Beauty and the Beast – povestea care încălzește milioane de inimi

Aseară am reușit să ajung în sala de cinema și să mă las purtată pe aripile timpului înapoi în copilărie. M-am înșelat doar în ceea ce privește copilăria, căci aceasta ecranizare a Beauty and the Beast este mai mult decat o poveste frumoasă pentru copii.

Ce ascunde povestea Beauty and the Beast

Sunt sigură că toată lumea cunoaște basmul și că sunt puțini cei care nu au văzut filmul de animație produs de Disney în 1991. Povestea a fascinat o lume întreagă, iar Belle și Bestia au devenit personaje de referință. Iată că 2017 a adus la viață și pe marile ecrane acest basm, amintindu-ne tuturor cât de important și sănătos este să iubești.

Experiența pe care am avut-o în sala de cinematograf a fost minunată. Deși am crescut cu Frumoasa și Bestia, atât cu povestea citită de mama, cât și cu filmul de animație, pelicula recent vizionată a avut un impact personal mult mai mare decât mă așteptăm.

Beauty and the Beast este despre curajul de a merge mai departe.

Povestea, așa cum o știm, vorbește despre curaj și empatie. Ambii protagoniști mă fascinează în egală măsură. Deși au istorii antitetice, atât Belle cât și Bestia au rămas orfani de mamă, rămânând în mâinile tatălui. Iată deci o critică subtilă adusă stilurilor de parenting, subiect pe care nu-l voi dezbate în continuare, însă este foarte interesant de urmărit.

Noblețea și curajul cu care Belle (Emma Watson) se apropie de Bestia (Dan Stevens) fioroasă mi-a amintit că o inimă sănătoasă, a cărei suferințe au fost vindecate, poate face față cu grație fiecărei frici. La polul opus, blestemul aruncat asupra Bestiei nu a fost decât lecția cea mai importantă a acestei povești. Clișeica expresie iubirea învinge orice este laitmotivul care a construit întreaga lume de basm.

Tragediile ne obligă la solitudine. Cât de greșită este această alegere?

Bestia simbolizează întocmai evoluția unui suflet a cărui suferințe nu au fost înțelese nici măcar de sine. Blândețea și răbdarea lui Belle ajută Bestia să evolueaze și să se vindece. Ruperea blestemului, deși produsă sub pretextul lui Te iubesc!, simbolizează revenirea pe linia de plutire a unui suflet rătăcit.

Mi-am amintit că tragediile ne fac vulnerabili și ne obligă să ridicăm ziduri.

Cât de ușor mai poate iubi o inimă care a fost rănită și părăsită? Mecanismul firii umane în context emoțional este fragil. O dată ce ne-am ars, preferăm să suflăm și în iaurt. E în ADN-ul nostru să fugim de durere și să alegem indiferența. Trăim cu impresia că ne protejăm, însă nu facem decât să ne afundăm în singurătate, iar aceasta, oameni buni, e adevărata tragedie.

Doar în familie găsești siguranță și iubire orice ar fi.

Un alt aspect interesant de urmărit este dragostea față de prinț a servitorilor transformați în antichități vorbitoare. Deși au fost victime colaterale ale blestemului, au rămas alături de stăpânul lor nu doar pentru șansa de a redeveni oameni.

Aceștia se simt vinovați că nu au intervenit la momentul potrivit pentru a îndrepta răul făcut de tatăl prințului. Loialitatea de care dau dovadă în ciuda comportamentului urât al Bestiei și strădania de a o convinge pe Belle să rămână la castel sunt dovezi de iubire pe care le găsești doar în familie.

Beauty and the Beast are cele mai frumoase costume și decoruri

Probabil că emoțiile nu ar fi fost atât de puternice fără detaliile regăsite în film. Construite în jurul imaginii Franței din secolul al XVII-lea, decorul și costumele redau fidel atmosfera din filmul de animație.

Designer-ul Jacqueline Durran, câștigătoare a premiului Oscar (2013) pentru costumele din filmul Anna Karenina, povestește că s-a inspirat din moda acelor vremuri. Aceasta a căutat concepte și materiale care să le permită protagoniștilor să se miște ușor să fie confortabili.

Știați că pentru rochia galbenă de bal s-au folosit 33 m de satin organza și mătase, 914  m de ață, peste 2000 de cristale Swarovski și aproximativ 12.000 ore de muncă?

Durran mărturisește că a testat nenumărate nuanțe de galben pentru a o găsi pe cea care avea să aratea cel mai bine pe cameră. De asemenea, rochia este concepută fără corset sau cerc, volumul ei provenind din felul în care au cusut materialele.

Filmul merită văzut în IMAX 3D!

Detaliile de pe rochie, precum și decorul se văd mult mai bine în format IMAX la Cinema City. Nu e vorba doar despre calitatea imaginii, ci și despre faptul că întregul format al peliculei a fost extins la 1.9:1. Practic acest format permite o imagine cu 26% mai mare decât cel standard. Cu alte cuvinte, mai multe decoruri, mai multă magie. Bill Condon, regizorul filmului, a declarat că această versiune l-a făcut să vadă filmul într-o lumină cu totul nouă.

Vederea panoramică ce captează și privirea periferică oferă spectatorului o experiență inedită. Ceea ce m-a făcut totuși să acord nota 9/10 acestui film au fost cântecele uneori obositoare. Totuși, am savurat scena muzicală unde Belle este așezată la cină de către servitori, precum și cea a lui Gaston din cârciumă, iar crema au fost cele două baluri.

Luați-vă timp să vedeți acest film și să vă lăsați inspirați de el. În fiecare din noi există o frumoasă, dar și o bestie. Zic să facem pace cu ambele și să iubim un pic mai mult!