Padiș – sau cum nu ne merităm bogățiile naturii
Pentru cei care nu știu, zona turistică Padiș este un întins platou carstic, aflat la altitudinea de 1.301 m în partea de nord a Munților Bihor. Acesta face parte a Parcului Natural Apuseni.
Padiș este locul în care încep numeroase trasee turistice.
De aici poți pleca spre Cetățile Ponorului, Lumea Pierdută, Vârtop, Scărișoara dar și multe altele. M-am nimerit în zona la începutul lunii septembrie. Vara nu și-a ieșit categoric din drepturi, iar toamna nu era încă stăpână pe natură, deci climă a fost cum nu se putea mai bună.
Pe lângă proporția perfectă în ceea ce privește stimularea receptorilor tegumentari, simțurile mi-au fost dezmierdate de un peisaj extraordinar, oferit de blândele coline asemănătoare unor talazuri înverzite.
Padiș, acest loc superb a fost animat din loc în loc de turme de oi, cirezi de vaci și câțiva armăsari superbi și bineînțeles și un număr considerabil de turișți și localnici.
Asta ne-a oferit Mama Natură. Haideți să vedem și ceea ce a oferit omul naturii. În principal, plastic. Foarte mult plastic asezonat cu alte gunoaie aruncate la întâmplare.
Indoleța se face remarcată încă de cum intri pe DJ 763 Transapuseni.
Pe marginea drumului, mult prea des pentru a putea vorbi despre un accident, răsar sticle din plastic și ambalaje, aruncate probabil din mers. Nici nu vreau să mă gândesc ce aș fi găsit dacă aș fi oprit mășină și aș fi început căutările.
Și povestea abia acum începe.
Chiar la intrarea pe potecă spre acest monument al naturii despre care tocmai v-am vorbit, am fost întâmpinată de o imagine care m-a sfâșiat. Chiar dacă în acel loc sunt 3 containere pentru deșeuri, amplasate strategic și la îndemână, acești străjeri ai curateniai pluteau într-o mare de gunoaie. La propriu.
Încă încerc să înțeleg ce fel de om se apropie cu deșeul de container, dar îl aruncă pe jos. Am adunat o parte din deșeuri. Totuși, pungile noastre pentru adunat gunoiul erau modeste și am păstrat spațiu pentru deșeurile pe care știam că le vom întâlni în pădure.
De obicei, aceste zone restrase, unde ajungi dacă mergi, cei de la salubritate nu merg. Și da, noi avem mereu plase de gunoi mai ales când facem drumeții în natură.
Am continuat drumul cu sângele clocotind pe Padiș.
Speram să nu mai întâlnesc în calea mea plastic. Bineînțeles că nu a fost așa. Odată la 10 metri parcurși întâlneai cu siguranță o pungă, o sticlă de plastic sau vreun ambalaj aruncate la întâmplare.
Totuși, nesimțirea a atins noi culmi în momentul în care niște cetățeni au avut inspirată idee de a face o adevărată movilă din gunoaie.
Probabil oamenii s-au simțit bine la un picnic și au decis să îngroape gunoaiele în loc să le aunce în pubel și să contruiască o movilă. O adevărat splendoare arhitecturală, ce mai…
Cine este de vină pentru acest dezastru?
Cred că orice discuție pe această tema cumva ar ajunge într-un singur punct: lipsa de educație. Nu mă refer doar la educația primită în instituțiile de învățământ, ci și la cea din sânul familiei.
Avem nevoie să conștientizăm că distrugând natură, ne distrugem pe noi. Cu părere de rău o spun că majoritatea calamităților din ultimii ani ni se datorează. S
Ce putem face?
Cred că, în primul rând, să nu mai așteptăm să lupte alții pentru viitorul nostru și viitorul copiilor noștrii. Trebuie să acționăm. Simplul gest de a nu mai arunca la întâmplare gunoiul este un început bun. Dacă nu există o pubelă în jur, așa cum ai cărat produsul ambalat, așa poți duce până la primul coș de gunoi amabalajul.
Pasul doi, și poate unul de neimaginat pentru alții, este să ridici gunoiul și să-l duci la coș chiar dacă nu este al tău. Fac acest lucru de câte ori am ocazia și mai ales din natură. Nu este josnic, nici rușinos.
Devenind noi un exemplu de urmat, putem schimba lumea. Să ne recitim cu bine! 🙂
