Vești bune pentru iubitorii Game of Thrones din Timișoara

Se întâmplă foarte multe lucruri în ultimul timp. Evenimente, invitații, lucruri care se mișcă. Mă bucur că în sfârșit nu mai pot spune că orașul meu nu e animat.

Să vă povestesc pățania fericită de luni. Eram acasă, ajunsă mult mai devreme decât de obicei. Mă sună curierul că are un pachet pentru mine. Cobor, iar punga (destul de mare), intru în casă și încep să o rup. Știți, așa ca

în reclame și filme.

Primul lucru pe care îl găsesc este un ghiozdan negru, branduit cu HBO. Încep să mă entuziasmez. Deschid fermoarul, iar primul lucru care îmi sare în ochi este un hanorac negru, pufos, călduros și cu emblema House Targaryen din Game of Thrones pe spate. Și mă entuziasmez și mai tare.

Primul Escape Room Game of Thrones 

Încep să fac legături și să mai sap în ghiozdan. Mai găsesc câteva materiale informative și 2 vouchere. Apoi mă dezmeticesc despre ce vorba – un Escape Room Mobil Game of Thrones, deschis la Shopping City Timișoara până în 20 noiembrie.

Amplasat la nivelul 0, acesta este disponibil vizitatorilor în intervalul orar 14:00 – 22:00. Pentru a-și putea face rezevare, clienții trebuie să achiziționeze produse și servicii de 100 lei și să prezinte bonurile de cumpărături în ziua achiziției la Info Point. Apoi se pot programa alături de 5 prieteni.

De abia aștept să merg. Promit că revin cu impresii. Până atunci, vă las o poză făcută pe fugă cu noul hanorac. Pe ca îl iubesc. Aproape că mă simt #motherofdragons 🙂

P.S. Dați de veste dacă ați fost la Shopping City și dacă ați reușit să salvați cele 7 regate de Regele Nopții. Vă țin și eu la curent.