Se spune că gările şi aeroporturile sunt locurile care au văzut cele mai sincere îmbăţişări. Tot acolo și cele mai pătimaşe săruturi şi cele mai arzătoare lacrimi.

E în natura omului să iubească parcă mai tare, mai sincer şi fără frică atunci când ştie că timpul îi este limitat. De multe ori ne gândim că e timp pentru orice, că avem tot timpul din lume. Dar timpul trece atât de repede!

Am atâtea amintiri încât nu mi-ar ajunge 18 ani să le povestesc. Nu mi-ar ajunge nici un catralion de postări pe blog. Am cunoscut sute, poate mii de persoane. Unele au plecat, altele au rămas, unele au lăsat urme şi altele au plecat aşa cum au venit.

Dar sunt unii oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată. Dar care m-au citit şi mă citesc. Şi vorbesc mai departe despre mine. Iar eu rămân uimită. Unul din cele mai speciale cadouri pe care le-am primit a fost din partea Alinei – bloggeriţa de pe Litere Stacojii. În aparenţă simplu, cadoul Alinei mi-a provocat efectul „piele de găină” şi dat „apă la şoareci” (că doar e vară şi sunt deshidrataţi). Alina a scris despre blogul meu. Şi a scris aşa frumos, cum nu a făcut-o nimeni. Vreau să-i mulţumesc din suflet!

Uitaţi aici o parte din cuvintele frumoase pe care le-a spus despre Zgomot şi despre mine:

Zgomotul Gândului este un blog cu caracter literar, filosofic și motivațional. Toate articolele îi aparțin în întregime și sunt foarte uimită că pentru vârsta ei spune lucrurile atât de frumos, de clar și de adevărat. Nu este genul de persoană închistată, care să privească lucrurile dintr-o singură perspectivă, ba din contră, ea judecă lucrurile nu doar cu minte ci și cu sufletul. Toate scrierile ei sunt trecute prin sita inimii sale sensibile. Teodora este o fată care s-a făcut remarcată în blogosferă destul de repede și și-a câștigat puternic statutul și renumele. Deja nu vorbim de o începătoare în ale scrisului, deși blogul are numai 7 luni de viață, ea este și va fi o voce puternică în această lume care pe cât de permisivă pe atât de critică.

Toată această caracterizare pe care astăzi am scris-o pentru ea și pentru voi, a fost realizată pe baza blogului ei… practic nu o cunosc pe Teodora dincolo de articolele ei, dar sunt sigură că este o persoană valoroasă, de toată isprava. Și dacă pe baza blogului ei i-am descoperit atât de multe calități… vă dați seama că cine o cunoaște personal, cine se bucură de prezența ei, nu are decât de câștigat?! Pare o prietenă bună, o fiică admirabilă, o soră de nădejde și o iubită loială și tandră. Teodora are valori, principii și sentimente frumoase, de aceea vă invit să îi descoperiți blogul,Zgomotul Gândului, un zgomot care mișcă inevitabil ceva în firea oricărui cititor.

Zgomotul Gândului, Zgomotul Înțelepciunii, Teodora unei lumi frumoase

Citește tot articolul aici.