Ce am mai făcut în ultimul timp

A trecut ceva timp de când nu am mai scris de dragul de a scrie. Nu e vorba că nu îmi doresc să mai scriu liber, ci a încolțit în mintea mea dorința de a aduce informații relevante pe subiecte care sunt de interes.

M-am concentrat foarte multe pe Cronica de Sănătate în ultimul timp. Fără să îmi doresc, am neglijat alte articole la fel de interesante, dar pentru care pur și simplu nu am mai avut energie. Am fost în locuri minunate despre care am în plan să scriu. Voi scrie despre ele, căci sunt povești care merită spuse.

Am cunoscut oameni pe care i-am chestionat în interviuri pe care nu le-am editat. Se va întâmpla și acest lucru, doar că nu știu când. Mă împart între facultate, muncă, scris și tot ce vine implicit cu blogul – crearea de conținut foto, postări pentru Instagram, Facebook.

Nu reușesc să evaluez situația, dar îndrăznesc să spun că lucrurile merg binișor. Sunt câteva proiecte la care lucrez și alte câteva pe care le am în minte și care țin neapărat să vadă lumina internetului.

De ce?

Pentru că intuiția mea spune că este nevoie de ele, iar de fiecare dată când am ascultat-o, nu m-a înșelat.

Simt că deși trăim într-un haos total, încet și sigur, ne întoarcem la anumite valori pe care le-am crezut pierdute. Azi dimineață m-am trezit la 4:30 fără ceas, m-am zvârcolit în pat o vreme și apoi m-am dus la agenda magica și am notat idei.

Nu mai cred în proiecte care vor schimba lumea peste noapte. Să fiu sinceră, nu mai cred în lucruri mărețe. Am început să mă concentrez pe detalii. Ritmul este încă lent, iar lucrurile palpabile din toate ideile mele sunt încă la stadiul de embrion. N-am ce-i face. Sunt numai una.

Sigur, mi-a plăcea să găsesc colaboratori care să creadă în ideile și viziunea mea. Doar că ce vreau eu să fac nu mai este un hobby, iar oamenii nu lucrează pentru nasturi.

Practic, răspund curioșilor care m-au întrebat în ultimul timp dacă mai trăiesc. Da, oameni buni, sunt aici. Fac ce pot și cât de pot de bine. În rest, nu îmi doresc decât energie și răbdare. Altele vor veni de la sine.

Să ne recitim cu bine! 🙂

sursă foto