După o noapte lungă de desenat și memorat mușchi am avut parte de o tură de somn relativ scurtă. M-am trezit cu gândul că încă mai am de învățat și că e musai să termin azi, în jurul prânzului pentru a avea timp să și recapitulez, iar mai pe seara să îmi repet protocoalele la informatică.

Mi-am făcut o pâine cu gem, o cafea tare cu lapte și coffeeta și am deschis televizorul pe AXN, unde rula Mesaje de dincolo.  Mereu mi-a plăcut serialul și mereu  m-am uitat când l-am prins, dar niciodată nu am vrut să-l iau de la început și să văd fiecare episod în parte în oridinea cronologică, pentru că mereu este același tipar. Cineva moare, Melinda (Jennifer Love Hewitt) are o viziune, ajunge cumva să găsească un cadavru, criminalul este demascat și fantoma vede lumina.

Mă gândeam într-un timp, oare cum este să trăiești cu un asemenea dar, cu o asemenea povară de a vedea sufletele rătăcite și apoi să le ajuți să-și găsească pacea. Mă gândeam cât de interesantă ar fi viața cu un asemenea har.

Însă acum am realizat că nu avem nevoie de nici un dar special pentru a ne face viața o poveste. În sine, viața fiecăruia dintre noi este o poveste.

Vineri am revăzut cu o prietenă dragă și veche. Am tot vorbit, până când mi-am dat seama că sunt ca o moară stricată. I-am dat cuvântul, dar mi-a spus că în viața ei nu se întâmplă mare lucru și că tot ce era de povestit îmi povestise deja.

Nu mi-a trecut prin minte că nu voia de fapt să-și împărtășească povestea. Ori că sunt prea egocentrică. Mult timp am crezut că oamenii pur și simplu nu văd viața ca pe o poveste, că momentele mici le trec cu vederea când ele ar face cele mai bune povești.

Povestea vieții mele – parcă e un titlu demn de un roman prost, dar care te prinde, pentru că te regăsești în fiecare clipă.

Nu avem nevoie de mai mult decât avem deja, pentru că probabil ar fi mai mult. Însă avem nevoie să înțelegem că fiecare secundă pe care o trăim este un specială, pentru că viața este un dar – așa cu bune și cu rele, cu minute dulci sau ore amare, cu oameni frumoși, dar și cu oameni cu care nu rezonăm.

Habar  nu am care e scopul vieții, al fiecăruia, însă știu că noi putem face ca fiecare întâmplare mai mică sau mai mare să conteze. Noi și doar noi.

Viața ta nu este seacă și nici plictisitoare. Viața ta, la fel ca și a mea, este o poveste, pentru care, din când în când, trebuie să-ți iei un răgaz și să o povestești dacă nu cuiva, măcar ție. Pentru că sigur, îți promit asta, și în viața ta, este un strop (cel puțin) din magia fericirii.

#gândurideduminică