Stăteam ieri pe bancă în complexul studențesc și mă uitam cât de frumoasă e tinerețea, mai ales la ea acasă. Să nu-ți pese de nimic, să nu ai cu adevărat griji, să fii liber să faci ce vrei și când vrei. Zeci de oameni tineri stăteau tolăniți pe bancă la soare și se încărcau cu energie.

Mie îmi pare că zona căminelor din Timișoara are o atmosferă de mare. Mereu auzi muzică de undeva, forfota e la ea acasă, entuziasmul urlă de sub fiecare pas. Fie că este vorba despre studenți leneși care-și trăiesc tinerețea fără să se gândească la viitor sau despre cei prea silitori și încruntați, cu toții au ceva în comun – potențialul schimbării.

Ce-i cu filosofia asta? ați zice. Nu știu, așa mi-a venit. Mi-e greu să cred că tinerețea era altfel în alte timpuri. Poate că se manifesta sub forme diferite, însă se simțea la fel de liberă și de măreață ca și acum.

Mi-a trecut prin minte, stând și contemplând peisajul, că fiecare persoană pe care o vedeam avea altă viziune despre tinerețe și despre viață, că fiecare are dorințele și visele sale și că e imposibil să le aduci pe toate la un numitor comun. În fond, de ce ți-ai dori asta? Nici nu știu dacă au vreun sens lucrurile pe care le scriu aici. Pur și simplu sunt gânduri trecătoare.

Astăzi am participat la un workshop pentru studenți cu tema chirurgiei plastice și am învățat să repar tendoane. Pentru a pune în practică, însă, vor fi nevoie de multe ore de exercițiu și practică. Pe scurt perseverență. Am colegi care știu deja că vor să devină chirurgi. Ăsta le e scopul din fragedă pruncie. Eu nu știu ce vreau să fac. Sunt în căutarea variantelor. Aș spune că sunt în căutarea mea.

Nu mă grăbesc. Cumva sunt de părere că tocmai despre această căutare este tinerețea. Mai cred că începi să o pierzi în momentul în care știi ce vrei și începi să fii perseverent. Oricum ar fi, nimeni nu o poate defini cu adevărat. Cred că suntem așa cum ne simțim.

Între timp, mă întorc la căutare. Nu știu cât o să dureze, dar nu-mi pasă. Vorba aceea totul e bine când se termină cu bine. 🙂