De ce iubim femeile / Teatrul Național Timișoara
Într-o lume în care fiecare luptă mai mult sau mai puțin pentru a supraviețui, un prozator român, Mircea Cărtărescu, lansează simpla întrebare: De ce iubim femeile. Cele douăzeci și unu de capitole care adună povestiri cu și despre femei a făcut vâlvă la vremea lansării. Cu toate acestea, după mai bine de 14 ani încă este un subiect de discuție și de teatru.
Așadar, în regia artistică a Mihaelei Lichardopol și dramatizarea Geaninei Jinaru-Doboș se naște la Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara piesa De ce iubim femeile. Deși aceasta a avut premiera în iunie 2017, abia aseară am ajuns să o văd.
Scena se prezintă sub forma unui club, unde cei șaisprezece actori echilibrat distribuiți (opt domni și tot atâtea doamne) sunt un mix de caractere desprinse din cotidian.
Avem un scriitor și o jurnalistă care dorește să-l cunoască înaintea unui interviu televizat. Un tânăr care este într-o relație cu o femeie mult mai învârstă decât el și doi amici care discută. Cele trei cupluri, sunt așezate în față.
În spatele lor există o masă de biliard unde alți doi amici discută despre vremuri apuse, un barman care își bagă nasul peste tot și un bețiv care suferă. Apoi, undeva pe canapea, sunt șase corporatise gălăgioase cu iz de țățism.
Pubicul asistă la diverse relatări și discuții. Fiecare personaj își spune povestea. Într-un final se ajunge la o concluzie comună. Nu e nevoie ca bărbații să știe de ce iubesc femeile. Uneori, întrebările sunt de prisos. Să vă așteptați la glume ușor misogine, amuzante de altfel.
Dar tu de ce mă iubești?
Cu toate acestea, femeile din viața de zi cu zi vor adresa această întrebare bărbatului din viața lor: auzi, dar tu de ce mă iubești?
Enervantă întrebare și fără rost. Iubirea nu are nevoie de explicații și definiții. Omul a zis că e vorba de eliberarea constantă de dopamină când ești alături de cineva drag. Până la urmă totul se reduce la creier și chimie.
Sunt sinceră – mi-a plăcut piesa, dar nu aș mai merge și a doua oară. Am folosit prilejul pentru a revedea o parte din bloggerii timișoreni. Întreaga acțiune a fost coordonată de Paula, deși oricum aș fi mers aseară la teatru. Chiar aveam chef să mă îmbrac frumos 🙂
Acestea fiind zise, vă recomand piesa dacă vreți să râdeți (da, am râs mult) și dacă vă roade întrebarea. S-ar putea să găsiți răspunsuri mulțumitoare sau să intrați și mai adânc în dileme.
Toate detaliile despre această piesă le găsiți aici. Am deja pregătită ținuta pentru următorul spectacol. Nu știu încă ce să aleg, dar știu cu ce mă îmbrac. Consultați programul lunii și poate ne vedem la teatru 🙂
sursa foto
Vasadi
Daca tot ai avut chef sa te imbraci frumos, trebuia sa bagi in articol si o poza cu tine. Chiar ai fost imbracata frumos! :D, (am vazut poza pe FB). 🙂
Teodora Mateoc
@Vasadi, mulțumesc 😀 mă ocup imediat :))
Tmblog
Perfect! Ti-am zis eu ca ai fost imbracata frumos!