”Ăsta-i portofelul tău?”
Venind ieri cu tramvaiul în spre casă, am văzut un om amărât. Cred că nu făcuse baie de foarte mult timp, că nu dormise într-un pat cald și nici nu mâncase o masă bună de și mai mult timp. S-a suit în tramvai, implorând călătorii să-i dea măcar 10 bani. Unii s-au înduplecat, alții nu. Deși mi-a părut rău pentru bărbatul respectiv, am întors capul spre geam, încercând să-l ignor.
Am prins o oarecare ciudă pe astfel de oameni, o repulsie și o supărare foarte mare de când mi-au furat telefonul și portofelul (la distanță de două săptămâni) anul trecut chiar din centrul orașului. Am scris despre acest incident aici.
Înainte să vă povestesc pățania mea recentă, vreau explic faptul că nu sunt violentă ori agresivă. Nu am nimic de împărțit cu nimeni. Atâta timp cât ești cinstit cu mine, poți fi cel mai bogat om din lume sau cel mai sărac și lipsit de igienă, eu te respect.
Eram în P-ța Bălcescu, așteptam tramvaiul 6. Vine tramvaiul. În fața mea era o doamnă, în spatele meu se împingea cineva, deși stația era destul de aerisită. Încerc să mă trag mai în față, doamna se uită urât la mine. Moment în care îmi pică fisa: buzunarul din spate al ghiozdaului! Telefonul în aveam în mână, însă portofelul era acolo. Pun mâna pe buzunar. Deschis. Gol.
Eram cu un picior pe scară să urc în tramvai, însă din instinct, supărare și frustrare că mi se întâmplase din nou acest episod, mă întroc. În spatele meu eraun ins mai către vârsta a doua, cu căciulă neagră. Dădea să plece, însă oamenii care tocmai se dăduseră jos din tramvai îi tăiau calea.
”Unde-i portofelul meu?” am strigat în gura mare, uitându-mă fix în ochii bărbatului din fața mea. Probabil că fața mea și toate acele sentimente se adunaseră în privirea mea, pentru că bărbatul s-a blocat. A scos mâna dreaptă din buzunar, cu ceva roșu în mână.
”Ăsta- portofelul tău?” m-a întrebat senin. Am crezut că explodez. Cu mâna stângă am smuls portofelul, iar cu dreapta i-am lipit o palmă de s-a dezechilibrat tot. A fost din fundul sufletului meu, cu toată ura și supărarea pe care le adunasem în mine.
Într-un fel îmi pare rău. N-aș fi vrut să-l lovesc, dar a picat atât de bine descărcarea. Când am realizat ce am făcut, mi-a trecut prin minte că nu a fost tocmai ok. Dacă avea să mă urmărească?
Norocul meu a fost că toată scena a durat maxim 10 secunde (deși în capul meu mi s-a părut un mic infinit) și că am putut să mă urc în tramvai și să plec înainte ca tipul să se dezmeticească.
Am avut și noroc, am fost puțin și pe fază și am învătat că nu e bine să fii cu capul în nori, mai ales în momentele de tranzit. Orice fel de tranzit.
Așa că, dacă nu vreți să pățiți ca mine, încercați să fiți în gardă. Nu lăsați telefoanele și lucrurile de valoare la ”vedere” sau la îndemână. Hoții umblă nestingheriți prin RATT și nu numai.