Așa cum am povestit deja, vineri am fost într-o vizită fulger la București pentru Instacamp 2018. Planul era să zbor dimineață cu Tarom și să mă întorc seara cu cursa Ryanair. Doar că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Așa că în loc să fiu plecat puțin peste 14 ore, m-am trezit hai-hui pentru mai bine de 24 de ore.

Nu ar fi fost o tragedie dacă sâmbătă nu aș fi fost invitată domnișoară de onoare la o bună prietenă la nunta.

En fin, să vă povestesc pe larg ce și cum. Am plecat cu noaptea-n cap vineri dimineață cu zborul Tarom Timișoara-București de 05:55. Zborul a fost lin, rapid – aproximativ 35 de minute, așadar pe la 07:00 eram deja în Uber în drum spre piața Universității. Pentru că evenimentul avea să înceapă la 09:00, am decis să iau micul dejun undeva pe Bulevardul Regina Elisabeta și apoi să o iau la pas spre Marriott.

Am revăzut lume faină, am socializat, am învățat, iar în pauza de prânz, când să mă pregătesc să degust o delicioasă înghețată Haagen-Dasz îmi vibrează telefonul. Nimic ciudat până aici. Îl ridic și văd un număr 18 nu știu ce. O fi de la Orange? Iar mă aproprii de consumarea traficului de date? mă gândesc.

Deschid mesajul și simt cum mă albesc la față.

Ne cerem scuze, FR309 din 13-07-2018 a fost anulat. Va rugam sa va logati aici…, in contul dumneavoastra myRyanair pentru a opta pentru ramburs sau pentru a va schimba zborul gratuit.

Sub neobișnuita panică ce mă cuprinde în situațiile de criză mă lipesc de un perete și mă uit ca proasta-n jur. Zici că nu știu ce tragedie se întâmplase, că te miri ce catastrofă căzuse pe umerii mei. Doar că pentru mine era o mică tragedie și o mega catastrofă.

Nu de alta, însă prietena mea avea să se mărite mâine, eram oricum nedormită de câteva nopți și deja mă vedeam într-un CFR la clasa a II-a toată noapte binoclându-mă în gol, privându-mă de somn și fiind un zoombie mâncător de capete a doua zi.

Ryanair a anulat o cursă cu 3 ore înainte de decolare

Mbun, zic. Ce e de făcut? Pune-te și caută o soluție. De avion nu s-a pus problema. Tarom avea biletele sold-out, primul zbor disponibil fiind sâmbătă seară. Ryanair avea să zboare abia duminică, iar alte zboruri cu escală în Muenchen nici nu intrau în discuție. Așadar, am început să caut trenuri.

Am sunat la Gara de Nord din București. Doamna de la capătul firului m-a informat că s-ar putea să nu găsesc loc nici măcar în picioare, darămite la cușetă. La Instacamp urma a treia sesiune pe care nu voiam să o ratez nici în ruptul capului.

Cineva îmi spusese cu ceva timp în urmă despre trenul Astra Trans Carpatic, un tren privat care face curse Arad-Constanța, dar care ar stație și în Timișoara și e super curat și așa cum ar trebui să arate un tren. Îmi iau bilet online, plătesc și aștept alocarea unui loc. Și aștept. Și aștept. Și aștept.

După 2 ore niciun semn. Primisem doar un email de confirmare al plății. Încep să mă panichez și să caut numere de telefon, adrese de mail, sediu, tot. Găsesc un număr de fix. Nada. Găsesc și unul de mobil. Nada. Le scriu pe Facebook. Nada. Dau refresh la site din nou și din nou. Nada.

Într-un final decid să mă duc direct la gară. Era aproape 17:30. Cursele de tren plecau amândouă după 21:00, așadar decid să merg pe jos. Norocul meu a fost că mi-a ieșit în cale un taxi liber în care am urcat. Altfel mă făceam ciuciulete, căci după nici 2 minute de când am urcat în mașină s-a pus o ploaie…

Am plecat la gară să caut o solutie

Bun, mă răcoresc povestindu-i întâmplarea taximetristului și ajung la gară cu sufletul mic cât un purice. Caut casa de bilete Astra Trans Carpatic (ATC), o găsesc relativ ușor și constat că programul lor este următorul: dimineața de la 7:00-9:00 și seara de la 19:00-22:00. Deci mai am de așteptat, mă gândesc. M-am dus să întreb totuși dacă CFR-ul mai are ceva locuri. Aveau. Doar că eu plătisem deja online la ATC.

Deja simțeam cu mă lasă puterile. Eram obosită, flămândă și cu inima strânsă. Decis-am să iau cina la Grivita Pub&Grill, locul unde cojile de arahide pot sta unde vor ele. Pe jos în principiu. Am mâncat un super burger și am băut o bere. Mă scuzați, dar aveam nevoie de ceva să mă relaxez. N-o fi frumos, dar e sănătos.

Între timp cei de la ATC îmi răspund la mesaj, remediază situația, capăt loc.

Dau și de Alexandra (îi scrisem cândva în ideea de a-i cere un sfat) și petrec ultimele ore la ea acasă. E incredibil cât de ușor ajungi cu metroul dintr-o parte în alta a orașului!

Tot ce-mi doream era să mă văd în tren și în patul ăla de sus, să pot dormi dusă. Doar că ajunsă la cușetă, dau peste un domn care-mi spune că locurile au fost ocupate ca-n America – primul venit primul servit. Fac ochii cât cepele. Eram atât de obosită și nu-mi doream decât să dorm. Cum adică? îi spun.

Dacă vreți să stați aici trebuie să plătiți 5 euro.

Poftim? Am plătit deja 130 de lei. Cum adică să mai plătesc? Deja eram revoltată. Nu înțelegeam. Credeam că ATC era o firmă serioasă, un tren serios, un totul serios. Domnul se uită la mine și zâmbește. Am glumit, doamnă, am glumit. Le aranjez pe fete și vă las să vă cazați. Tot ce aș fi vrut să-i răspund a fost ceva legat de domnișoară, dar am tăcut.

Călătoriile cu trenul sunt o plăcere când le privești din fata televizorului…

A fost o noapte lungă, căci vecinele mele, trei puștoaice de clasa a VII-a, a X-a și a XI-a, aveau chef de povești, seriale, bârfe. Am dormit agitat, dar măcar am dormit și am stat întinsă.

Tata m-a așteptat dimineață la gară cu o cafea. M-a dus acasă, am făcut un duș și m-am dus la coafor, apoi la machaj, apoi la nuntă.

Nu m-am supărat pe Ryanair și nici nu le-am făcut public shame. Am cerut banii înapoi pe cursa anulată și le-am scris unora care se ocupă cu despăgubiri. Zice-se că se pot primi până la 600 de euro. Eu nu-s atât de optimistă, dar nici nu mai am încredere în această companie pe care am lăudat-o.

Bine că n-am rămas prin te miri ce țară. Bine că eram doar în București și bine că mai există trenuri. Mulțumesc tuturor celor care s-au gândit la mine, inclusiv tipului care mi-a zis că am sandale urâte și degete anormal de lungi. Nu e nici o catastrofă ce mi s-a întâmplat, dar am tras câteva concluzii care sper să vă fie de ajutor

• să aveți la voi mereu ceva de schimb. Nu contează că e planificat să stați doar peste zi, niciodată nu știi când o companie are chef să te ia la mișto
• cereți-vă drepturile – voi reveni cu un articol după soluționarea problemei banilor: returnare și despăgubire
• vineri, 13 poate fi o zi nasoală – nu mi-am dat seama decât a doua zi
• contează cum rezolvi problema, nu cine e vinovat – multă lume m-a întrebat de ce s-a anulat zborul. Fraților, habar n-am, nu e problema mea. Important pentru mine era că nu aveam cu ce ajunge acasă
• vreau să ne putem teleporta.

Finish. Puncto. Adios. Totul e bine când se termină cu bine. 🙂