Autobuzul, aeroportul și lucruri de îmbunătățit în Timișoara

Sâmbătă am aterizate pe Traian Vuia după un zbor minunat. Colegii mei de scaun au fost de acord să-mi cedeze locul de la geam, așa că am putut admira în voie priveliștea. Am fost zen și în momentul în care valiza mea a ajuns plină de praf la mine după ce fusese în cală. Dă-i pace, mi-am zis, sigur i se putea întâmpla oricui.

Știind că nici un prieten nu era prin zonă ca să  ne recupereze de la aeroport, am căutat un Uber. Nenorocul a făcut să nu fie nici unul în zonă, așa că mers la taximetriști. Toți cereau minim 40 de lei. Depășea bugetul pe care-l mai aveam, așa că am decis să așteptăm autobuzul.

Am decis să optăm pentru RATT – autobuzul E4, mai exact.

Andra s-a ocupat de bilete. Le-a achiziționat de la ghișeul unde plătești parcarea (2,5 lei costă), dar s-a dus acolo doar pentru că nu știa pe cine altcineva  să întrebe. În fine, am ieșit în stație să așteptăm E4, un autobuz care circulă la intervale mai mari de o oră în weekend.

Eram noi două, câțiva localinici și foarte mulți turiști. Mulți erau nedumeriți de unde pot cumpăra bilet, dar Andra i-a îndrumat către ghișeul magic. Am așteptat cu toții mai bine de 30 de minute. Afară era soare, dar totuși răcoare.

Oamenii s-au îndesat în autobuz precum niște sardine marinate.

Când a sosit mijlocul de transport în comun, oamenii s-au îndesat în el. Norocoșii au prins loc, iar restul au stat în picioare. Șoferul a demarat în trombă, lăsând câțiva pasageri în urmă. Aceștia coborâseră pentru a composta biletul. Singurul aparat pentru bilete se afla în față, culoarul era blocat de oameni, așadar luaseră o decizie înțeleaptă. Cel puțin așa credeau. Căci șoferul a închis ușile și i-a lăsat în urmă. Cei doi au fost nevoiți să alerge și să-i taie calea pentru a urca din nou în vehicul. (Andra zice doar de unul, dar pe cuvânt că erau doi!)

Au urmat vorbe grele și urâte, iar turiștii, atât străini, cât și români, s-au privit nedumeriți. Supărarea șoferului mustrat s-a revărsat în agresivitatea cu care a condus autobuzul. Am stat în picioare, cu valiza și geanta de laptop lângă mine. Nu prea aveam de ce să mă țin, oamenii mă îngrămădeau, iar experiența avută mi-a ridicat un semn mare de întrebare. Lăsăm deoparte sesiunea de echilibristică, forță și saună.

Experiența unui turist care aterizează pentru prima oară în Timișoara.

Turiștii optează în general pentru mijloacele de transport în comun. Fiecare oraș civilizat are un sistem bine pus la punct, făcut să ușureze traficul și să stimuleze călătorii să folosească vehiculele publice în detrimentul celor persoanle. Sunt mai ieftine, protejează mediul prin scăderea emisiilor de dioxidul de carbon.

Cum este și normal, aeroportul din Timișoara e în afara orașului. Aș spune la mama naibii, dar nu e frumos, iar dacă nu ai mașină și nu ai habar cum să ajungi acolo sau de acolo, apăi cale prea ușoară nu e.

Totuși, deși există progrese ale RATT-ului în ultima vreme, strategia și infrastructura mijloacelor de transport în comun sunt încă slăbuțe. Nu am soluții pentru această problemă, dar trăind experiența unui turist, am rămas dezamăgită, debusolată și înfricoșată.

Poate că nu este rentabil să ai autobuze mai dese pe ruta aeroport-oraș, dar poate că ar trebui să fie mai mari. Nu cer limuzine și sunt conștientă că schimbările vin în timp, dar sper că cei avizați lucrează deja la un mai bine, mai organizat, mai pentru oameni. Nu contest nici faptul că treaba e dificilă. Îmi pun speranța că lucrurile sunt pe o pantă ascendentă și că în anii ce vor urma, schimbările vor fi resimțite din plin de către toată lumea.

Și da, dacă eram cu adevărat turist, probabil că nu mi-aș fi încurajat prietenii să viziteze Timișoara. Prima impresie este de multe ori decisivă pentru mindset și cu siguranță experiența de sâmbătă nu e baș cea mai fericită.