La începutul acestei veri, am participat la Turneul Școala Flanco din Timișoara. Am avut bucuria de-ai cunoaște pe Cristina Bazavan, Chinezu și Sorana Savu. De la fiecare am rămas cu cel puțin o idee pe care m-am străduit să o aplic stilului meu.

Ce m-a frapat cel mai tare în discursul despre personal branding, au fost vorbele lui Cristian, care spunea că trebuie să sădești îndoiala în sufletul interlocutorului tău dacă vrei să-l lași pe el să descopere ”drumul cel bun”. Nu au fost exact aceste cuvinte, însă cam acesta a fost mesajul.

Îndoiala trezită de el în mine a fost legată de acel ceva pe care trebuie să-l găsesc și să-mi aparțină numai mie. Un fel de simbol, semn distinctiv  (does it make sense?). Încercând să găsesc acel ceva pe care să îl port sau să fac pentru ca oamenii să îl identifice cu mine, am făcut tot felul de experimente. N-are rost să le dau glas. Cert este că nici unul dintre ele nu a funcționat.

Teneși albi, balon bleumarin, blugi și-o roșcată călătoare.

Paradoxal, răspunsul a venit de la sine la începutul maratonului meu tomnatic. Nu mi-am dat seama decât în weekend, când mi-a scris o cititoare că e așa tipic mie să mă îmbrac în balonul meu bleumarin, cu blugi și teneși albi când plec în călătorii, că sigur nu m-ar confunda dacă m-ar vedea pe strada.

Inițial, am privit conversația contrariată. Nu făcusem legătura până atunci, dar fiecare călătorie din această toamnă chiar m-a prins îmbrăcat așa. Am zâmbit. Îmi ieșise ceva ce nu-mi propusesem în mod deosebit. Pozele postate grăiesc de la sine.

Pentru că am avut această revelație, mai tare mă voi încăpățâna să mă țin de ea. Așadar, dacă ne vom întâlni joi la Future of Media, există o mare probabilitate să port acei teneși albi în combinație cu blugi.

Nu-s fashionistă și nu mă pricep să pozez în ciuda experienței acumulate, dar m-am străduit. Lumina și vibrația orașului au fost de mare ajutor. Desigur, și fotograful și aparatul (little blue iPhone 5C) merită aplauze.