Când ești singur faci ce vrei
Dar nu mă refer neapărat dacă ești single ca și relație de cuplu, ci pur și simplu când ești singur, când ești numai tu și cu tine. Cred că aici e și problema mea: atunci când sunt singură nu mă gândesc la mine, ci mă gândesc la alții – cum aș putea să-i ajut, cum ar fi dacă, ce-ar fi dacă și așa mai departe.
De ce nu mă gândesc la mine? De fraieră. Adică serios acum, fiecare avem nevoie de momentele noastre de egoism, cu condiția ca acestea să nu devină dese, mai ales în public. Oamenii egoiști sunt oameni răi, lipsiți de sinceritate, pentru că mereu găsesc scuze și mijloace să facă așa cum le pică lor cel mai bine, chiar dacă tu, cel care le-ai fost acolo, rămâi cu curu în baltă.
De ce ar trebui să mă gândesc la mine? Pentru că, de multe ori, îmi las o tonă de întrebări fără răspuns, care ulterior se răsfrâng asupra persoanelor care n-au nici o
treabă cu harababura din capul meu. Nici nu mi-aș dori să aibe, pentru că s-ar speria și ar lua-o la fugă. Sau poate nu?!
Oricum, ideea este că vreau să devin egoistă, măcar atunci când nu am treabă cu alții, când nu sunt ”în societate” și să-mi răspund singură la toate de ce-urile. Și dacă nu găsesc răspunsul? Atunci ridic umerii și merg mai departe. Totul este perfect.