” De ce eu ?” – pentru că așa ai ales

M-am gândit de foarte multe ori la acele momente peste care nu putem trece. Fie că este vorba despre o despărțire, despre un refuz sau poate chiar, despre moarte unei persoane dragi, mereu de întrebăm ”de ce?”.

Eu sunt genul pe persoană care nu poate trece peste un eveniment, dacă nu înțeleg ce și cum. Nu pentru că sunt curioasă, pentru că aș putea să trăiesc foarte liniștită fără să cunosc o grămadă de aspecte ale vieții, ci pentru că mi se pare important să primesc o explicație, mai ales atunci când știu că am pus suflet și drag în alegerile pe care le-am făcut.

Poate că de cele mai multe ori nu primesc un răspuns la această întrebare, pentru că sunt destul de rari oamenii care au nevoie să mi-l dea sau care de la care îndrăznesc să îl cer. De cele mai multe ori îmi este frică – de reacția lor, de răspunsul lor, de adevărul lor, de felul în care ei au perceput fapta mea. Nu pot să trăiesc în lumea aceasta, fără să țin cont de restul lumii. Nu spun că sunt dependentă și că fac ce zic alții, pentru că fac, de cele mai multe ori așa cum poftesc, însă mereu trec prin filtrul minții mele cam tot ce aud.

Încerc să-mi respect principiile, vreau să mă respect pe mine, pentru a-i putea respecta și pe cei din jurul meu. Conștiința mea a fost mereu prea stufoasă și mereu mi-am dorit să mulțumesc pe toată lumea. Însă a venit un moment, în care, eu, ca suflet feminin, am avut nevoie să mă vindec și cumva să renasc. Atunci am făcut totul pe dos de cum se aștepta toată lumea, iar universul
a ținut cu mine, pentru că până în momentul de față, sunt convinsă că am ales pentru mine și am ales bine.

Zicea un tip la televizor, citând un comentariu de pe facebook o chestie foarte interesantă, care mi-a plăcut enorm de mult. Nu sunt modestă. Nu-mi permit să fiu, pentru că nu sunt atât de bună.

Cred că atunci când ajungi în punctul în care te întrebi De ce eu?, lucrurile sunt mult mai complicate decât par. Dacă ești un om corect, cu principii și bun simț, haosul ce-și face veacul pe la noi este, te mănâcă puțin câte puțin. Singur împotriva tuturor!? Viață moartă și moarte vie!?

Cât despre film, aștepările mi-au fost cu mult depășite. Actorii au jucat impecabil, scenariu fiind, parcă, o bucată ruptă dintr-o realitate pe care preferăm să nu o vedem. E mai simplu să ascundem sub covor mizeria, să ne prefacem că nu există.

Însă știți ce mi se pare mie cel mai trist? Că de fapt oamenii alcătuiesc sistemul și că nimeni nu-și pune niciodată întrebarea de ce, decât atunci când poate fi prea târziu.