Război. Ce cuvânt urât. Sumarizează atât de cuprinzător și totuși atât de succint toată mizeria și egoul umanității. Război. Îmi sună în urechi ca un ecou. Nu cred că putem vorbi despre degradarea omenirii. Faptul că avem tehnologie și totul la îndemână, nu a dus decât la relaxare naturii umane.  Nicidecum la emancipare. Așadar, de unde degradare?

Primul lucru la care m-am gândit când am aflat ce se petrece în Ucraina a fost că trebuie să îmi pun actele în ordine. Să le aranjez frumos în dosare, pe categorii. Să le sortez să fie ușor de găsit. Pentru orice eventualitate.

Dacă în această perioadă acum 2 ani eram terifiată de pandemie, de gândul că nu-i voi mai putea vedea pe cei dragi, de gândul că s-ar putea să-i pierd… Acum știu că trebuie să mă pregătesc pentru tot ce-i mai rău, dar să îmi văd în continuare de viață și de lucrurile care sunt în controlul meu.

Război, ce cuvânt greu.

Nu pentru că aleg să fiu ignorantă, ci pentru că aleg să fiu realistă. Să fac fix cât pot și ce ține de mine. Și cred că acest lucru ar trebui să-l facem cu toții. Să ne facem cât mai bine treaba și să sperăm că istoria nu se va repeta.

Bunicul (86 ani) îmi spunea că  a învățat rusește în clasa a IV-a. Că dacă vin vreodată rușii peste noi să-mi pun baza în el că ne descurcăm cu limba. Acum se străduiește să-și aducă aminte zilele săptămânii pe rusește.

Brusc, toate problemele pe care credeam că le am s-au redus. Sunt doar niște gânduri efemere și sentimente născute poate din prea mult bine. Psihologii n-ar fi de acord cu mine acum. Dar exact așa se simte.

Iată cum se vede acum Ucraina:

Sunt doar câteva imagini. Cu siguranță realitatea nu se poate transpune nici măcar în cuvinte. Frica și groaza oamenilor. Confuzia și teroarea pe care o resimt copii.

Un articol interesant pe acest subiect – Rusia a invadat Ucraina: Tot ce trebuie să știi despre cum a pornit războiul de lângă România

Aș vrea ca acest #jurnaldepandemie să rămână fix pentru pandemie. Sper că nu se va transforma în #jurnalderăzboi.

Să ne recitim în pace! 📖