📖 Jurnal nocturn de pandemie: Zile pe care nu vrei să le uiți
Am ajuns acasă târziu. E de mult noapte și parcă picură puțin. E noiembrie, aproape decembrie, dar nu este încă suficient de frig afară. Nu miroasă a zăpadă și nici nu ai nevoie de cizme groase. Încă poți sta la o terasă și să nu îți fie chiar atât de frig.
Astăzi a fost o zi pe care nu vreau să o uit. Și probabil că dacă nu aș scrie aici despre, cu siguranță aș uita-o. Nu ziua în sine este importantă, ci sentimentul pe care îl am acum.
M-am trezit greu de dimineață, deși nu am avut un somn odihnitor.
Mintea mea e foarte activă în această perioadă și simt că mă gândesc la prea multe. Napoleon, tu ești? 😂 Totuși, când vreau să o reduc la tăcere, nu tace. Așa că dorm puțin și prost. Mă resimt și fizic. Stau cocoșată, încep să am pungi sub ochi, nu prea mai fac sport. Îmi vine greu să mă ridic din pat. Mie, tocmai mie care sunt o matinală prin definiție.
Și uita așa, cu toată lumea care-mi stătea pe umeri azi dimineață la 6:37 am deschis laptopul și am început să lucrez. Am făcut ordine printre fișiere, am șters ce era inutil. Am făcut puțină ordine și pe blog, am optimizat viteza de încărcare și am schimbat prima pagină. Am renunțat la header, deși îmi plăcea. Era prea mare și prefer să meargă mai repede site-ul decât să fie lent și leneș.
M-am uitat să văd ce mai zice Google Analytics și Facebook Ads. Am scris un articol, l-am recitit pe cel de mâine și am făcut planul pentru săptămâna în curs. Recunosc, acest articol nu era în plan.
Apoi, am luat-o din loc. Am avut o întâlnire pentru un proiect special. Aș fi vrut să fie mai eficientă întâlnirea, dar a fost bine și așa. Am mers la cabinet și n-am simțit cum au zburat patru ore. Din fericire, am reușit să merg și la bancă, am rezolvat acte (urăsc actele), am planificat ziua de mâine, iar acum beau un ceai. Când am ajuns acasă m-am băgat direct la duș. Simțeam nevoia să mă ia cineva cald în brațe. Cel mai la îndemâna a fost dușul fierbinte.
Dacă nu aș fi făcut acest exercițiu de scris acum, impresia mea despre această zi ar fi rămas că n-am făcut nimic.
Pentru că în fond, realizările acestei zile nu sunt cine știe ce. Dar am reușit să fac tot ce mi-am propus și puțin mai mult. Nu văd niciun rezultat care să îmi provoace o sincopă. Pentru că nu toate zilele sunt despre succese sclipitoare.
Mai sunt și zile în care abia te dai jos din pat și reușești să te menții pe linia de plutire. Iar astăzi am reușit să pun o cărămidă în fiecare proiect și activitate în care sunt implicată.
Și da, nu vreau să uit această zi. Pentru că e fix ca atunci când faci sport și simți că nu mai poți. Mai tragi puțin de tine, mai strângi din dinți, deși simți că nu se mai termină. Dar într-un final se termină, iar tu te simți bine, plin de endorfine. Fericit de-a dreptul.
Să ne recitim cu bine! 
