#NUinseamnaNU

Am 20 de ani. Fix. Azi. Și nu-mi pot imagina viața mea altfel decât este acum. Mă simt norocoasă pentru că universul a fost mereu blând, de partea mea și m-a ferit de tot ce-i rău și urât pe lumea aceasta.  Am crescut într-un mediu care mi-a deschis mintea și am încercat mereu să mă educ singură acolo unde am simțit nevoia că trebuie să o fac.

Știți acele vise în care cineva vă urmărește și voi fugiți și parcă ați vrea să urlați, dar nu iese nici un sunet oricât de tare ați încerca?

Știți acea disperare de moment, panica cu care vă treziți din vis? Nu-i așa că e tulburătoare?

Acum, încercați să vă imaginați că sunteți pe un câmp, că două namile vă țin bine și că o a trei vă f…ace să simțiți cele mai crunte sentimente pe care le poate simți cineva. Vă zbateți ca un pește pe uscat, parcă toată forța din lume nu ajunge să vă eliberați. Apoi pur și simplu renunțați să mai opuneți rezistență. Vă uitați la cer și tot ceea ce vă doriți este moartea, în timp ce unu’ tocmai-și zvântă fericirea. Și se pregătește următorul. Auziți pe fundal râsetele lor bolnave și vă întrebați de ce dracului nu vă omoară?!

Nu se pune problema de durerea fizică, ea trece cu timpul. Mintea o ia razna, iar sufletul se rupe în bucăți mici, greu de regăsit. Cum să te aduni din așa ceva? Cum să mai fii om?

Brusc se face liniște. Namilele s-au ușurat și au plecat. Acum sunteți liberi. Libere. Dar nu mai sunteți.

Așa îmi imaginez eu că se simte victima unui viol. Poate că am văzut prea multe filme cu acest gen de agresiune, poate că am citit prea mult pe acesta tema, însă eu pot doar să-mi imaginez și pot doar încerca să înțeleg. Nu să pretind că înțeleg, pentru că nu o fac. Așa cum am spus, universul a fost blând cu mine și m-a ferit cât de bine a putut. El și mama.

Mama, deși nu a vorbit cu mine deschis despre relații sexuale, despre riscurile abuzului sexual, mi-a spus întotdeauna să mă feresc să umblu noaptea singură pe străzi pustii și întunecate. Mama mi-a controlat programul de venit acasă din cluburi și de la petreceri (și nu mi-e rușine cu asta), nu pentru că nu știa dacă pot să am grijă de mine, ci pentru că știa că oricât de bine mă pot proteja, uneori lucrurile pot lua o așa întorsătură încât nici toată puterea din lume nu le poate opri. Mama m-a ferit de viol cum a putut ea mai bine. Și a reușit.

Cu toate acestea, în mintea mea au rămas imprimate două momente de cotitură, să-i spun așa. Aveam vreo 6 ani și eram undeva la munte cu ai mei și cu câțiva prieteni de familie.

Era seară, întuneric, ai noștri erau undeva pe terasă, iar prietena mea (cu 4 luni mai mică) și cu mine ne jucam în parcul de mai jos. Nu era distanță mai mare de 200 m între noi și părinții noștri. La un moment dat, din cealaltă parte a parcului apare unu’ și ne spune că are și el o fetiță de vârsta noastră și că îi este rușine să coboare din mașină, dar că ar vrea să se joace cu noi. Tipul insista să mergem cu el la mașină. Nu  ne-am dus. Am fugit sus, la ai noștri și nu am spus nimănui întâmplarea. Eram mici, dar am simțit pericolul. Nu știu ce intenții avea tipul, dar și acum simt că nu era de bine. Poate că nu voia să ne violeze, dar bine, sigur nu am fi ajuns.

Vara trecută sau acum două veri eram pe bicicletă și mergeam de la spitalul de dermatologie din Timișoara spre parcul Botanic (timișorenii știu). Eram pe trotuar, pe partea dreaptă cum mergi pe direcția indicată. La un moment dat, dai de stația de bus (11, 14, 18 etc). Pentru că era populație în stație am zis să ocolesc prin spate. Proastă alegere pentru că retina mea a fost grav avariată. Un tip se masturba. În plină stradă, în plină zi, după o stație de fir.

De ce?

Simplu. Pentru că lipsește educația. Lipsesc cei șapte ani de acasă, lipsește educația sexuală, lipsește conștiința. Uneori am impresia că această lipsă de educație naște monștri. Acei monștri care sunt fericiți că fac rău, că văd persoane care suferă, care se cred superiori pe necazul altuia. Unii ar spune că-s bolnavi, dar nu sunt. Le lipsește educația.

Am scris acum ceva vreme o scrisoare către adulți în care încercam să explic faptul că tinerii din ziua de azi sunt rezultatul educației pe care voi, părinții noștri, ne-ați oferit-o.

Asumați-vă acest rezultat. Asumați-vă tot ce era bun și ați distrus, asumați-vă că sunteți părinții celor 7 namile care au violat-o pe fata trei ore și că odraslele voastre merită cel puțin pușcărie.

Pentru că voi le-ați pus totul pe tavă, cu condiția să nu vă facă de rușine, să nu vă păteze numele, iar acum, când au făcut-o călcați pe cadavre și pe oricine vă iese în cale pentru a vă păstra reputația de oameni gospodari.

Victima unui viol nu este niciodată vinovată. Cum ar putea fi în fond?! Credeți că fata respectivă a urlat în gura mare pe stradă ”violați-mă, sunt disponibilă, am chef să leșin de două ori și să vă las pe voi șapte pe rând în mine!”.

Violul nu te face bărbat. Violul distruge. Nu vreau să comentez mai mult scânteia de la care a sărit o România întreagă în sus. Dar este de ajuns doar să scrii despre acest lucru, doar să te bați cu cărămida în piept că vrei să faci ceva? Nu.

#NUinseamnaNU este o comunitate care s-a născut acum nici 24 de ore, sub umbrela convingerii că #ViolulDistruge și că #ViolulNuAreScuza. Ne dorim să educăm lumea în acest sens, să deschidem minți, să deschidem porți și suflete. Vrem ca oamenii să înțeleagă că NU pune punct. Nu lasă virgulă.

Când părinții vor înțelege acest aspect, vor înțelege și copiii. NU nu lasă loc de șantaj sentimental…

– Mami, vreau să îmi cumperi X

– Nu, draga mea, acum nu.

– Fug de acasă și te părăsesc.

– Ce ziceai că vrei?

Sau invers.

– Draga mea, mâine vii cu noi la nuntă.

– Nu vin, nu-mi place.

– Ba da, vii. Dacă nu, nu mai ai voie să faci Y.

Concluzie #1: avem nevoie să învățăm că #NUinseamnaNU și avem nevoie să învățăm să respectăm această decizie. Dar nu putem să o facem singure, avem nevoie de voi, cititorii noștri. Spuneți tuturor de ce #NUinseamnaNU și de ce #violuldistruge. În acest fel, efortul nostru poate ajunge și la urechile cui trebuie. Poate se vor simți și-și vor face mustrări de conștiință. Sau poate că nu.

Concluzie #2: mulțumesc cerului. Și mulțumiți și voi dacă nu ați trecut prin așa ceva. Și nu fiți ignoranți dacă știți pe cineva care a supraviețuit unui astfel de atac. Stați aproape, nu puneți întrebări. Nu vă supărați dacă victima refuză să vă vorbească deschis. Orice, dar nu o judecați.

Concluzie #3: Fie că este vorba de abuzul sexual sau nu, #NUinseamnaNU întotdeauna.