Scriu dintr-un loc minunat pe care îl voi părăsi în câteva ore pentru că tot ce-i frumos nu durează mult. Am redescoperit un loc destul de ascuns printre dealuri și totuși un loc unde își petrec timpul cei care vor să redescopere frumusețea drumețiilor.

Sasca Română din județul Casraș-Severin este o localitate unde oamenii sunt molcomi și știu să se bucure de frumusețea naturii sălbatice. Ajunse miercuri în acest loc de poveste, împreună cu prietena mea am decis să facem un traseu pe care amândouă îl parcursesem în trecut îndepărtat.

Punctul de pornire a fost Pensiunea Cheile Nerei, loc pe care l-am denumit acasă pentru două zile și două nopți. Înainte de a vă povesti despre traseu, vreau să rețineți acest loc de cazare pentru că merită. Oamenii sunt foarte prietenoși, mâncarea e bună, iar camerele sunt curate și primitoare. Chiar acum scriu de pe tereasa pensiunii și am făcut câteva poze, deși veți descoperi și în link-ul de mai sus cum arată acest loc minunat.

Vă avertizez din timp că toate pozele sunt făcut cu telefonul, dar sper că am reușit să captăm măcar un strop din magia peisajelor pe care le-am văzut.

Așadar, după un mic dejun copios, am pornit pe la ora 11:30 în direcția ”La Tunele”. Echipate adecvat cu bocanci, haine comode și multe ronțănele ne-am cufundat în discuții, ratând în primă fază poteca înspre podul care avea să ne treacă peste Nera. Ne-am redresat repede și am ajuns la podul care mi-a dat puțin fiori pe șira spinării și ieri, dar și acum trei ani când l-am traversat pentru prima oară. Am supraviețuit, ba chiar am făcut câteva fotografii pentru posteritate învingându-mi frica de înălțimi.

A urmat un al doilea ”hop” care m-a făcut să amețescu un pic și anume drumul până la Tuneluri care trece pe o potecă unde în stânga e un perete de stâncă, iar în vale este râul Nera. Și când spun în vale, mă refer la aproximativ 30 m sub potecă, o vale sculptată de un râu încăpățânat. Deși prietenei mele nu îi este frică de înălțimi, am omis să pozăm peisajul, fiind prea concentrate la drum. Astfel, am ajuns la primul tunel, unul care arăta ca o poartă. De la al doilea încolo, lucrurile s-au  complicat puțin pentru că tunelurile deveneau lungi și întunecate.

Ne-am oprit la un moment dat pe malul Nerei și am făcut poze cu un copac.

O oră de mers pe jos cu câteva pauze și 3 km mai târziu ne aflam la Podul Bei.

Podul te aduce la intersecția cu drumul ce o ia spre Păstrăvărie, Ochiul Bei și alte câteva frumuseți și cheile Nerei, pe malul stâng al râului.

Cei 4 km pe care îi aveam de parcurs pe jos până la campingul Bei, i-am parcurs cu mașina. Două doamne foarte drăguțe care s-au oferit să ne ia cu ele. Ne propusesem să mergem pe jos tot drumul. Doamnele respective au argumentat că picioarele noastre vor fi prea obosite, iar noi, fete comode de oraș, am acceptat.

Pe drumul spre camping ne-am oprit la Cascada Văioaga, cascadă care ne-a fermecat. Cel puțin pe mine sigur m-a impresionat prin liniștea și energia pozitivă pe care o emana. Susurul apei se transforma treptat într-un urlet de eliberare. Este exact acel sunet pe care îți dorești să-l auzi atunci când te simți încărcat. Am petrecut acolo câteva minute de relaxare, însă nu am ezitat nici o clipă să încercăm a fura puțin din magia locului prin imagini.

Drumul forestier ne-a adus apoi la Păstrăvărie de unde am urcat liniștite spre acel loc pe care mulți și-ar dori să-l vadă. Ne-am oprit să vedem alte câteva căderi de apă, mici cascade pe care le-am fotografiat.

Ochiul Beiului este de un albastru feeric aș spune. Doamnele care ne-au dus cu mașina au susținut că și-l imaginau mai mare. Totuși, Ochiul are diametrul de aproximativ 20 m, adâncime de 3.6 m fiind situat la o altitudine de 310 m. Unii țin morțiș să-și marcheze teritoriul cu sticle de plasic ”uitate” pe oriunde, șervețele aruncate anapoda, ambalaje de la covrigei și alte ronțănele. Sacoșarii ăștia ar trebui interziși în locurile astea rupte parcă din rai.

Pentru că ne era la îndemână, am decis să urcăm și la Cascada Beușnița, renumită pentru frumusețea ei.

Ajunse acolo, am constatat că frumusețea-i fusese răpită de lipsa apei. Erau câteva firicele care curgeau nestingherite, însă nu se compară cu acele căderi spectaculoase când apa este din abundență.

Drumul de întoarcere a fost nițel mai alert pentru că ne lovise foamea. Deși mâncasem o clătită în parcarea campingului, nici ea nu mai avea să-și facă efectul după plimbarea lungă. Ce să mai spun pentru drumul de întoarcere. Cu toate că doamnele drăguțe ne aduseseră tot cu mașina înapoi la pod, de acolo ne mai stăteau în față cei 3 km prin tunelelui până la Sasca.

Am ajuns cu bine, lihnite și cu o durere fericită de care se bucura fiecare mușchi din corp. Oamenii de la pensiunea ne-au așteptat cu șnițel de pui, cartofi prăjiți și salată proaspătă de varză. Plimbarea a durat aproximativ 7 ore, dar a fost reconfortantă și revigorantă. Somnul care i-a urmat a fost dulce și iată-ne într-o nouă zi de toamnă și cu bucurie în suflet.

1 septembrie pentru mine a fost precum un concediu de o săptămână pe malul mării.

Atâta energie am captat cât să-mi ajungă până data viitoare când voi (re)descopri un loc la fel de magic și de liniștitor. A fost frumos și vă recomand și dvs. să descoperiți cu ochii și cu sufletul aceste locuri. Chiar dacă drumul până la Sasca nu este cel mai fericit, cu puțină răbdare și o minte deschisă vă veți regăsi într-un peisaj care nu poate fi descris în cuvinte.

Pentru a vă tenta și mai tare, vă spun și câți bani am cheltuit în această mini-vacanță pentru două persoane:

• 280 lei cazare + mic dejun
• 94 lei două prânzuri și două cine
• 80 lei motorina (Timișoara – Sasca și retur)
• 80 lei ronțănele, apă și alte mici cumpărături