Există o categorie de oameni care depășesc puterea mea de înțelegere. Oricât de mult m-aș strădui, nu am cum să mă pun în locul lor, să înțeleg ce gândesc și de ce aleg să fie așa. Nici nu mă agit foarte tare, ce-i drept. Dacă nu v-ați prins, este vorba despre pișcotari.

Pișcotarul este acea persoană care vrea să primească chestii pe moca depunând un minim de efort, dacă se poate nici unul. Sunt acele persoane care vin la evenimente și conferințe, se îndoapă cu mâncare scumpă, adună tot ce-i de luat acasă. Respectivii se vor aglutina pe holurile evenimentelor sau în cel mai bun caz, vor ieși cu 5 minute mai repede din sala de conferințe înainte de pauza de masă, pentru a fi siguri că-și pot încărca farfuriile cu de toate.

Tot ei sunt aceia care vor lăuda orice răhățel, dar care vor fi mulțumiți în momentul în care cadoul primit are valoarea insolenței lor.

Fix persoanele respective vor face pipi pe toaletă și nu în toaletă, fără a curăța după ele, vor arunca hârtia pe jos în baie, chiar dacă coșul de gunoi este gol. Se fac că nu te cunosc pentru că au impresia că-s buricul pământului, merg cu nasul pe sus și cu pantofii murdari. Vin îmbrăcați total neadecvat și țin să-și etaleze fudulia în cea mai grandioasă splendoare.

Toleranța mea față de pișcotari este destul de mare. Nu voi fi cea care va merge la unul dintre ei trăgându-l de urechi că nu face bine ceea ce face. Sigur va avea un răspuns mai inteligent decât mine, așa că nu-mi bat capul. Mă amuză să-i analizez și mă fac să fiu recunoscătoare că deși-mi plac pișcoturile, nu-s pișcotară. 😛

Și ca disclaimer: să nu vă imaginați că mi-a trecut prin minte acest articol pentru că am fost ieri la Webstock. Aiurea, acolo nu există pișcotari!