De ce vizita periodică la stomatolog este foarte importantă și unde poți merge dacă nu ai încă medicul tău
Dacă este un lucru de care sunt sigură după 5 ani de cursuri la medicină, este faptul că prevenția e sfântă. E mult mai ușor să previi orice, decât să tratezi. În textul de față, ”a trata” se referă la orice abateri de la normal și bine pe care le poate avea corpul uman.
Cu toate acestea, verbul se poate aplica în context mai larg și se poate metamorfoza în ”a repara”, ”a reconstrui”, ”a petici”.
Și pentru a avea o mai bună înțelegere asupra situației, să ne gândim la autostrada care leagă capitala de litoral. Tocmai am văzut la știri că din cauza căldurii, între plăcile de beton s-au format gropi. Drumarii sunt pregătiți să intervină oricând să le peticească, doar că…
- Unu. Costurile pe termen lung la peticeală sunt mult mai ridicate. Ai nevoie de oameni care să fie pregătiți oricând să intervină, deci aceștia trebuie plătiți no matter what.
- Doi. Ai nevoie de materiale, combustibil, hrană și apă.
- Trei. Nervii șoferilor care trebuie să ajungă la Constanța vor fi întinși la maximum. În loc să fie un drum de mare viteză care să faciliteze transportul, autostrada se transformă într-un ambuteiaj continuu.
- Patru. Să nu uităm că drumarii sunt oameni obligați să lucreze cu bitum fiebinte pe o vreme îngrozitor de fierbinte. Ne așteptăm la diverse accidente de muncă. Începând de la arsuri solare, chimice, deshidratare cu urmările ei și până la lipotimii, hipotensiune, accidente cardiovasculare și cerebrale.
Autoritățile au promis o renovare masivă în toamnă. Până atunci costurile vor fi destul de mari pentru un lucru – scuzați-mi franceza, de mântuială. Riscuri umane sunt relativ mari dacă mă întrebați pe mine.
Dacă aș fi întrebată , aș prefera să plătesc mulți bani pe o lucrare de calitate care să reziste ani de zile. Așa nu aș mai fi obligată să peticesc și tot ce derivă de aici.
Mă rog, ideea polologhiei de mai sus este că prevenția este mult mai ieftină decât peticeala. Acum, că am lămurit acest aspect, să trecem la lucrurile pe care le putem schimba. De drumurile publice se ocupă autoritățile, dar de dinții noștri avem datoria să ne ocupăm noi.
Nu sunt fan al dentiștilor. Nu cred că cineva este – în afară de medicii stomatologi în sine, tehnicienii și asistenții care lucrează cu ei.
Cu toate acestea, dinții fac parte din cavitatea bucală (aka gură) și avem nevoie de ei pentru a mesteca mâncarea.
Bolul alimentar incorect mestecat poate provoca răni în tubul digestiv. Cu timpul duce la digestia incorectă și incompletă a alimentelor. Toate acestea vin la pachet cu o serie lungă de alte afecțiuni mult mai greu de tratat, decât o banală vizită la stomatolog. Să vă explic în cifre.
Studiile confirmă faptul că doar 58% dintre români merg la stomatolog cel mult o dată pe an, iar 30% dintre aceștia ajung acolo doar dacă au o problemă care le provoacă durere. 70% dintre cei care nu ajung la stomatolog sunt din mediul rural și nu au studii. 3 din 10 români nu au nici un dinte natural, 9% nu au merg niciodată la stomatolog și doar 2% dintre părinții români își duc copiii la dentist înainte ca aceștia să împlinească 7 ani.
Datele relevate sunt sumbre și relevă exact ce spuneam mai sus – românii merg la dentist atunci când e musai sau chiar deloc. Preferă să piardă dinții, decât să îi îngrijească și optează pentru tratament, în locul prevenției.
Atingem al doilea punct pentru care oamenii evită dentistul – costurile ridicate. Da, stomatologii au prețuri piperate pentru că materialele utilizate sunt scumpe și pentru că să lucrezi în gura omului, deși pentru unii pare o banalitate, este foarte complicat și necesită mult antrenament și precizie.
Costul unui consult stomatologic de rutină care implică și planul de tratament este de 100 de lei. Acolo, medicul va diagnostica eventualele probleme – depuneri de tartru, carii, gingivite și probleme parodontale, eroziuni dentare, bruxism și altele.
Depistate din timp și tratate corect, toate acestea se pot trata mult mai ieftin decât dacă aștepți până când te doare de îți vine să te urci pe pereți.
De asemenea, medicul dentist te va învăța cum să ai grijă în mod corect de dentiție, care este frecvența cu care trebuie să schimbi periuța de dinți și cum să periezi corect.
Și pentru că nu vreau să predic, fără să aplic, săptămâna trecută am fost la controlul periodic dentar. Am schimbat stomatologul pentru că doamna doctor unde mergeam de regulă este destul de greu de găsit. Printr-o conjunctură fericită, am ajuns la cabinetul dr. Liviu Bălăceanu din cadrul Clinicilor Medici’s.
Dr. Bălăceanu a inspectat cavitatea bucală, iar după consult a recomandat un detartraj, periaj și airflow. L-am și efectuat în aceeași zi. I-am povestit despre istoricul meu familial de parodontoză și l-am întrebat cum aș putea să previn această afecțiune care mă sperie de moarte.
Paranteză – parodontoza este o boală de tip inflamator a gingiilor care, netratată sau tratată prost, duce la pierderea timpurie a dinților. Medicul stomatolog te poate ajuta.
Pe românește, gingia se inflamează și la cel mai mic traumatism – inclusiv periajul de rutină – sângerează. Cu timpul, această inflamație duce la retracția gingiei și la căderea dinților. Placa bacteriană este principala cauză a parodontozei.
Aceasta este formată din bacterii care interacționează cu zahărul și amidonul din alimente. Astfel, se formează tartrul care se depune sub linia gingiei care provoacă inflamația și sensibilizarea acesteia. Poți scăpa de acest tartru prin periaj profesional – așadar, vizita periodică la stomatolog este obligatorie.
Medicul mi-a spus că genetica nu influențează atât de mult această boală și că stă în puterea mea să o evit prin periaj corect, control stomatologic regulat și evitarea factorilor de risc precum tartrul, cariile, traumele ocluzale și altele.
Fac și eu parte din oamenii traumatizați de dentiști încă din copilărie. Pentru că am purtat aparat dentar aproximativ 3 ani, vizitele lunare la ortodont au fost obligatorii. Deloc o plăcere, acestea mi-au creat un sentiment de groază.
Cu toate acestea, pun mereu în balanță cum mă simt acum și cum mă voi simți peste ceva timp dacă voi înceta să merg la stomatolog.
Și dacă la început spuneam că știu un lucru sigur după 5 ani de facultate, iată că mi-am mai amintit unul în timp ce scriu aceste rânduri. Profesorii ne învață mereu să punem în balanță riscul versus beneficiu. Dacă beneficiile cântăresc mai greu decât riscurile, atunci suntem obligați să acționăm.
În cazul de față, riscul la care te supui când mergi la dentist este o neplăcere de moment, dar beneficiile pe termen lung sunt aproape nemăsurabile – de la un zâmbet frumos, la o digestie normală și până la plăcerea de a mânca orice (cumpătat și ordonat pe cât posibil).
Una peste alta, consultația a fost cât se poate de plăcută, pentru că domnul dr. Liviu Bălăceanu este un medic atent cu pacienții săi. Face parte dintre acei medici care știu cât de importantă este relația medic-pacient și că oamenii vin la el pentru că au nevoie de ajutor atât fizic, cât și moral. Îl recomand și pentru că are mână ușoară și este rapid, dar în același timp pedant și migălos.
Sper că veți merge cât mai repede la un consult stomatologic dacă nu ați făcut-o deja anul acesta. Vă las aici un link unde vă puteți programa la medicul meu în caz că nu aveți dentistul vostru. Aștept cu drag să-mi împărtășiți opiniile și poveștile voastre de la stomatolog.
Până atunci, să ne recitim cu bine!
Cronica de sănătate este o rubrică susținută de Clinicile Medici’s.