Am testat Advance Techniques Supreme Oils
Aseară după ce am venit de la fetele mele din cămin (pentru că nu puteam aștepta până azi), am constatat că nu mai aveam șampon. Era musai să mă spăl pe cap pentru că azi începe facultatea. Până acum foloseam șamponul cu argan de la Farmec și am zis că nu mă mai depărtez de el. Am folosit cam 3 sau chiar 4 flacoane mari și eram super încântată.
Sunt foarte sensibilă când vine vorba de îngrijirea părului, pentru că dacă produsele nu sunt bune, scalpul meu se răzbună pe umerii mei, ningându-i de parcă ar fi iarnă…chiar și în toiul veri. Singura obiecție pe care o aveam la șamponul Farmec este că-mi usca vârfurile prea tare. Încercam să repar această imperfecțiune aplicând un balsam de la Pantene și o mască de păr cu argan de la Avon.
Dar să revenim la faptul că aseară nu mai aveam șampon. Să fi mers pe la ora 12 să cumpăr nu era o opțiune, așa că m-am uitat prin baie și prin cutia mea cu produse primite/cumpărate și nefolosite și am descoperit că am un șampon și un balsam de la Avon: Advance Techniques Supreme Oils. Gamă nouă, proaspăt lansată. Am strâmbat din nas, presupunând din experiență că nu mi se potrivesc aceste produse. Dar ce opțiuni aveam la ora aia azi-noapte, știind că azi începe facultatea?! 🙁
Așa că, am șters cu buretele din minte pățania cu aceste produse (acum vreo 4 ani am folosit un șampon din gama Advance Tehniques și am făcut o mătreață de care abia am scăpat) și le-am folosit.
Textura șamponului este una fină, gălbuie. Pe ambalaj scrie că are 5 complexe hrănitoare, formate din 5 uleiuri luxuriante (what ever that means), hrănește părul din profunzime și nu-l încarcă. Da, au dreptate!
Mi-a făcut părul super mătăsos de la rădăcină până la vârfuri. Nu am mătreață și nu mi-a încărcat părul. Ba chiar strălucește altfel decât o face de obicei. Pun poză imediat ce găsesc lumină bună (aici acasă e aiurea lumina și nu se vede mai nimic).
Așadar, am folosit șamponul și balsamul Advance Techniques Supreme Oils și masca de păr cu ulei de argan. Sunt foarte atentă la ce îmi pun în păr, mai ales de când m-am vopsit. Dar pot spune că recomand cu încredere aceste produse.
Iată și o poză cu ce produse am folosit:
A se scuza, va rog calitatea pozei 🙁 Eu le-am primit cadou pentru ca am pus comanda la ei, dar voi le puteti lua direct de pe site 🙂
Laura
Nu e exclus ca matreata sa apara dupa 3-4 spalari. Singurul sampon cu care ma impac este de la Hemel. Nu mai fac experimente cu scalpul meu.
Tea
Așa e, dar la mine când chiar nu mi se potrivește șamponul fac din prima 😀 o să dau update la acest articol și mai târziu pentru a putea urmări evoluția 😀
Laura C.
Ok!