😣 Depresia | Despre depresie, 5 întrebări și răspunsuri

Întreg contextul actual nu ne face bine. Văd asta la mine. Uneori îmi vine să mă urc pe pereți și să țip. Nu mai suport izolarea socială, îmi e dor de prietenii mei, de părinții mei și de toți care-mi sunt dragi. Îmi este pur și simplu dor să beau o cafea în Piața Unirii.

Analizând propriile-mi trăiri, am ajuns la concluzi că sunt la un câțiva pași de depresie, dacă nu chiar sufăr de o formă ușoară. Am studiat puțin situația și pun aici 5 lucruri esențiale de știut despre această afecțiune.

Depresia afectează peste 300 de milioane de oameni la nivel mondial.

Poți să trăiești cu ea și nici măcar să nu fii conștient că este acolo. Poți citi mai multe aici.

1. Care sunt simptomele depresiei?

Pentru a putea să ne dăm seama dacă cineva suferă de depresie, este suficient să-i urmărim comportamentul. Există patru simptome majore ale depresiei:

  • disforia
  • dispoziția tristă
  • pierderea interesului
  • pierderea plăcerii

Cel puțin unul dintre aceste simptome este prezent zilnic timp de cel puțin două săptămâni. Apoi, unul dintre cele opt semne de mai jos trebuie să fie și el prezent și să se suprapună cu cele de mai sus:

  • tulburări de somn
  • semne de vinovăție și inutilitate
  • lipsă de energie
  • capacitate de concentrare scăzută
  • scăderea capacității de a lua decizii
  • tulburări ale apetitului – de cele mai multe ori pierderea poftei de mâncare
  • modificări psihomotorii – agitație sau lentoare
  • gândire și idei suicidare

2. Există depresie primară și secundară?

Da, există. Numim depresie primară depresia care a apărut fără nici o legătură cu alte boli psihiatrice sau medicale. La pol opus se află depresia secundară cea care depinde de o serie de boli asociate, printre care amintesc:

  • boli endocrine: hipotiroidism, diabet zaharat, boala Cushing
  • boli neurologice: accidentele vasculare, hematom subdural, scleroză multiplă, boala Parkinson, demența
  • boli ale țesutului conjunctiv: lupus eritematos sistemic
  • neoplasme: cancerul pancreatic

3. Este important consumul de alcool atunci când bănuim că o persoană suferă de depresie?

Consumul de alcool și abuzul de această substanță sunt frecvent asociate cu depresia. Alcoolul produce un efect de dezinhibiție comportamentală și expune persoana depresivă la risc crescut de a acționa impulsiv. Apoi, tratamentul depresiei nu se împacă cu consumul de alcool. În al treilea rând, alcoolul are efect sedativ, reprezentând o cauză frecventă a depresiei, afecțiune numită frecvent tulburare de dispoziție indusă de consumul de alcool.

Clinicile Medici’s pune platforma la dispoziția pacienților săi cât și oricărei alte clinici, cabinet și medic din zona de vest. Pentru informații suplimentare, pacienții, medicii și clinicile pot contacta Medici’s pe office@medicis.ro

4. Când mai suspectăm o persoană ca fiind suferindă de depresie?

Ne gândim că o persoană poate suferi de depresie atunci când acuză diverse dureri nespecifice ”mă doare tot corpul”, ”mă simt slăbit și amețit”. De multe ori, depresia este exprimată mai mult în termeni fizici decât emoționali. Persoana poate acuza fatigabilitate, surmenaj, cefalee, disconfort gastrointestinal, dureri musculare, dureri generalizate care nu au o cauză specifică, determinabilă.

5. Pot elemente psihotice  să intervină în manifestarea depresiei?

Uneori, simptomele psihozei însoțesc depresia, iar atunci este vorba de o formă mult mai severă și periculoasă de depresie. Pacientul necesită consult psihiatric de urgență și internare într-o secție de psihiatrie. Cele mai frecvente semne de psihoză care interferă cu depresia sunt:

  • halucinațiile auditive – auzirea vocilor autocritice sau de învinovățire
  • iluziile – convingerile false, de natură paratiroidă sau persecutorie.

Acești pacienți prezintă un risc crescut de suicid tocmai din cauza halucinațiilor și a iluziilor.

Cronica de sănătate este o rubrică susținută de Clinicile Medici’s. Aceste articole au scop informativ, nu diagnostic ori curativ.