Oameni de succes

Am găsit ieri o poză care m-a făcut să zâmbesc și să îmi amintesc de ce îmi plac oamenii care citesc, care știu să ierte, care muncesc când e de muncit și se distrează când e de distracție, care dansează din tot sufletul și cărora le pasă de cei din jur și nu sunt doar suflete fantomatice și rele. Îmi plac acești oameni pentru că sunt cei care au succes.

Să ai succes nu înseamnă să ai bani, o casă scumpă, prietenii care-ți sunt aproape doar când ți-e bine. Pentru mine, să fii un om de succes înseamnă să reușești într-o lume atât de sucită să fii sincer, corect și onest, să te bucuri de orice și să înveți din orice.

Cred că răutatea umană se naște din lipsa de educație, din faptul că stai toată ziua în fața unui televizor și îți lași creierul să fie spălat. Nu mi se pare în regulă să vorbești despre alții, deși cu toții o facem. Mi-e greu să cred că există persoane care nu vorbesc despre alte persoane. E un firesc. Cu toate acestea mi se pare de-a dreptul bolnav să-ți faci un hobby din asta. La fel cum mi se pare primitiv să-i învinovățești pe alții pentru eșecul tău. Până la urmă tu ești cel care a decis să meargă pe acel drum.

E o teorie frumoasă, nu-i așa?

Din păcate este doar o teorie. Pentru că atunci când suntem puși în fața faptului împlinit, tindem să fim și să reacționăm instinctiv. Adică să urâm, să nu iertăm, să dăm vina pe alții. Am mai vorbit într-un articol trecut despre acest rising above și probabil că voi mai scrie pe tema aceasta pentru că eu trec printr-o asemenea perioadă în care încerc să devin o persoană mai bună. Aceea persoană pe care am spus că o plac în primul paragraf.

Acum câțiva ani, aveam o prietenă foarte bună, o prietenă pe care nu credeam că o voi pierde vreodată pentru că aveam impresia că ne potrivim. S-au întâmplat anumite lucruri, au apărut anumite persoane în viața fiecăreia care ne-au făcut să ne schimbăm percepția și să vedem lucrurile diferit, astfel că rațiunile noastre, din complementare, au devenit tangențiale. Mi-a fost greu să accept acest lucru. Enorm de greu. Uneori am și acum un nod în gât când mă gândesc la ”acele vremuri”. Dar am trecut peste, adică am înțeles că situația, și nu oamenii, se schimbă și că pentru a supraviețui ai nevoie să înveți să trăiești cu acel gol. Asta este de fapt (cred) – să înveți să trăiești cu un gol pe care cineva ți l-a lăsat cu voie sau fără voie.

Nu cred că mă definesc nici trecutul, nici viitorul, nici prezentul. Cred că ceea ce sunt eu azi se datorează câte un pic din fiecare și nu vreau să mă simt vinovată pentru sentimentele mele. Habar n-am dacă voi fi o persoană de succes (aka succesul pe care l-am descris mai sus), dar știu că acolo vreau să ajung.

Tu ce fel de persoană vrei să fii?

image