Aș vrea să pot împărți zâmbete

 

Nu-mi vine să cred cum trece timpul și cum sărbătorile de iarnă bat deja la ușă. În oraș se simte atmosfera, luminițele și căldura emanată de sufletele tremurânde ce aleargă grăbite prin centru. Stau și le privesc. Zâmbesc. Iarna nu este anotimpul meu, mă moleșește, mă face să fiu nostalgică și să tânjesc după iubire și siguranță.

Deja ne facem liste cu ce vom cumpăra celor dragi. Sunt lungi, nu-i așa? A mea nu este așa de lungă, pentru că am tot ceea ce mi-aș putea dori. Am mai mult decât poate că merit și de cele mai multe ori poate par nerecunoscătoare, dar sunt. Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă, că am părinți frumoși care se zbat pentru mine și care muncesc în fiecare zi. Mulțumesc că am un prieten înțelegător care mă iubește chiar și în momentele când o iau razna și mă panichez aiurea, chiar și în momentele când sunt rea și neînțelegătoare. 

Îmi doresc ca de acest Crăciun și familiile care nu sunt la fel de înțelegătoare să aibe șansa să petreacă sărbătorile într-un mediu mai bun, să poată să-și achiziționeze lucrurile care le lipsesc: un mobilier de dormitor, hăinuțe la copii, jucării pentru copiii lor și să nu le lipsească nimic din bunătățile cu care în mod normal se pun pe masa de Crăciun. Aș face tot ce-mi stă în putere, dar puterea mea e mică. Nu pot face oamenii fericiți la scară largă, dar pot scrie despre ei și o voi face.

Voi scrie despre fiecare om frumos din viața mea și voi scrie despre oamenii care au nevoie de ajutor și care vor apela la mine. Vreau să merg să donez sânge și vreau să merg să petrec câteva ore cu copiii care nu au norocul să cunoască sănătatea și sper să reușesc toate înainte de Crăciun.

Simt că pot să ajut, pentru că așa cum îi spuneam mai de mult mamei mele, nu trebuie să fii neaparat medic ca să poți ajuta și face pe cineva fericit.