PReviziuni
Ziceam că toate evenimentele faine sunt în timpul sesiunii sau în imadiata apropiere a ei. Conferința organizată de PRbeta – Conferința PRbeta 2016. PReviziuni nu face excepție, căci examenele bat la ușă, micorbii mă trag de mânecă, histologia mă împunge subtil ca un ghimpe în coaste și mai sunt și altele de care n-are sens să menționez.
Cu bucurie spun că deși îmi doresc să ajung la această conferință de vreo 3 ani, niciodată nu mi-am făcut cu adevărat timp, la fel cum nici pentru Webstock nu a fost încă momentul. Însă cum în viață lucrurile se aranjează la timpul lor, iată deci că mâine dimineață deschid ochii și-mi beau cafeaua alături de oameni cel puțin faini dintr-un domeniu cu care cochtez finuț.
Am primit invitația cu multă bucurie și deși nu voi putea participa integral mâine, abia aștept primele două secțiuni din program despre conținutul de calitate și comunicarea culturală pentru că ambele mă interesează. Dacă reușesc să mă reorganizez în timp util, poate ajung și după-masă. Dacă nu, joi la workshop – încă nu am decis la care să merg.
Dacă nu m-ar stânge examenele cu rama de la geam, n-aș rata nici un minut și mă văd nevoită să împac și varza și capra – cea din urmă fiind pofta mea de cunoaștere 😀 .
Conferința PRbeta 2016. PReviziuni pare genul de eveniment la care să-ți dorești să mergi chiar dacă nu activezi în domeniul PR.
Cu toții avem acum acces la internet și parcă nu strică un pic de educație în acest sens. Știu că nu se rezumă doar la acest lucru, însă vă spun sincer că eu merg să învăț lucruri noi, sunt dornică să le pun în practică pe cât posibil și să devin mai bună, să fac lucrurile corect – nu urechiometric.
Dacă sunteți online mâine și urmăriți pagina mea de facebook și pe contul de Instagram voi încerca să vă țin la curent cu lucrurile care mi se par interesante, ba chiar m-aș încumeta să promit un live stream. Ora nu o știu exact, deci dacă sunteți norocoși veți fi acolo virtual, dacă nu filmulețul rămâne salvat acolo 😛 .
Entuziasmul e la cote înalte. Să ne auzim mâine cu bine!