Adam și Eva

Autor: Liviu Rebreanu
Naționalitate: român
Titlu original: Adam și Eva
Anul apariției: 1925
Nr. de pagini: 286
Nota mea: 4/5
Alte romane de același autor: Ion, Răscoala, Pădurea Spânzuraților

Într-o lume în care oamenii sunt debusolați și uită să-și pună o întrebare esențială – de unde venim și unde plecăm. Pentru că ar fi ilogic și nedrept să nu existe ceva după moarte.

Poate pentru că într-însa e mai multă speranță, dacă nu chiar mângâiere, pentru că într-însa viața omului e deasupra începutului și sfârșitului pământesc, în sfârșit pentru că Adam și Eva este cartea iluziilor eterne –

L. Rebreanu, 1943 (Amalgam).

Cartea sa cea mai iubită, opera care l-a definit pe el ca autor și cartea care m-a răscolit în cele mai ascunse și neștiute locuri ale sufletului. Nu, nu este o carte dedicată sufletului, deși vorbește doar despre el. Este o poveste din care omul trebuie să învețe să își pună anumite întrebări și să găsească răspunsuri proprii, care vin din interiorul său.

Aparent o înșiruire de șapte (magic) nuvele, romanul cel mai iubit a lui L. Rebreanu – Adam și Eva ne poartă într-o călătorie universală în timp și spațiu.

Ne întrebăm uneori, de unde atâta imaginație, inspirație? Răspunsul îl vom găsi citind romanul.

Tema sa este nonconformistă, aș putea spune tabu. O temă ascunsă de majoritatea religiilor, în special de creștinism – reîncarnarea. Contrastele sunt puternice , toată însă cu menirea de a ne face să înțelegem că undeva, cândva sufletul nostru a mai trăit pe pământ și a iubit. Autorul încearcă să demonstreze că iubirea nu este un mit, nici o nebunie, ci este un destin.

Cu fiecare pagină citită, m-am afundat tot mai tare în mirajul unei iluzii din care cu greu îmi revin. O carte prea bună pentru a nu fi citită.

V-aș povesti întreaga carte, atât de tare m-a fascinat, însă nu vreau să vă stric plăcerea de a o descoperi singuri. Sesamoidarea filosofică este mascată nu de două tendoane, ci de același personaj ce ia șapte forme diferite. Închei prin a cita din carte:

Un convins face cât doi îndoielnici. Gânditorul n-are de ce să se sperie de o idee, oricât ar fi de curioasă” – pagina 248, rând 20, ediția BPT