Ce-i cu ploile astea?

Aș zice că sunt nebună că le aduc în discuție, dar pe cuvânt că nu înțeleg ce e cu vremea asta. Când are de gând să se trezească din beție? Nu-mi aduc aminte când a plouat ultima dată atât de tare încât să fie nevoie să trag pe dreapta. Eu sau șoferul cu care mă aflam în mașină. Ploile au continuat și când am ajuns acasă și aparent au de gând să-și facă de cap și azi. Nu a zis-o meteorologul, o aud eu chiar acum în timp ce scriu.

Ieri mă întorceam la Timișoara și eram împreună cu o prietenă. Noi, două fete cucuiete, plecăm pe la 6 dintr-o frumoasă zonă de Bihor. Nu parcurgem nici 30 km din cei aproximativ 140 pe care-i aveam de rulat și se pune o ploaie destul de liniștită. Nu-i stres, că doar avem ștergătoare noi, zic eu relaxată.

Nu știu cum să va zic, dar nici cele mai noi ștergătoare nu au făcut față potopului care a urmat. Eram noi două și mașina, în câmp deschis, cu copaci pe marginea drumului, cu vânt puternic, ploaie de nu vedeai la 3 m în fața mașinii și ca bonus tuna și fulgera. Nu-mi era atât de frică de ploaie în sine, cât mi-a fost să nu pice un copac pe noi.

Am oprit de două ori pe marginea drumului de teamă să nu dăm într-o groapă sau să nu cadă un copac pe noi.

Știți doar că drumurile din România sunt absolut minunate, în special cele județene și comunale. Un vis. Plombate. Nemarcate. Și vechi de pe vremea lui Noe, dacă tot e să le legăm de ploile astea. Ba chiar într-unul din satele prin care am trecut de pe un stâlp de curent săreau scântei. Cred că se rupsese un cablu. Efectiv mi-a fost groază când am trecut pe lângă el.

Stăteam cu harta electronică în mână – copilotul meu făcea asta de fapt – și număram câți kilometri mai sunt până la următoarea localitate. A fost unul din cele mai stresante drumuri pe care am condus.

Norocul meu, dacă se poate spune așa, este că am ales o altă rută decât cea obișnuită. Spun noroc pentru că drumul era marcat. Dacă aș fi avut  proasta inspirație să merg ca de obicei și mă prindea potopul pe cealaltă rută, unde drumul nu e nici măcar marcat – undeva în județul Arad. Om mă făceam.

Când am sperat că ploile s-au oprit, am făcut o mare greșeală.

Doamne, zic, ce bine că nu mai plouă și că de aici putem merge liniștite. Aiurea. A continuat să plouă, dar totuși la o intensitate mult mai mică și oricum deja eram la ”drumul bun”.

Am auzit că și în Timișoara a fost jale, dar în Arad am retrăit potopul. Și a fost de două ori mai stresant șofatul prin oraș decât la drum lung. Pe lângă condițiile meteo absolut minunate, se trezea câte un șofer să se bage în față, câte un pieton să vină în fugă pe trecere și tramvaiele care să încurce circulația și așa încurcată.

Am văzut Crișul Alb în două locuri și Mureșul o dată și erau umflate rău. Nici nu vreau să mă gândesc ce prăpăd ar fi dacă ele ar inunda localitățile din jur.

Pe autostradă a fost din nou rupere de nori, dacă-i pot spune așa. Doar că una e când ești pe autostradă și alta când ești pe un județean vechi, antic și de demult făcut. Cum am fost noi aici:

Cam atât de tare a plouat ieri in drum spre #timisoara. Am tras pe dreapta pentru ca ștergătoarele nu făceau fata.

Un clip video postat de Teodora Mateoc (@zgomotoasa) pe 19 Iun 2016 la 23:50 PDT

Privind partea bună a lururilor, mă simt cu 10 grade mai experimentată într-ale șofatului.

N-ai cum să nu te simți așa după peripețiile prin care am trecut noi ieri. Și așa cum v-am zis mai sus, astâzi o ia de la capăt. Dovada aici și în filmulețul meu de mai jos:

Și-a luat-o de la capăt. #rain #toomuchrain #timisoara

Un clip video postat de Teodora Mateoc (@zgomotoasa) pe 20 Iun 2016 la 00:25 PDT

Sper că pe oriunde ați fi, ploile să nu vă afecteze în nici un fel. Dacă sunteți nevoiți să plecați la drum, să vă înarmați cu răbdare și multă atenție pentru că vremea vă poate lua lejer prin surprindere. Cel puțin pe aici, prin vestul țării. Nu cunosc nici un ritual prin care să facem norii să dispară. Eventual să suflăm toți spre cer ca să-i risipim. Sau să ne rugăm în sinea noastră – universului, lui Dumnezeu, zeului norilor – oricărei puteri superioare în care credeți.

Promit că la următoarea ploaie – fie ea azi, fie mâine – da ploaie serioasă, o să ies și o să dansez în ea. Nu promit să fac poze sau să filmez, dar va trebui să mă credeți pe cuvânt 😀 .