[interviu] Amalia Gaiță: ”Cred că trebuie să fim pregătiți pentru tot ceea ce ni se întâmplă”

Amalia Gaiță este unul dintre primii colaboratori pe parte de fotografie cu care am lucrat. Să tot fie vreo 2 ani de când ne-am cunoscut și de când am făcut prima ședință foto. Îmi amintesc că m-am simți foarte bine, deși nu pozasem pentru nimeni altcineva până atunci.

Între timp, Amalia a lansat un album, are un band, a avut câteva expoziții de fotografie și face totul cu atâta suflet că te și miri că mai există astfel de oameni. Se consideră norocoasă că are oameni frumoși în jurul ei, este mereu acolo pentru prieteni și familie, iar dedicarea cu care face totul te inspiră.

M-am bucurat enorm când Amalia a acceptat să-mi acorde un interviu pentru acest blog. În cele ce urmează veți descoperi o altă latură a acestui om, una sensibilă, poate mai vulnerabilă decât se arată în mod normal. La finalul interviului mi-a mărturisit că nimeni nu a întrebat-o ceea ce eu am îndrăznesc să o întreb și că s-a simțit bine.

Pentru mine, Amalia Gaiță e un om care mă inspiră și îmi reamintește că dacă îți dorești ceva cu adevărat și muncești pentru acel lucru, se pot întâmpla minuni, chiar dacă toată lumea îți e potrivnică. Am descusut-o cât am putut de bine, iar fără să mai lungesc vorba, las mai jos un interviu care să vă inspire.

Nu ne-am văzut de mult. Îti multumesc ca ti-ai făcut tim pentru mine. Ce mai faci? Ești stresată?

Amalia Gaiță: Nu, am o perioadă destul de liniștită, încerc să mă concentrez pe ceea ce e important și să esențializez cam tot ce mi se întâmplă. Am lansat albumul Melting Sun, visul meu de multă vreme și m-am bucurat de un eveniment așa cum îmi doream. Am cunoscut foarte mulți oameni și am dus acest material prin țară, am cântat în multe orașe, mi-am făcut o echipă puternică în spate, am învățat să cred în oameni și să mai renunț la control.

Ești control freak?

Amalia Gaiță: Da, foarte! Sunt perfecționistă și știu foarte clar ce îmi place și  ce vreau să obțin de la un lucru. Sunt obișnuită să fac totul singură. Acest control freak a venit în timp ca o adaptare.

Spui că ai acum o echipă. Cât de greu ți-a fost să te adaptezi la ea? Sau ea la tine?

Amalia Gaiță: Ar trebui să-i întrebi pe ei. A fost mai ușor decât mi-am imaginat. Echipa mea a fost dintotdeauna Cri (Cristina Precupaș) și fiind o chestie între prieteni, cunoscându-ne de atâta vreme a fost ușor să legăm, să ne imaginăm lucruri și apoi să lucrăm la ele . Avem aceeași viziune. M-a ajutat enorm de-a lungul timpului.

Apoi au urmat băieții – Adi, Vlad și Mihai. Am fost nevoită să mă pun în postura de a-i cunoaște. M-a scos din zona mea de confort. Am avut mare noroc să dau peste oameni care sunt pe acceași lungime de undă cu mine, un aspect super important când pornești ceva de la zero.

Îi amintesc aici și pe Attila Lukinich, cel care s-a ocupat de înregistrarea, mixarea și masterizarea albumului Melting Sun, Teo Pop, invitatul nostru de pe album și Ovidiu Hrin, responsabil pe partea de grafică.

Pe ce te concentrezi acum: fotografie sau muzică?

Amalia Gaiță: Foarte multă lume mă întreabă dacă mai faci fotografie. Nu știu de ce ar trebui să se excludă una pe cealaltă. Poate că prezența mea online a fost mai mult axată pe muzică în ultima vreme. Oamenii încep să-și pună întrebări în acest sens. Le fac în egală măsură pe amândouă. Recunosc, poate muzica a acaparat activitatea din ultima vreme. Simt că în sfârșit fac ce îmi doresc de mult. Am pus mult suflet și timp în acest proiect.

Așadar, muzica e pasiune sau job? Și de unde ai știut că vrei să cânți altceva pentru că tu nu cânți ce cântă toată lumea…

Amalia Gaiță: Muzica este pasiune trasformată în job. Am început să cânt de mică, am fost implicată în tot felul de proiecte muzicale care m-au ajutat să capăt experiența necesară. Toate m-au adus aici.

Am lucrat foarte mult și pe fotografie comercială și de produs în ultima vreme. Mi-e dor de un proiect de genul A Bird’s Year, fotografie conceptuală în orice caz. E unul dintre planurile din 2018. Am câteva idei de titluri pentru el, am o direcție pentru el. Momentan n-am început ceva concret.

Muzică, fotografie ce mai faci pe lângă? Mai ai viață?

Amalia Gaiță: Aceasta e viața mea. N-aș ști și nu aș vrea să trăiesc altfel, e ceea ce mă reprezintă. Cred că sunt printre puținii norocoși care fac ceea cele place și trăiesc din asta. Atunci când nu merge bine într-un domeniu, merge în celălalt, iar lucrurile se compensează.

Dacă ar trebui să renunți la unul dintre domenii? 

Amalia Gaiță: Nu, nu aș vrea să renunț la nicicare. Aș vrea să creez la un moment dat un lucru care se va vinde la infinit, deși nu mă axez pe partea comercială. De exemplu, mi-ar face mare plăcere să am multe expoziții pe zona de fotografie, iar imaginile să ajungă la cât mai mulți oameni în felul ăsta. Sunt sigură că mi-ar fi dor să fac ședințe și să lucrez cu echipele revistelor. Îmi place să cunosc oameni și să fac fotografie comercială. Aș vrea să contrabalansez lucrurile.

Care e cel mai frumos proiect fotografic pe care l-ai făcut?

Amalia Gaiță: A Bird’s Year cu siguranță. Am documentat fiecare zi timp de un an cu fotografii și ziua și noaptea și l-am început doar de dragul de a-l face fără a ști mereu unde duce. Am făcut ceva în care am crezut. Acest proiect a venit după perioada facultății unde am experimentat mult. Nu știam ce-mi place și, fiind un proiect la care am muncit în fiecare zi și noapte, m-a antrenat să iau decizii pe moment.

Totul era spontan fotografiat, toate au o legătură între ele. Sunt multe texturi, peisaje, portrete, multe detalii. Am ales formatul pătrat pentru o comunicare cât mai fluidă între cadre. Nu am avut o oră fixă la care fotografiam, însă îți mărturisesc că nu am trișat în nicio zi. Fotografiile din colecția mea reprezintă ziua respectivă.

Altul?

Am o colecție de fotografii pe care nu le-am făcut niciodată publice. Sunt portrete ale oamenilor dragi în contrast natură moartă scanată. E un procedeu la îndemâna oricui, dar care poate aduce la rezultate spectaculoase. Aș vrea să îl fac public, dar mai am de lucrat la el. Ar fi interesant de dezvoltat și încă merită să mai mucesc la el, căci a plecat de la o idee măruntă. Îndrăznesc să sper că ideile mărunte au schimbat lumea.

Cum e să fii femeie fotograf? Ai simțit vreodată că ești desconsiderată?

Amalia Gaiță: Nu știu cum aș fi fost ca bărbat, cred că doar fizicul ar fi făcut diferența. Mintea mea e neutră. Nu m-am simțit niciodată discriminată. Dimpotrivă, la ședințele foto, modelele feminine se simt mult mai  în largul lor cu mine. Vreau să cred că le-am și oferit condițiile necesare să facă acest lucru. Adevărul este că am mereu grijă în ce contexte mă pun și cu ce oameni lucrez. Îmi aleg oamenii cu care mă asociez.

Ce planuri ai pentru viitor?

Amalia Gaiță: Vreau un proiect nou pe partea de fotografie și câteva expoziții în acest sens. În zona muzicală îmi doresc să duc materialul cât mai departe în România și în străinătate.

La ce țări visezi? Visezi la omul ideal pentru muzica ta?

Amalia Gaiță: Nu visez la țări, visez la oameni, iar cei care ar putea să ne înțeleagă muzica se pot afla în orice loc. Există omul ideal într-un anumit context, nu într-un mod utopic. Ascultătorul ideal ar fi un om sensibil, deschis provocărilor, luminos, care știe să se joace. Există foarte multe substraturi la care țin în acest album. Îmi place întrebarea, mă voi gândi în continuare la acest lucru.

Care e melodia ta preferată de pe album?

Amalia Gaiță: Nu pot să spun asta. M-am legat de fiecare în parte, am muncit mult pentru toate. Le-am scris împreună cu Cri. Eu am scris versurile și linia melodică, apoi ea m-a ajutat să gândim acordurile, iar băieții au înnobilat totul și au pus amprenta personală, ducând proiectul la un nou nivel. Meritele lor sunt incontestabile.

Fiecare piesă vorbește despre o stare și mă duce în alt loc. Este un album despre intimitate și regăsire. Îl vreau devorat până la ultimul cuvânt pentru că am pus suflet în fiecare vers și acord.

Amalia, să ne întoarcem în trecut. Ce școală ai terminat și cum te-a ajutat să devii cine ești azi?

Amalia Gaiță: Am făcut Liceul Pedagogic, iar pe vremea respectivă eram sigură că voi fi profesoară de limba română sau engleză. Cam orice avea legătură cu limbile și literatura, lucruri pe care le iubesc și acum. Dar în ultimul moment am luat o decizie spontană și am ales fotografia. Am făcut ceva ce nu mi-a stat în fire, dar cred că am luat una dintre cele mai bune decizii.

Am mers până la urmă la Facultatea de Arte, secția Foto-Video (UVT). Facultatea chiar m-a schimbat, mi-am permis să fiu mai vulnerabilă, dar și mai critică. Nu că nu aș fi fost și înainte așa, dar am fost pusă față în față cu oameni care și-au exprimat direct părerea în legătură cu ceea ce fac, lucru nu întotdeauna simplu de auzit. M-a ajutat să cresc foarte mult.

Dacă te-ai întoarce în timp, ai schimba ceva?

Amalia Gaiță: Poate faptul că nu am început acest proiect muzical mai devreme. Mi-ar fi plăcut să am mai mult curaj. Totuși cred că lucrurile trebuie să se întâmple la momentul potrivit. Am cântat mult cu Teo Milea, de la 16 ani. În timp, au apărut și alte proiecte muzicale. Toate m-au adus aici, unde sunt azi. Mi-au adus experiență și încredere în mine, dar m-au ajutat să găsesc și stilul pe care vreau să îl abordez. Cred că trebuie să fim pregătiți pentru tot ceea ce ni se întâmplă, dar am multe planuri în față și cumva simt că nu-mi ajunge timpul.

Care e culoare ta preferată?

Amalia Gaiță: Hmm, câteva preferate: vișiniu, turquoise, verde închis, tonurile de gri. Nu cred că pot spune că am o culoare preferată. Sunt fotograf, îmi plac combinațiile de culori. Ar trebui să fiu deschisă spre orice și chiar sunt. Mă inspiră dialogurile dintre culori.

Cine sau ce te inspiră?

Amalia Gaiță: Mă inspir mult din fotografie și imagini. Am și asociat proiectul Melting Sun cu imagini din A Bird’s Year, vezi grafica albumului. Acolo sunt multe dialoguri de tipul ăsta, pentru că și piesele din album s-au născut în același timp cu poiectul foto. Au mers mână în mână, iar melodiile coincid cu titlurile fotografiilor și nu, nu este o coincidență.

Ce-ți place să mănânci?

Amalia Gaiță: Sunt vegetariană de doi ani și acest lucru mi-a schimbat viața. Și această alegere este printre cele mai bune pe care le-am făcut. Deja e ceva spiritual, iubesc animalele foarte mult. Încerc să mănânc sănătos, aleg cât mai multe alimente verzi. Îmi place să gătesc și sunt specialistă în paste, salate, supe creme. Nu vreau să mă laud, dar fac niște paste cu spanac demențiale. Deja încep să bat recordul de câte ori am mâncat acest fel de mâncare. Și mama mea gătește foarte bine. Nu sunt mofturoasă, dar încerc să am grijă ce mănânc.

Mie nu-mi place pătrunjelul…

Amalia Gaiță: Știi ce nu o să-mi placă niciodată? Mămăliga. Nu pot să o înțeleg. Aș vrea să consum mai puțin zahăr, dar cred în echilibru până la urmă. Face mama cel mai bun tort de ciocolată pe care îți garantez că l-ai mâncat și totuși încerc să mă abțin 😀 .

Ce relatie ai cu părintii tăi?

Amalia Gaiță: Nimeni nu m-a întrebat asta vreodată. De la mama am luat tot ce înseamnă creativitate. Ea este croitoreasă și am crescut cu ea în atelier. Mă jucam cu materialele și făceam tot felul de combinații, apoi mai târziu rochii din materiale furate pe ascuns de la ea. Le fotografiam. Am fost întotdeauna apropiată de mama.

Sunt foarte independentă și cred că semăn bine cu ea. Este atât de pasionată de croitorie, iar acest lucru m-a inspirat întotdeauna. Această ardoare și dedicație. Tatăl meu a fost persoana care m-a criticat cel mai mult, dar m-a învățat să iau lucrurile așa cum sunt. Amândoi mă susțin, dar tata a învățat pe parcurs că trebuie să creadă în mine. Nu a avut de ales, sunt o încăpățânată.

Ești încăpățânată, perfecționistă, control freak… Care crezi că sunt calitățile tale?

Amalia Gaiță: Nu cred că este tocmai autentic să îți răspund eu la această întrebare. Profesional vorbind, mă adun bine în fața stresului. Am trecut prin foarte multe momente în care am fost nevoită să iau decizii spontane și a fost nevoie de acea disciplină mentală ca să nu mă pierd. Sunt conștiincioasă, serioasă, nu ratez niciodată un deadline chiar dacă nu dorm sau uit să mănânc.

Mereu i-am pus pe alții înaintea mea. Poate fi și bine și rău. Una din rezoluțiile lui 2018 este să încerc să echilibrez situația. Ce mi-am dorit dintotdeauna este să fiu un prieten bun. Dacă m-ar descrie cineva, mi-ar plăcea să spună despre mine că sunt omul acela care este mereu acolo când e nevoie de el. Nu știu dacă prietenii mei simt acest lucru, însă e un target pentru mine.

Crezi că simt asta?

Sper că da. Nu toți îți sunt prieteni, dar și cei pe care îi am sunt atemporali.

Cum ai reușit să devii disciplinată?

Amalia Gaiță: Fotografia te învață acest lucru. Ești omul din spatele camerei care trebuie să surprindă totul și nu are decât o șansă. Sunt și omul care premeditează lucrurile și cumva sunt un overthinker, le gândesc foarte mult. Aproape că apuc să le văd dinainte. De multe ori îmi ascult intuiția și nu mă păcălește. Pe asta se bazează disciplina mea.

Și totuși, dacă intuiția te înșeală, ce faci? Te panichezi?

Mă panichez doar în fața oamenilor cu care îmi permit să mă arăt vulnerabilă. În viața profesională încerc să fiu serioasă. Pe scenă sunt vulnerabilă pentru că emoțiile mă ajută să transmit mesajul pieselor mele. Pe partea de fotografie nu îți permiți să fii vulnerabil. Acolo e o luptă pe viață și pe moarte uneori.

Ce relație ai cu Dumnezeu?

Amalia Gaiță: Nu sunt o persoană religioasă, deși bunicul meu a fost preot și mi-a indus de mică o conduită în sensul ăsta. Nu sunt îndoctrinată în crezuri și dogme fixe. Îmi permit să cred că Dumnezeu e libertate de gândire, expresie, dragoste și o idee. Poate fi orice, asta e frumusețea până la urmă. Îmi place să cred în ceva atât de liber. Acesta e Dumnezeu pentru mine. E poezie.

Te-a întrebat vreodată cineva dacă te visezi mireasă?

Amalia Gaiță: Da, deja devine grav. Nu știu, Teo, nu prea mă gândesc la acest lucru. Sunt atât de construită pe partea profesională încât nu îmi pun des astfel de probleme. În același timp, știu să îmi setez prioritățile, sunt o familistă. Mă atrage ideea unei familii mari. Iubesc să am oamenii mei și acasă să fie acasă, dar toate lucrurile vin când trebuie să vină. Sunt o persoană destul de dificilă din acest punct de vedere. Nu știu cine s-ar înhăma la așa ceva. Recunosc. Nu cred că sunt greu de iubit, cred că stilul meu de viață este mai dificil de abordat, sunt mereu plecată în acțiune. Sunt o fire independentă, iar cel care va avea curajul să se înhame la o relație cu mine va fi nevoit să înțeleagă aceste lucruri și să îmi fie aproape.

Îți dorești copii?

Amalia Gaiță: Nu știu, nu m-am gândit la asta. O să-ți zic la ce m-am gândit. Îmi imaginez un proiect foto care se va numi cândva, sper să-mi și iasă, să nu fie doar o idee aievea – Clara e confuză. E un joc de cuvinte care îmi place foarte mult. Mereu mi-am imaginat că dacă voi avea un copil, aș vrea să fie fată și să o cheme Clara. Proiectul acesta să zicem că va fi dedicat copilului meu poate chiar înainte să se nască, în ideea că vine un om pe lume și este confuz la un moment dat de tot ce găsește în jurul lui. Să nu te aștepți la poze cu copii. Cel mai probabil va fi totul abstract, spre conceptual, așa cum îmi place mie. Prima oară a venit ideea, apoi mi-am dat seama că dacă mi-am pus o astfel de problemă, cred că îmi doresc copii.

Cum îți vin ideile? Noapte în somn? Pe timp de zi?

De cele mai multe ori noaptea, sunt o pasăre de noapte. Nu sunt deloc matinală, mă culc foarte târziu. Încerc să mă disciplinez și din acest punct de vedere, dar îmi dau seama că nu aș vrea să întrerup ceva ce înseamnă creativitate noctură. Îmi place să stau trează noaptea. Scriu, ascult, am idei, iar dacă aș putea să acționez atunci ar fi perfect. Cred că noaptea suntem suflete, iar dimineața rațiune. E foarte utilă dimineața aceea rece și tranșantă. Echilibrează lucrurile.

Te-ai gândit să scrii o carte?

De mult timp îmi doresc acest lucru, dar nu știu dacă sunt în stare. Am început să ”scriu” prin fotografii, în cuvinte m-aș potrivi mai degrabă la versuri. Imagini și cuvinte – deși nu cred că imaginea are nevoie de cuvinte, ea este limbaj în sine.

Facebook sau Instagram?

Instagram pentru că e despre imagine, dar Facebook ca promovare mă ajută foarte mult.

Ceai sau cafea?

Ceai, întotdeauna ceai. Nu beau cafea deloc. O înlocuiesc cu ceaiul negru

Mergi la sală?

Da, îmi place să fac sport. Deși nu am fost niciodată o sportivă, am descoperit că îmi place. Preferam să dansez și să înot. Faptul că ești fotograf te provoacă uneori să faci sport mai mult decât cineva de la sala de fitness. Sportul mă eliberează de stres. Am încercat jogging-ul, nu-mi place prea mult. Alerg pe bandă, se pune?

Câinii sau pisicile?

Amalia Gaiță: Câinii de toate felurile. Îmi plac și pisicile, dar personalitatea câinelui mi se potrivește mult mai bine. Întotdeauna am crezut că într-o viață anterioară am fost un câine. Am salvat căței de pe stradă, vecinii deja nu mă mai suportă. Un alt vis al meu este să ajut cumva animalele de pe stradă, poate să construiesc un adăpost. Vor fi și pisicile mereu binevenite.

O întrebare de final pentru tine de la tine…

Îmi place interviul ăsta!

Așteaptă puțin…chiar îmi doresc să spun ceva inteligent. Uite, am văzut recent un film despre viața lui J.D. Salinger și mi-a trezit o întrebare: dacă nu ai avea succes și nu ai primi nimic în schimb, ai mai face-o? Știu să răspund la ea: da, aș face-o. Chiar el zicea că it doesn’t have to be successful, it has to be good. Chiar cred în asta. Până de ceva vreme eram foarte axată pe destinație, între timp am învățat să privesc și drumul.