Cum să sărbătorești cu stil când ai 1000 de magazine
Acum câteva săptămâni mă suna un curier să îmi aducă un buchet de flori. Știam că urmează să îl primesc, dar nu îmi imaginam cât de frumos este. Avea bujori, lalele, zambile, flori de câmp. Exact acele flori care inevitabil mă fac să zâmbesc cu toți dinții.
Cu acel buchet venea o invitație la un eveniment ce avea să aibă loc în piața Libertății cu ocazia celor 1000 de magazine deschise în toată țara de către Profi România. Se promitea cel mai mare aranjament floral din țară și experiențe digitale inedite.
Timpul a zburat nu știu cum și iată-ne într-o vineri friguroasă și înnorată de mai.
Am pornit aventura alături de Profi cu deschiderea celui de al 1000-lea magazin. A fost cu șampanie și cu baloane și oameni emoționați. Ca antreprenor, nici nu cred că ai cum să fii altfel mai ales când știi că afacerea ta practic a înflorit. Magazinul no. 1000 este printre cele mai mari pe care le-am văzut, aranjat și luminat frumos, pe culori și gusturi.
De la magazin, am pornit direct spre Piața Libertății. Am rămas efectiv cu gura căscată când am văzut acel aranjament floral care se întrecea în înălțime cu orice clădire din piață. Colorat cu flori în nuanțe de roșu, acel perete a bucurat timișorenii și turiștii timp de 3 zile.
Deși a fost atracția principală, în cornerul Profi pur și simplu nu aveai cum să te plictisești. Te puteai fotografia în 360 de grade, puteai să-ți pui aripi sau să trăiești experiența de realitate virtuală. Nenumărate alte aranjamente florale așteptau să se pozeze cu toată lumea. Cuvintele nu pot descrie cât de frumos au fost lucrate, așa că vă las aici câteva imagini.
Cel mai fain lucru mi s-a părut activarea celorlalte branduri colaboratoare. În Piața Libertății nu au fost numai cei de la Profi, ci multe alte standuri unde putea să încerci produse, să-ți împletești părul sau să ciugulești ceva cald. Am rămas cu impresia unui mic festival și pentru că în fiecare seară timișorenii s-au bucurat de concerte.
Vineri au cântat Adda și Horia Brenciu, sâmbătă Phoenix și Byron, iar duminică Carla’s Dreams și Jean Gavril. Și cum mi se întâmplă numai mie, deși am fost vineri la concert, nu pot dovedi. Am rămas fără baterie și nu am filmat și nici fotografiat nimic. Nada de nada. În fine, cred că genul acesta de experiențe lipsesc orașului nostru.
Profi are acum peste 1000 de magazine în toată țara.
Au atins această performanță în cei 19 ani de activitate. Din punctul meu de vedere, aceștia au înflorit în ultima perioadă – să zicem 3-4 ani. Să o țină tot așa că fac o treabă bună!
Lucrul care m-a impresionat cel mai mult a fost că Profi a decis să investească într-un eveniment în Timișoara. Este foarte frumos că nu au uitat de unde au plecat și că ne-au oferit un așa eveniment.
Să nu uit!
Sărbătoarea Profi continuă până în 23.06 cu premii aniversare. Dacă faceți cumpărături de minimum 30 lei și scanați bonul în magazin, puteți câștiga pe loc unul din 20.000 vouchere de cumpărături sau unul din cele 10 Renault Captur. Las aici un link cu mai multe detalii. Sâmbătă mi-am încercat și eu norocul, dar se pare că vremea nu a ținut cu mine. No worries, mai încercăm.
Dați de veste dacă ați fost la eveniment sau dacă v-ați încercat norocul. ❤️ Să ne recitim cu bine!