La data de 1 octombrie am udat permisul. Da, jos cu lămâițele, gata cu claxoanele pentru începători și gata cu stresul. Teoretic. Practic sunt un șofer destul de civilizat și nu înjur la volan decât foarte rar. Sunt nevoită să recunosc că nu îmi permit să fiu nebunatică în trafic pentru că dacă bușesc mașina, să vezi ce bușeală iau eu acasă. Știți cum e cu mașina părinților…

L. are mașina lui, o buburuză mică și neagră, simpatică foc. În august am fost cu ea  în Poiana Mărului, un drum destul de dificil pentru un motor de 1.2 pe benzină, bubu fiind încărcată până la refuz. Cochetez cu ideea de a-mi strânge bani
pentru o cutiuță cu bomboane și motor, dar momentan tot altceva are prioritate.

Dacă aș fi avut însă o Toyota Aygo în primul meu an de șoferiță, probabil că aș fi condus mai mult, aș fi fost mult mai stresată să nu o stric și cu siguranță aș fi avut mult mai multe escapade. Mașinile pot fi inutile într-un oraș ca Timișoara, unde traficul este infernal la orele de vârf, dar nici nu mijloacele de transport în comun nu se rezolvă mare brânză, pentru că de multe ori pierzi o groază de timp pe drum.

Adina, noua mea colegă de la facultă mi-a povestit aventuile ei de după admitere. Ea, împreună cu prietena ei cea mai bună s-au urcat în mașină și au dat un tur de țară fără să le bâzâie nimeni. Cred că pentru ele asta a însemnat ”Go FunYourself”. Apăi și eu aș face asta.

Îmi spune aseară L. că nu prea știu să trăiesc, adică sunt mult prea cuminte pentru vârsta mea. Poate că e așa, poate că nu, dar atunci când voi avea o mașină,sigur voi începe să ”beau benzină”.

Pentru mine, sloganul Toyota înseamnă să fiu independentă și să plec unde vreau eu, când vreau eu, pentru că nu depind de nimeni. Așa că, I am not fun, I am just a normal girl. Zic.