie stăpână pe el parte din procesul ei de a se redescoperi și proteja.

Concluzii

Sylvia Plath a fost poet și nuvelist care a trăit între 1932 și 1963. Clopotul de sticlă este romanul ei semi-autobiografic. Experiența de viață a protagonistei din carte este similară cu cea a autoarei, doar că cea din urmă își pune capăt zilelor la Londra în 1963.

The plot parallels Plath’s experience interning at Mademoiselle magazine and subsequent mental breakdown and suicide attempt. sursa

Refuzul de a colabora cu  o lume cu care nu ești de acord este poate forma supremă de rebeliune de care autoare dă dovadă. Nu știm cât este ficțiune și cât sunt gândurile reale ale Sylviei Plath, însă Clopotul de Sticlă rămâne poate unul dintre primele și cele mai complexe romane care vorbește deschis despre sinucidere, gânduri suicidare și zbuciumul prin care trece o persoană care suferă de depresie.

Cred că putem lua foarte multe lecturând cele 264 de pagini. Și poate cel mai important lucru este că încearcă nu să stârnească milă, ci să prezinte faptic ce se petrece în mintea unui om cu depresie, astfel încercând să atingă empatia cititorului.

Să ne recitim cu bine! 🔔